Cărți «Cenusa si orhidee la New York descarcă top romane de dragosste .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Şi eu o cunosc, interveni Capozzolo. E o roşcovană teribilă.
— Nu se înţelegea prea bine cu Reggie.
— De ce ? întrebă Mir cea.
— Ei, nu ştii ? Vechiul lui păcat. Zgîrcenia.
— Totuşi, ceva mi se pare foarte ciudat, zise Mircea trecînd la altă ordine de idei. N-am hotărît eu ca Reggie să fie totdeauna însoţit de un om înarmat
?
— Da, Slim îi asigura paza. Dar şi Slim a dispărut, răspunse Abe.
—- Mai mult ca sigur că-n clipa asta Slim valsează cu un bolovan de gît în fundul rîului Hudson, opina Capozzolo, clătinînd din cap.
— Înseamnă că numai Mary-Lou poate să ne mai furnizeze vreo informaţie.
Maşina străbătea în acest timp panglica argintie a podului Williamsburg. Era încadrată într-un fluviu de automobile care se scurgeau spre Manhattan.
Ajuns la capătul podului, Capozzolo viră la stînga, angajîndu-se în încîlceala străzilor din East Side. După vreo zece minute de mers, Lincoln-ul intră pe Fulton Street.
— Opreşte în dreptul barului din colţ, zise Abe,
Capozzolo se execută. Lincoln-ul stopa, legănîndu-se în dreptul unei vitrine acoperite cu o perdea de voal, prin care se desluşeau o droaie de oameni înghesuiţi în faţa tejghelei cu băuturi. Un difuzor împrăştia pînă în stradă stridenţele unui shake.
Coborîră toţi trei din maşină. Abe îi conduse pină în dreptul unei case de raport cu cinci etaje. Faţada era de cărămidă aparentă. Cîteva trepte de piatră duceau la o intrare meschină,- în dreapta căreia se afla un telefon public. Unele din ferestrele cu ghilotină erau luminate, lăsînd să se vadă perdele ieftine, de o curăţenie îndoielnică,
— Asta e palatul lui Mary-Lou, zise Abe. Avem noroc, La ea este lumină. Urcară trei etaje, pe o scară de lemn, cu trepte pe jumătate roase, care scîrţîiau alarmant. O luară la dreapta pe un culoar îngust, slab luminat de un bec anemic. De undeva se auzea muzică de jaz.
Cînd ajunse în dreptul uşii pe eâre o' căuta. Abe ciocăni autoritar. Aşteptă cîteva clipe. Le deschise o femeie intre două vîrste, înfăşurată într-un kimono de-colorat, fardată strident şi cu părul de un roşu nefiresc.
— Domnişoara Mary-Lou ! rosti Abe.
— Nu stă aici nici o persoană cu numele ăsta, zise femeia cu asprime. Nu e frumos să deranjaţi oamenii Ja ora asta...
— Nu e aici apartamentul 15 ? zise Abe căutînd din ochi numărul de pe uşă.
— Este ! Dar nu locuieşte nici o Mary-Lou.
Abe îi puse mîna în piept şi o împinse deoparte. Apoi fără să ţină seamă de protestele ei, intră in cameră.
— Mary-Lou ! tună el.
Nu recunoscu însă nici unul din obiectele fostei prietene a lui Reggie.
— De cîtă vreme te-ai mutat aici, madam ? se răsti el.
— Nu stau de vorbă cu huligani. Şi dacă nu te cari mai repede, ţip !
Abe se uită nehotărît de la Mircea la Capozzolo. Dîn-du-şi seama că nu mai era nimic de făcut, ieşi pe culoar. Femeia trînti uşa în urma lor şi răsuci cheia in broască.
Capozzolo îl privea ironic.
— Haidem la propielăreasă, zise Mircea.
Coborîră plouaţi cele trei etaje. Dispariţia lui Mary-Lou le ridica noi piedici în cale.
