— Nu mă poate împiedeca nimeni, însă pot jura.

— Ce preţ are jurămîntul tău, Gogolea?

— Atuncea nu jur, dar am să săvîrşesc ce mi s-a porunci, ca să se vadă ce fel de viteaz a fost pe lumea asta Grigorie Gogolea!

Jder nu dădu răspuns. Îl privi lung. Lotrul sta în picioare sub lumina ferestrei. Îi tremurau buzele veştede şi-i crescuseră şi i se înflăcăraseră ochii sub frunte.

— Ce trebuie să fac? Ce trebuie să fac? întrebă el cu glas şoptit.

Jder îl cumpăni şi-l găsi destul de moale în stăpînirea sa.

— N-aş putea să-ţi spun, căpitane Grigorie, căci eu, nu cunosc întru totul socotelile luminăţiei sale. Mai bine le ştie părintele Amfilohie. Mă gîndesc aşa, după cîte am vorbit eu cu părintele arhimandrit, şi după cît am putut înţelege de la cuvioşia sa, că măria sa ar avea nevoie de un slujitor destoinic, ca să-l trimeată la Brăila. Luminăţia sa şi-a oprit gîndul la mine, plăcîndu-i slujba mea. Dar eu am şi altele poruncite, aşa că pot lăsa altuia putinţa să fie folositor luminăţiei sale.

Ascultă ce-am să spun eu, Gogolea, şi să fii cu straşnică luare-aminte.

În cetatea Brăilei se află în ziua de astăzi trăitori doi neprietini ai măriei sale, dintre care pe unul îl cunoşti, deoarece ţi-a fost stăpîn. Dacă-i nevoie, îţi spun şi numele celuilalt. Destule neplăceri a avut luminăţia sa, precum ştii, de la jupîn Mihu. Acest boier, precum te-ai putut încredinţa, s-a pus împotriva luminăţiei sale chiar dintru început, cînd nu se ştia cum se va alege Domnia nouă. Domnia nouă s-a ales cu putere şi strălucire, şi azi stă împotriva păgînilor, deci în slujba Domnului Dumnezeu Hristos. Toată lumea a văzut şi a înţeles asta, chiar şi oamenii fără credinţă şi lotrii înţeleg asta; numai acel boier Mihu nu înţelege şi urmează a sta potrivnic Domnului său, împreună cu alţi boieri de la munteni, care îşi caută foloasele la necredincioşi. Luminăţiei sale îi trebuie acel om, ca să-l supuie judeţului său. I-ar trebui şi altul, care se află tot acolo, la Brăila, dar asta poate părea o treabă prea grea unora şi altora. Însă cine poate apuca de grumaz pe unul, îl poate apuca şi pe celalalt şi-i poate aduce înhămaţi pe amîndoi, pînă sub scara luminăţiei sale, cînd stă luminăţia sa calare, dîndu-şi poruncile.

De ce socot eu că un oarecare păcătos, însă vrednic bărbat, cu numele Gogolea, ar putea săvîrşi o slujbă ca asta? Căci el poate trece cu uşurinţă în raia ca fugar dintre curtenii Domniei Moldovei; cum ajunge acolo şi-l cercetează dregătorii turci, el arată chezaş al său pe jupîn Mihu, căruia i-a fost altădată, în Lehia, slujitor. Jupîn Mihu îl cunoaşte şi deocamdată nu se leapădă ele el. Ca să-i adoarmă orice fel de bănuieli, acel păcătos însă iscusit bărbat cu numele Gogolea îi arată toate cîte sînt la curtea de la Bacău şi la curtea de la Vaslui; îl suduie mai cu samă pe unul Ionuţ Păr-Negru, ca să-şi săreze sufletul măcar în acest chip, şi jupîn Mihu se încredinţează de toate adevărurile, căci şi domnia sa are iscoade care-i spun de cîte se petrec aici. Află jupîn Mihu mai ales că ai fugit din prinsoare şi asta i-i de ajuns ca să înceapă a se lăsa în mînile tale.

Asemenea treburi nu se fac în pripă. Să zicem că se fac în trei luni, cam pîn' pe la Sîmedru. Atuncea, în preajma lui Sîmedru, intră cu grabă şi într-ascuns un pîlc de călărime de la Moldova şi păleşte pînă în raiaua Brăilei. Într-un chip ori altul, Gogolea are să primească înştiinţare la vreme. Dacă se potriveşte ca neprietinii măriei sale să fie aduşi în puterea călărimii de la Moldova, atuncea isprava acelui păcătos însă viteaz bărbat cu numele Gogolea dobîndeşte asemenea faimă încît se vorbeşte despre ea nu numai la Vaslui şi Suceava, ci şi la Ţarigrad şi la Crîm, şi la unguri şi la leşi, şi la litveni, în toată lumea asta. Şi ajunge vestire pînă la scaunul împărăţiei celei din veac, de aşa ispravă cum nu s-a mai pomenit, că un viteaz a făptuit ce pot făptui numai oşti legate; şi împăratul cel din veac dă din cap şi zice: «Vrednic creştin este, căci a săvîrşit acestea pentru mine. Să i se şteargă din condica îndrăciţilor toate păcatele săvîrşite cu voie ori fără de voie.»

Ai înţeles, Gogolea?

— Am înţeles, răspunse Gogolea, de sub lumina ferestrei şi de lîngă zidul de care sta rezemat. Of! Şi vai! Pentru numele lui Dumnezeu căruia vreau să-i slujesc, să mă trimeată pe mine să săvîrşesc asta. Nu mă lăsa, jupîne comise Ionuţ, pune cuvînt bun şi mijloceşte pentru mine, ca să mă duc eu.

— Să vedem, să vorbesc cu părintele Amfilohie, răspunse cu îndoială Jder; a cumpăni cuvioşia sa cum e bine. Eu zic aşa: întîi să-ţi deie drumul să te duci calare şi cu armele pînă într-o pajişte, ori pînă subt o streşină de codru, şi după ce-i trage pe nări miros de flori şi umezeală de izvoare, să te întorci tu de bună voia ta, să ceri intrare la cuvioşia sa, să cazi în genunchi şi să ceri singur asemenea slujbă. Oi fi de faţă şi te-oi sprijini. Deocamdată, te lăs; ş-oi mai veni pe-aici.

— Cînd?

— Poimîni.

— Nu mă lăsa, jupîne comise; pînă poimîni e prea mult.

— Nu-i prea mult. Să-ţi treacă întîi ferbinţeala, să vedem dacă şi judecata răcorită te-o îndemna la fel.

— Fii încredinţat că altfel nu fac.

— Bine; s-a vedea.

— Of şi vai! Nu mă lăsa. Însetatu-s să fiu iar om.

— Bine; atuncea oi veni mîni.

— Şi pînă mîni e mult, comise Ionuţ, dar oi aştepta. Ce-am să fac? Oi aştepta şi pînă mîni. Dar mîni să vii numaidecît!

Jder l-a lăsat pe păcătos să-şi frămînte fiinţa şi mintea ş-a ieşit, chemînd pe părintele Emilian ca să închidă uşa grea căptuşită cu fier. Ca un capac de sicriu era acea uşă. Cînd