murdar. Ne îmbiau cărnuri despicate obscen. Pentru noi, pulpele se dezgoleau, şi cămăşi străvezii vădeau forme moi, sleite. Nouă ne zâmbeau buze ce se cum-: parau în preţul trupului. Pentru noi se rosteau cuvinte afrodiziace, înecate în râsul spart de fecioară beată…

  Eu nu ştiu nimic de ceilalţi. Şi nici nu vreau să ştiu în caietul acesta, care trebuie să rămână numai al meu. Eu îmi amintesc de noaptea mea. De dragostea mea. De trupul care s-a dăruit mie, respectând tariful cartierului.

  A trebuit să fac şi eu acest pas. Şi l-am făcut silindu-mă să par liniştit şi demn. Am intrat în curte, o dată cu ceilalţi trei, cunoscători ai casei şi ai „fetelor”. Am râs, deşi tremuram. Tremuram nu de teama revelaţiei trupului, ci de cea a femeii străine, căreia trebuia să-i vorbesc, şi a bancnotelor pe care trebuia să le las pe masă, „după”.

  În faţa ferestrei se adunaseră bărbaţi ce priveau, iluminaţi sau crunţi. Am privit şi eu, cu ceilalţi. Mi-am ales trupul. O rochie dureros de scurtă, fără mâneci. Obraji tineri. Glas şoptit. I-am făcut semn, bătând în geam şi zâmbind. A zâmbit şi ea. Ceilalţi m-au felicitat de alegere. Mi s-au comunicat toate farmecele pe care „fata” le dăruieşte în schimbul celor două bancnote. M-au însoţit până la uşă, zgomotoşi, cu sfaturi şi glume.

  Odaie în care rămâi o clipă singur şi priveşti cadre de prost gust şi lampa învăluită în foiţă roşie, şi patul.

  „Fata” s-a întors. A zâmbit tot timpul. A încuiat uşa şi s-a apropiat de mine, afectând gesturi de felină. La rându-mi, eu m-am trudit să cred. Dar „fata” mi-a spus că sunt „drăguţ”. Ceea ce m-a descurajat. Eu mă cunosc: nu sunt „drăguţ”. Nu mi-e ruşine de aceasta. Dar am înţeles că „fata” minte, fără să se obosească să mă cerceteze.

  M-a întrebat cum mă cheamă. Mie nu-mi place să se intereseze necunoscuţii de numele meu. Nu vreau să popularizez pe stradă, nici să-mi culeg gloria însoţită de o strângere de mână. De aceea, am rostit un nume străin, ciudat. „Fata” mi-a zâmbit.

  Restul s-a petrecutfără emoţii, nici dintr-o parte, nici dintr-alta. In-lăuntrul sufletului, eu eram, însă, tulburat şi îngrijorat. Aşteptam nerăbdător să-mi văd tovarăşa descuind uşa şi urându-mi „noapte bună”. Am lăsat, cu teamă, banii pe masă. Apoi m-am grăbit să ajung în faţa oglinzii. Nu voiam să-i întâlnesc ochii. De altfel, ea nu s-a arătat mişcată de delicateţea mea. I-a numărat, apoi şi-a ridicat rochia şi i-a înghesuit sub ciorap.

  Afară, m-am deşteptat. Aceasta era dragostea? Trupul? Femeia?

  Eram ispitit să scuip şi să plâng, şi să-mi sfărâm pumnii, lovind gardurile. Eram scârbit şi umilit. Poate acela a fost singurul ceas când nu m-am gândit cu dispreţ la sinucidere. Voiam să alerg, să-mi rup vestmintele ce păstrau mireasmă de carne ieftină şi să uit cuvintele pe care le-am rostit, şi îmbrăţişările din pat.

  Ceilalţi se arătau, însă, mulţumiţi de curajul meu. M-au lăudat şi mi-au prezis mari isprăvi în viaţă… Apoi am intrat într-o berărie şi am cerut de băut. Plăteam eu, sărbătoritul. Prietenii mei au glumit tot timpul asupra „fetii” şi melancoliei mele. M-au îndemnat să fiu vesel. De acum nu mai eram copil. înţelesesem şi eu aceasta.

  M-am întors singur acasă, târziu, după miezul nopţii. La un colţ, m-am surprins păşind mândru. Am râs, fără glas. Aceasta însemna că încrederea îmi crescuse. Şi m-am bucurat.

  Dar în suflet purtam aceeaşi deznădejde ca în faţa fetei cu bani ascunşi sub ciorap.

  Au trecut apoi luni după luni, şi sâmbăta a ajuns tot mai puţin emoţionantă. Faptul se îndeplineşte corect, ca o datorie căreia trebuie să i te supui. Noi toţi, cei lipsiţi de „cuceriri”, ne supunem fără părere de rău. Şi păşim, la anumite ceasuri din noapte, în curţi tăinuite, alegând.

  Nici sentimentalism, nici senzualitate. Acestea se petrec în cărţi sau cu feciorii de boieri. Noi, săraci şi cerebrali, frământăm trupul ales numai întrucât finalul ne odihneşte nervii şi ne limpezeşte creierul. De ce să ne ascundem? Dragostea noastră e sincer fiziologică. Nu ne îngăduim nici perversităţi senzuale. Nu căutăm nici voluptăţi îngăduite de tarif. La ce bun? Ne-ar antrena într-o lume nouă, pe care nu o putem şi nu vrem s-o cunoaştem.

  Câţiva dintre colegii mei se îndrăgostesc în vacanţe. Iubesc şi suferă. Dar aceasta nu durează mult timp. încep să calce alături de dragoste. Se socotesc nătângi dacă nu obţin sărutări şi îmbrăţişări prelungite. Ceea ce se reduce tot la fiziologie.

  La petreceri se dansează. Dansurile nu sunt artistice. Şi cu atât mai puţin sentimentale. Trupurile se apropie, îşi potrivesc simetric formele şi se învârtesc, ritmic. Urmează încordări şi dintr-o parte şi din cealaltă. Adică, fiziologie.

  Faptul poate supăra pe moralişti. Dar există. Din pricini felurite, noi nu ne putem satisface nici senzualitatea, nici impulsul sentimental. Acestea se aştern straturi, straturi în suflet şi aşteaptă. Sau deviază, în forme neaşteptate, curioase. Sau se pervertesc, înfiorând.

  Poate ar trebui să scriu lucrurile acestea cu mai multă căldură. Şi poate ar trebui să le luminez dedesubturile. Dar mie mi se par fireşti, şi aceasta mi-e de-ajuns.

  Eu, care am cercetat amănunţit pe toţi prietenii şi colegii pentru „roman”, ştiu sigur că niciunul nu a realizat vreo „cucerire”. Nici Dinu, nici Robert. Toate câte se spun sunt minciuni necesare pe care le acceptă întreaga clasă şi pe care nu le crede nimeni.

  Deci, numai fiziologie comercializată. Cu atât mai bine. încă un pas către adevărata cunoaştere a realităţii. Frecventarea periodică a caselor cu felinare roşii ne dezvoltă însuşirile noastre de viitori cetăţeni conştienţi şi selecţi. Ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurător.

  Noi, care stăpânim un trup în schimbul a două mici bancnote albastre, ne închegăm, fără să ştim, alte păreri asupra femeilor. Poate sunt depărtate de adevăr. Dar ele sunt ale noastre, iar nu împrumutate. Ne sunt impuse chiar de viaţă.

  Noi cercetăm întotdeauna trupurile trecătoarelor dintr-un punct de vedere strict obscen şi