— O dibuiesc eu, de va trebui să întorc întregul oraş cu fundul în sus, zise Abe.
O locatară care trecea întîmplător pe culoar le indică uşa proprietăresei. Abe ciocăni ceva mai moderat. Peste cîteva clipe se auzi un tirşîit de picioare şi o tuse prelungită. în pragul uşii care se deschise scrîşnind, se ivi o femeie bătrînă cu capot înflorat şi cu păr violet, plin de bigudiuri. Glasul ei spart, răguşit, răsuna ca un lătrat.
— Ce poftiţi ?
Privirile ei bănuitoare se plimbară de la Abe la Capozzolo, şi de la Mircea iarăşi la Abe.
— O informaţie, doamnă, zise Abe, rîdicîndu-şi politicos pălăria.
— La ora asta ?
— Avem treabă cu Miss Mary-Lou Simpson.
— Nu mai stă la mine. S-a mutat.
— Şi nu ştiţi cumva unde s-a mutat ? întrebă Abe suav.
— Nu ştiu şi nici nu mă interesează !
— I-ascultă, madam, se înfurie Abe.
Mircea îl împinse Ia o parte. Scoase din buzunar portofelul doldora, îl deschise şi începu să numere cîteva bancnote de cîte 25 dolari.
— Una... două..., poate vă aduceţi aminte, doamnă,
trei... patru...
Făcu un gest, ca şi cînd ar fi vrut să închidă portofelul. Ochii femeii scăpărară lacom.
— Un moment !
Mircea exhibă cele patru hîrtii.
— Stamford Mansion, 376 Tenth Avenue, etajul şapte, apartamentul711.
Înşfacă hîrtiile şi le vîrî în corsaj.
— De mult s-a mutat ?
— Acum trei săptămîni. — Mulţumesc, zise Mircea.
— N-aţi stat de vorbă cu mine, zise proprietăreasa cu subînţeles.
— O.K., exclamă Mircea. Nici dumneata cu noi. Haidem, se adresă el însoţitorilor. Bună seara, doamnă.
Proprietăreasa salută cu capul, făcînd să-i joace bigu-diurile din creştet...
Capozzolo se urcă la volan.
— îmi miroase urît treaba asta, zise el.
— Şi mie, interveni Abe, trecînd la locul său. Mircea se aşeză pe banchetă,
apoi trînti portiera.
— Stamford Mansion, Sid.
Capozzolo era un şofer de înaltă clasă. Ştia să se strecoare ca o şopîrlă prin îmbulzeala de maşini. în mai puţin de cincisprezece minute ajunseră la destinaţie. Stamford
Mansion era un imobil cu oarecare pretenţii flancat de două clădiri banale, cu cîte cinci etaje şi scări metalice de incendiu. Avea faţada îmbrăcată în piatră aibă, ferestre cu rame metalice şi o intrare adăpostită de un soi de baldachin cu dungi multicolore.
Un portar în uniformă verde moţăia rezemat de glafuî uşii de sticlă. Se trezi doar cînd Lincoln-u opri în faţa casei.
Mircea şi oamenii săi trecură valvîrtej prin faţa portarului care nu avu timpul să-i întrebe pe cine caută. Urcară cu ascensorul pînă la etajul şapte şi după ce examinară numerele apartamentelor, se opriră la o uşă pe care scria cu cifre aurii 711, avînd dedesubt o carte de vizită prinsă într-o ramă metalică : Mary-Lou Simpson,, Dinăuntru se auzea în surdină muzică de jaz.
— Avem noroc. Păsărică e acasă, zise Abe.
Apăsă pe butonul soneriei. Zbirnh tul molcom fu urmat peste cîteva clipe de zgomotul metalic al unei chei. Uşa se întredeschise. Abe vîrî piciorul între canatul uşii şî ramă.
Un cap blond de femeie apăru în deschizătură.
— Hello, Mary-Lou ! zise Abe.