se înroşise, era emoţionat. Aşa a fost: odată am luat dosarul de la Peter, în camera lui. Am pălăvrăgit împreună despre Norvegia. Am fost amândoi acolo, în armată.

— Peter Guillam?

— Da, Peter - uitasem de el. Se întorsese de la Ankara cu câteva luni înainte. El era pe listă! Peter era - bineînţeles! Asta este. Scria „Satellites Four“ şi „PG“ în paranteză, iniţialele lui Peter. Altcineva făcuse asta mai înainte, iar cei de la Arhiva Specială lipiseră o bucăţică de hârtie albă peste numele vechi şi trecuseră iniţialele lui Peter.

— Ce teritoriu acoperea Guillam?

— Zona. Germania de Est. Chestii economice; conducea o secţie mică, un fel de secţie izolată. El era tipul. Mi-a adus şi mie dosarul o dată, acum îmi amintesc. Cu toate astea, nu avea agenţi în subordine: nu prea ştiu cum a intrat el în afacerea asta - Peter şi încă vreo doi făceau nişte cercetări legate de crizele de alimente. De fapt, făceau evaluări.

— Ai discutat despre asta cu el?

— Nu, este o chestiune tabu. Nu se face aşa cu dosarele speciale. Am primit un perdaf în legătură cu asta de la tipa de la Arhiva Specială, Bream: fără discuţii, fără întrebări, mi s-a explicat.

— Dar, având în vedere măsurile complicate de securitate din jurul operaţiunii Bulgărele de Zăpadă, e posibil, nu-i aşa, ca aşa-zisa muncă de cercetare a lui Guillam să fi implicat coordonarea parţială a acestui agent, Bulgărele de Zăpadă?

— I-am spus lui Peters, rosti Leamas aproape strigând, şi izbi cu pumnul în masă. E o mare prostie să-ţi închipui că s-ar fi putut desfăşura vreo operaţiune împotriva Germaniei Democrate fără ştiinţa mea - fără ştiinţa organizaţiei din Berlin. Aş fi ştiut, nu înţelegi? De câte ori să-ţi mai spun asta? Aş fi ştiut!

— Sigur că da, spuse cu blândeţe Fiedler, bineînţeles că ai fi ştiut. Se ridică şi se îndreptă spre fereastră. Ar trebui să vezi peisajul toamna, murmură el, privind pe geam; e minunat când fagii îşi schimbă culoarea.

Capitolul 13

Bolduri sau agrafe

 

Lui Fiedler îi plăcea la nebunie să pună întrebări. Uneori, întrucât era avocat, întreba doar pentru simpla lui plăcere, ca să demonstreze discrepanţa dintre ceea ce era evident şi adevărul perfectibil. Avea, cu toate acestea, acea curiozitate stăruitoare care, pentru ziarişti şi pentru avocaţi, este un ţel în sine.

În după-amiaza aceea se duseră să se plimbe, mergând pe drumul cu pietriş până în vale, apoi intrară în pădure pe o cărare largă, plină de hârtoape, mărginită de buşteni doborâţi cu securea. Fiedler scormonea întruna, fără să găsească nimic. Despre clădirea din Cambridge Circus, şi despre oamenii care lucrau acolo. Din ce clasă socială proveneau, în ce parte a Londrei locuiau, soţii şi soţiile lucrau în acelaşi departament? întrebă despre salarii, despre concedii, despre starea morală, despre cantină; întrebă despre viaţa lor amoroasă, despre bârfele lor, despre filosofia lor. Cel mai mult îl chestionă despre filosofia lor.

Pentru Leamas, asta fu cea mai grea întrebare dintre toate.

— Ce vrei să spui prin filosofie? ripostă el. Nu suntem marxişti, nu suntem nimic, doar oameni.

— Atunci, sunteţi creştini?

— Nu mulţi, cred. Nu cunosc mulţi.

— Ce-i determină s-o facă, atunci? insistă Fiedler; trebuie să aibă o filosofie.

— De ce trebuie? Poate că nu ştiu, poate că nici măcar nu le pasă. Nu toată lumea are o filosofie, răspunse Leamas, puţin deznădăjduit.

— Atunci, spune-mi, care este filosofia ta?

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! i-o reteză Leamas, şi un timp merseră în tăcere.

Dar pe Fiedler nu era chip să-l opreşti.

— Dacă nu ştiu ce vor, cum de sunt aşa de siguri că au dreptate?

— Cine dracu’ a zis că au dreptate? ripostă Leamas iritat.

— Dar atunci, care este justificarea? Care este? Pentru noi e uşor, după cum ţi-am spus şi aseară. Abteilung şi alte organizaţii asemănătoare sunt prelungirea naturală a braţului Partidului. Se află în avangarda luptei pentru Pace şi pentru Progres. Sunt pentru partid ceea ce este partidul pentru socialism: sunt avangarda. Stalin a spus asta - zâmbi sec -, nu e la modă să-l citezi pe Stalin, dar el a zis odată că „O jumătate de milion de oameni lichidaţi înseamnă statistică, iar un om ucis într-un accident de circulaţie este o tragedie naţională”. Râdea, vezi tu, de sensibilităţile burgheze ale maselor. A fost un mare cinic. Dar ce a vrut el să spună este valabil şi azi, Leamas: o mişcare care se apără de contrarevoluţie nu se poate împiedică de exploatarea - sau de eliminarea - câtorva indivizi. Totul este un întreg, n-am pretins niciodată că suntem absolut corecţi în procesul de raţionalizare a societăţii. Un roman a spus-o, nu-i aşa, în Biblia creştină: este convenabil ca un om să moară în folosul celor mulţi.

— Probabil, replică Leamas pe un ton plictisit.

— Deci ce crezi? Care e filosofia ta?

— Cred, pur şi simplu, că sunteţi o gaşcă de nemernici, făcu Leamas pe un ton violent.

Fiedler încuviinţă din cap.

— E un punct de vedere pe care-l înţeleg. Este primitiv, negativ şi foarte prostesc, dar este un punct de vedere, există. Dar ceilalţi de la Centru?

— Nu ştiu. De unde să ştiu?

— N-ai discutat niciodată filosofie cu ei?

— Nu. Nu suntem nemţi. Ezită, apoi adăugă, pe un ton vag: Presupun că nu le place comunismul.

— Şi asta justifică, de exemplu, curmarea unei vieţi omeneşti? Asta justifică o bombă într-un restaurant aglomerat? Asta justifică agenţii tăi de doi bani?

Leamas ridică din umeri.

— Presupun că da.

— Vezi tu, pentru noi, justifică, vorbi în continuare Fiedler, eu însumi aş pune o bombă într-un restaurant, dacă acest lucru ne-ar duce mai departe pe drumul nostru. După care aş trage linia - atâtea femei, atâţia copii; şi tot aşa, pe drumul ales. Dar creştinii - iar societatea voastră este una creştină -, creştinii e posibil să nu tragă linie.

— De ce nu? Trebuie să se apere, nu?

— Dar ei cred în caracterul sacru al vieţii omeneşti. Ei cred că orice om are un suflet care poate fi salvat. Cred în sacrificiu.

— Nu ştiu. Nu-mi prea pasă, replică Leamas. Nici lui Stalin nu i-a păsat, nu?

Fiedler zâmbi.

— Îmi plac englezii, murmură, aproape pentru sine. Şi lui taică-meu i-au plăcut. Îi îndrăgea foarte mult pe englezi.

— Asta mă încălzeşte foarte tare, replică Leamas, după care rămase din nou tăcut.

Făcură o