Cărți «Fratii Jderi vol 3 citește cartea online PDf 📖». Rezumatul cărții:
— Ba am, Gogolea.
Căpitanul de lotri rămase tăcut, privind pieziş spre Jder..
— Nu mă întrebi, Gogolea, despre ce vină anume e vorba?
— Ba întreb, răspunse cu îndoială lotrul.
— Dacă mă întrebi, ţi-oi spune numaidecît că te-ai îmbiat în slujba lui Săndrel-Vodă, ca să-i strecori vorbe despre mine şi despre nişte întîmplări uitate, cînd ne-a fost dragă la amîndoi — lui Săndrel-Vodă şi mie — o jupîniţă cu numele Nasta. Că ai aflat ce s-a întîmplat între mine şi acea jupîniţă Nasta, nu-i de mirare. Dar acele lucruri s-au trecut, alintările acelor tinereţi au fost ca florile care înfloresc dimineaţa şi pînă în sară se ofilesc; jupîniţa Nasta s-a prăpădit în urgie şi pentru sufletul ei se cuvine să ne rugăm, nu să bîrfim. Ci tu ţi-ai îmbălorat gura, vîrînd în urechile stăpînului tău ceea ce se cuvenea să rămîie neştiut pînă la judecata din veac; atuncea are a cîntări numai unul Dumnezeu cele bune şi cele rele. Prihănind amintirea jupîniţei Nasta, în acelaşi timp m-ai pîrît pe mine, ca pe unul ce mi-am călcat credinţa cătră fratele meu de cruce. Dar tu, Gogolea, eşti mai vechi decît mine şi ştii cum sînt dragostele în această viaţă; cît sînt de şubrede şi de înşelătoare. Nu aicea trebuie căutată credinţa cătră fratele meu de cruce Săndrel-Vodă, ci în faptele pe care le-am săvîrşit cu dreptate, martor avînd pe însuşi Domnul Dumnezeu, care era în inima mea, atuncea cînd m-am pus jertfă pentru Domnul meu şi fratele meu.
Lotrul bătu metanie, suspinînd:
— Aşa este, jupîn comise Ionuţ. Vinovat sînt. N-am cugetat la toate cîte spui, pe care le văd drepte şi curate ca soarele, ş-am greşit, fiind păcătos ca un mişel de rînd. Iartă-mă, frate creştine, căci îmi mărturisesc greşala.
Ionuţ îl privi un timp pe căpitanul Grigorie de sus, apoi lepădă spre el aceste vorbe:
— Te iert.
Lotrul ridică fruntea şi holbă ochii, neviindu-i a crede că a auzit bine. Totuşi acele vorbe se rostiseră, şi el se grăbi să bată metanie şi să sărute pămîntul hrubei. Ci în aceeaşi clipă cugetul lui neadormit, care scurma şi scociora în toate chipurile, îi dădu înştiinţare că bucuria i-i prea grabnică. Iertarea aceea trebuie să fie cumva legată de anume îndatoriri, şi s-ar putea ca din toate să iasă pentru dînsul o neguţătorie proastă.
— Jupîne comise, îl încercă el pe Ionuţ; lîngă păcatele mele, care sînt grele şi fără număr, se cuvine să adăogi şi puţin bine pe care ţi-l pot face domniei tale, fără nici o plată. Te pot încredinţa că nu atîta cele ce voi fi spus eu despre întîmplări trecute a zădărît pe Săndrel-Vodă; ci asta mai mult l-a întărit în zavistia ce are măria sa asupra domniei tale. Înţelegînd la măria sa că şi-a făcut nălucă şi n-are somn şi pace din pricina domniei tale, m-am alăturat şi eu cu ale mele, ca să-i intru sub piele şi să trag foloasele ce se cuvin unui sărman ca mine. Dau încredinţare că şi fără asta măria sa avea împotriva domniei tale gînd de prigoană. Avea asemenea gînduri înainte de a ne năimi, pe mine şi pe Toma lui Bogat. Dacă pofteşti, ţi-oi spune toate cîte le-am văzut şi auzit, şi unele pe care le-am înţeles, ca să-ţi aperi capul.
Jder răspunse tot de sus:
— Ştiu toate. Nu mă tem. Căci celor vicleni le stă Dumnezeu împotrivă. Alţii se chinuiesc întru neputinţa lor; eu mă învrednicesc a şedea fără frică sub dreapta luminăţiei sale. Dacă n-ar fi aşa, n-aş fi eu aici, judecîndu-te.
— Mi-ai făcut judeţ şi m-ai iertat, jupîne comise. Nu cutez a crede că vrei să mă slobozi din această robie.
— Ba da, Gogolea, cutează a crede.
— Cu ce preţ? Abia îndrăzni a întreba lotrul.
— Cu nici un preţ. În ziua hotărîtă ţi se deschide uşa asta, pe urmă cealaltă; slujitorul cu sabia te scoate la lumină şi-ţi spune: Din mila măriei sale, căpitane Grigorie, eşti slobod.
— Cine hotărăşte ziua?
— Sfinţitul părinte Amfilohie.
Gogolea se zvîrli în picioare de pe culcuşul său şi făcu doi paşi spre lumina ferestrei. După asta se întoarse cu mare aţîţare spre Jder, şi cu lacrimi în glas.
— Nu te juca cu mine, jupîne comise, ca mîţa cu şoarecele. Spune-mi care-i preţul slobozeniei mele. Pentru numele lui Dumnezeu cel sfînt, pe sufletul domniei tale, te jur nu mă pedepsi; conteneşte a mă sfredeli cu acel jungher pe care-l ţii în mîna stîngă.
— În numele lui Dumnezeu şi pe sufletul meu, nu am a-ţi cere nici un preţ, Gogolea. Stăi pe loc, nu îngenunchia, nu suspina, nu te apropia. Ascultă şi înţelege. Ce vrei să facă măria sa cu tine? Am vorbit cu sfinţitul Amfilohie şi l-am întrebat şi pe cuvioşia sa: ce să facă c-un om fără statornicie ca Gogolea? Cruce mare, drac bătrîn. Gogolea pare a se închina, dar harul Domnului Dumnezeu niciodată nu l-a cunoscut. Om de nimic şi fără credinţă!
— Aşa este. Aşa este; toată viaţa am vrut să-mi răscumpăr păcatele, si n-am putut, săvîrşind altele.
— Deci, Gogolea, să te duci mai bine în pustia ta, de unde ai venit. Să zicem că domnia ar pofti să-ţi deie o slujbă, ca să te răscumperi, şi să ai de la luminăţia sa toate iertările şi mare milă; vite cîte să nu poţi număra din dobînzile măriei sale, şi pămînt în stăpînire cît vezi cu ochii... Ce folos! Căci n-ai puterea statorniciei. Şi măria sa Ştefan cere de la slujitorii săi mai ales statornicie. Te duci poate cu bună credinţă să săvîrşeşti, dar vîntul te bate şi