Începură să urce panta abruptă. Lui Leamas îi făcea plăcere exerciţiul, şi mergea în faţă cu paşi mari, cu umerii aduşi. Fiedler venea în urma lui, cu pas uşor şi ager, ca un terrier în urma stăpânului. Probabil că se plimbau de o oră, poate mai mult, când, deodată, arborii se răriră şi deasupra lor apăru cerul. Ajunseseră pe coama unei mici coline, şi în faţa lor se vedea masa compactă de pini, întreruptă ici şi colo de pâlcuri cenuşii de fagi. Dincolo de vale, Leamas zări cabana de vânătoare cocoţată sub coama dealului din faţă, aşa cum se profila, scundă şi întunecată, pe fundalul copacilor, în mijlocul poienii se afla o bancă rudimentară lângă o stivă de buşteni şi lângă ce mai rămăsese - urme jilăvite - dintr-un foc de cărbuni.

— O să ne aşezăm o clipă, anunţă Fiedler, pe urmă trebuie să ne întoarcem. Se opri. Spune-mi, banii ăştia, sumele alea mari de bani din bănci străine, pentru ce erau, după părerea ta?

— Ce vrei să spui? Ţi-am zis, erau plăţi pentru un agent.

— Un agent din spatele Cortinei de Fier?

— Da, aşa m-am gândit, replică Leamas cu glas obosit.

— De ce ai crezut asta?

— Mai întâi, fiindcă erau al naibii de mulţi bani. Pe urmă, datorită complicaţiilor legate de modul de plată; se luau măsuri speciale de securitate. Şi, desigur, datorită faptului că era amestecat Control în poveste.

— Ce îţi închipuiai că face agentul cu banii?

— Ascultă, ţi-am mai spus - nu ştiu. Nici măcar nu ştiu dacă i-a ridicat. Nu ştiam nimic, nu eram decât un amărât de băiat bun la toate.

— Ce ai făcut cu parolele pentru conturi?

— Le-am predat de îndată ce m-am întors la Londra, împreună cu paşaportul falsificat.

— Banca din Copenhaga sau cea din Helsinki ţi-a scris vreodată la Londra - vreau să zic, a scris celui pe al cărui nume era paşaportul?

— Nu ştiu. Bănuiesc că, oricum, orice scrisoare ar fi ajuns direct la Control.

— Avea şi Control câte o mostră din specimenele de semnătură pentru conturile pe care le deschideai pe nume false?

— Da. Le-am exersat îndelung, iar ei aveau mostre.

— Mai multe?

— Da. Pagini întregi.

— Aha. Deci scrisorile ar fi putut ajunge la bănci după ce deschideai tu conturile. Nu era nevoie să ştii. Semnăturile ar fi putut fi falsificate şi scrisorile trimise fără ştirea ta.

— Da. Corect. Presupun că aşa s-au întâmplat lucrurile. Am semnat de asemenea o mulţime de foi albe. Am bănuit mereu că altcineva se ocupa de corespondenţă.

— Dar, în realitate, nu ai ştiut niciodată de existenţa unei astfel de corespondenţe?

Leamas clătină din cap.

— Ai înţeles total greşit, replică el, ai înţeles complet pe dos. Era multă birocraţie, iar asta făcea parte pur şi simplu din activitatea cotidiană. Nu e un subiect căruia să-i fi acordat prea multă atenţie. De ce s-o fi făcut? Erau chestii secrete, iar eu am fost toată viaţa implicat în afaceri în care tu ştii doar o părticică, iar altcineva ştie restul. În plus, hârţogăraia mă plictiseşte de moarte. Nu mi-am bătut prea mult capul cu asta. Sigur că-mi plăcea să călătoresc, din diferitele operaţiuni mai făceam rost de un ban care-mi era de folos. Dar nu şedeam toată ziua la birou, întrebându-mă ce-i cu Bulgărele de Zăpadă. Şi, peste toate astea, adăugă oarecum jenat, trăgeam niţel la măsea.

— Mi-ai mai spus, remarcă Fiedler, şi bineînţeles că te cred.

— Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie dacă mă crezi sau nu, ripostă Leamas furios.

Fiedler zâmbi.

— Mă bucur. Asta e calitatea ta, observă el, asta e marea ta calitate. Indiferenţa. Puţin resentiment aici, puţin orgoliu dincolo, dar asta nu înseamnă nimic: distorsiuni ale unui magnetofon. Tu eşti obiectiv. Mi-a trecut prin cap, continuă Fiedler după o scurtă pauză, că, totuşi, ne-ai putea ajuta să stabilim dacă s-a ridicat vreo parte din banii aceia. Nimic nu te împiedică să scrii fiecăreia din cele două bănci şi să ceri un extras de cont. Am putea să zicem că stai în Elveţia; să folosim o adresă unde, chipurile, eşti cazat. Ai ceva împotriva acestui plan?

— Ar putea să meargă. Dar, oare, Control a corespondat independent cu banca, peste semnătura mea falsă? S-ar putea să nu se potrivească.

— Nu văd ce am avea de pierdut.

— Ce ai de câştigat?

— Dacă banii au fost scoşi, ceea ce este îndoielnic, de acord, vom şti unde a fost agentul într-o anumită zi. Cred că ne-ar fi util să cunoaştem acest lucru.

— Visezi! N-o să-l găseşti niciodată, Fiedler, nu pe baza unei astfel de informaţii. Odată ajuns în Occident, se poate duce la orice consulat, chiar şi într-un orăşel, ca să obţină viză pentru altă ţară. Ce te face să crezi că eşti mai isteţ? Nici măcar nu ştii dacă este est-german. Ce urmăreşti?

Fiedler nu răspunse imediat. Absent, privea ţintă valea.

— Ai zis că eşti obişnuit să cunoşti doar o mică parte, şi de aceea nu-ţi pot răspunde la întrebare fără să-ţi spun ceea ce nu ar trebui să ştii. Ezită. Dar Bulgărele de Zăpadă a fost o operaţiune împotriva noastră, te asigur.

— A noastră?

— Împotriva RDG. Zâmbi. A Zonei, dacă preferi. Nu sunt chiar aşa de sensibil, de fapt.

Leamas îl studia acum pe Fiedler, şi ochii lui căprui erau fixaţi meditativ asupra acestuia.

— Şi eu? întrebă. Dacă, să zicem, refuz să scriu scrisorile? începuse să ridice glasul: Nu crezi că e momentul să vorbim despre mine, Fiedler?

Fiedler aprobă printr-o mişcare a capului.

— De ce nu? replică el pe un ton amabil.

Urmă un moment de tăcere, apoi Leamas vorbi:

— Eu mi-am îndeplinit partea mea, Fiedler. Tu şi Peters - înaintea ta - aţi aflat tot ce ştiu. N-am fost niciodată de acord să scriu scrisori către bănci - aşa ceva ar putea fi al naibii de periculos. Nu te îngrijorează, ştiu. Din punctul tău de vedere nu sunt indispensabil, pot fi eliminat.

— Ei bine, o să fiu cinstit cu tine, replică Fiedler. Există, după cum ştii, două etape privind interogatoriul unui dezertor. În cazul tău, prima fază este aproape completă: ne-ai spus tot ceea ce, raţional, putem nota. Nu ne-ai spus dacă Serviciul tău preferă boldurile sau agrafele pentru prins hârtiile, pentru că nu te-am întrebat, şi pentru că