financiar. Cântărim din ochi fiecare mădular şi îl preţuim în bancnote albastre. Ne încredinţăm cât am fi hotărâţi să plătim fiecare în schimbul posesiunii imediate. Discutăm îndelung, dacă avem timp.

  Sâmbăta mă întâlnesc din vreme cu Marcu. Şi ne alegem distracţiile după timpul liber şi după banii pe care îi avem. Sau mergem la cinematograf, sau ne cumpărăm caramele şi rătăcim prin Cişmigiu, discutând.

  Cu Marcu discut pătimaş şi entuziasmat. Pentru că întotdeauna mă contrazice. Şi aceasta îmi place, cel puţin la început. Discutăm ultima carte citită sau articolul lui Cocea din Facla, sau ştiinţele favorite. El îmi comentează texte anarhiste, iar eu îl iniţiez în orientalism. Pentru că nu ne înţelegem, suntem nedespărţiţi. El e sceptic, eu, dogmatic. El e materialist, eu, victima metafizicei. El calm şi afectând o rece indiferenţă, eu, torent nestăpânit.

  Păşim alături, în noapte, frământându-ne creierele. Numai creierele. Câteodată, ne întrebăm despre femei, despre dragoste, despre trupuri. Dar pe toate le privim în lumina inteligenţei, cu care ne mândrim amândoi. Amândoi, în adâncurile sufletelor noastre, suntem autentic sentimentali. Amândoi înţelegem aceasta. Şi – cunoscând rana – ne străduim să o ascundem.

  Ajungem târziu în faţa caselor unde ştim mai dinainte ce chipuri vom întâlni şi ce cuvinte vom auzi. Intrăm. Comentăm faptele inedite. | Privim şi cercetăm vizitatorii. Ne şoptim observaţii preţioase. Ne controlăm impresiile. Continuăm discuţia începută cu un ceas mai înainte şi ruptă în zeci de fire sau ne trudim să găsim explicaţii şi concluzii asupra noilor cazuri. Tot ceea ce ne înconjoară nu e decât materialul infor pe care noi îl culegem, îl cernem şi îl valorificăm. Nu suntem nici pe danţi şi nici nu afectăm un intelectualism exagerat. Dar locurile şi oŁ menii sunt prea ispititori. Creierul, obişnuit să se întrebe, ne dăruieşte mecanic răspunsuri, care se cer justificate.

  Începe, în miez de noapte, ceasul menit preludiilor şi realizărilor erotice. Aşteptăm întotdeauna până ce ne hotărâm să ne alegem „fetele”. Nu din dorinţa de a selecţiona materialul. Ci din curiozitatea de a le privi cât mai mult.

  În încăperea cu scaune multe şi cu icoană, fetele aşteaptă. Trupuri tinere sau veştede, zvelte sau trunchiate. Vestminte de iatac, aprinse, scurte, străvezii. Carnea frământată se odihneşte. Braţele se împletesc, moi, pe spetezele scaunelor sau atârnă, îngreunate, alături de trup. Şoldurile fără rod împietresc, neînsufleţite. Se ghicesc oase înfierbântate de muncă şi muşchi sleiţi, şi sânge tulburat. Umerii poartă urmele mâinilor care i-au poftit. Sânii, rotunzi şi mari, îşi coboară formele.

  Dar aşteptarea nu durează prea mult. Prin fereastră, ochi masculini au cântărit şi au hotărât. Cu capetele în lumina apropiată a lămpii, fetele cercetează grupul, zâmbind. Pentru fiecare gest nădăjduiesc într-un nou client. Aceasta le însufleţeşte. îşi vădesc şi cele din urmă farmece rămase ascunse. Cinic, îşi întind picioarele, dezgolind pulpele până sus, la încheietura şoldurilor. Şi ţintesc cu ochii grupul, aşteptând semnul celui indicat.

  La răstimpuri, cele cu noroc se înapoiază, zâmbitoare. Femeia bătrână din colţ, care pregăteşte cafele, le mângâie cu priviri blânde. Celelalte îşi caută tovarăşi în grupul de afară.

  Când ne hotărâm, fetele se ridică repede şi ne ajung, în curte. Ne îmbie, zâmbind, în odăi cu perdele groase. Iar de acolo ne înapoiem satisfăcuţi, cu mişcări potolite, cu umerii obrajilor dogorâţi.

  Şi părăsim curţile cu felinare roşii, şi ne îndreptăm pe aceleaşi străzi, discutând. Discutăm cu aceeaşi patimă. Şi amintirea felinarelor roşii nu ne înfioară. Şi nu tânguim soarta trupurilor în vestminte străvezii. Şi nu lăcrămăm pentru nedreptatea lumii. Ci păşim în noapte, dârji, şi simţim cum sânge proaspăt pulsează în vine.

  Dar sunt zile când străzile se luminează cu soare mult şi trupurile noastre poftesc alte trupuri.

  De ce să ascund? Am privit adesea, lacom, şolduri şi sâni tăinuiţi. Am sorbit mireasma feminină cu ochi îngheţaţi. Am mângâiat cu gândul carnea tovarăşei ispititoare, în tramvai sau la bibliotecă. Am cutreierat prin locuri ascunse, tulburătoare. Am poftit crunt pulpe şi umeri albi. Aş fi muşcat buze răsfrânte pervers şi aş fi sorbit sângele prelins, ca pe o băutură scumpă şi rară.

  Sunt urât şi întunecat. Trec pe stradă grăbit, încruntat, bănuitor. Mi-e | teamă să nu atrag atenţia înainte de vreme. Cândva, voi păşi pe străzi cu 1 strălucirea biruinţei oglindită în ochi. Dar acum, mi-e teamă. Şi încrun-l tarea mă urâţeşte şi mai mult. Iar pleoapele se apropie şi privirea se ] întunecă.

  La colţuri, răsar trupuri cu farmece. Trupuri plăpânde sau provoca-l toare – mignone, sfioase, ipocrite – sau înalte, mândre, senine. Trupuri I în care se torturează simţurile, ce contorsionează şuvoaiele de sânge, palpită nerăbdarea, se înfierbântă dorinţa, se înfioară aşteptarea, se înv ] potriveşte groaza. Sau trupuri ce vădesc purificările nocturne, truda ] liniştitoare, mângâierile care au mulţumit şi înseninat. Trupuri zvelte în ] vestminte ce nu dispreţuiesc, încă, copilăria. Trupuri ce nu ascund 1 nimic, ci numai adumbresc. Trupuri ce tremură, în vânt, în mânie, în desfătare. Trupuri hrănite cu sevă fierbinte, înflorite în zâmbet şi în păcat. ]

  Cu ochii, le mângâi şi le fur, pe fiecare. Micşoraţi în pleoape veştede, deasupra cearcănelor de nesomn, cu lacrimi ipocrite de miopie, furişaţi sub lentile ce deformează şi dezgustă, ochii mei nu sunt luaţi în sea-mă. Nimeni nu bănuieşte câtă poftă, câtă cruzime şi câtă ură se ascund într-înşii. Nimeni nu mi-a întâlnit vreodată privirile ce tâlhăresc carnea şi dezgolesc trupuri, şi muşcă feciorii. Sunt urât, şi buzele se strivesc livid, şi oasele se sfărâmă. Trupurile îşi întorc privirile de pe chipul meu j schilod. Trupurile caută obraji rozalbi şi buze groase, roşii, fierbinţi, şi ochi mari, albaştri sau negri, şi braţe care ştiu mângâia. Ce am eu din toate acestea, pentru trupurile de farmec ce-mi răsar la colţuri însorite de străzi?

  Eu mă ascund şi mai mult în vestminte cenuşii şi aş vrea să fiu un fir de praf, şi nimeni să nu mă ia în seamă. Pentru că dispreţul trupurilor îmi îndurerează sufletul.

  Dar, în curând, nu va mai fi astfel. Voi vorbi. Şi voi