Mâzgălesc maşinal hârtia din faţa mea. Dintr-o dată, realizez că desenez peşti. Peşti fandosiţi, cu mustăţi bârligate şi cozi în evantai, nu crăpceni de lăcovişte peizană.

Constat că au început să mă obsedeze şi e firesc. Nu-l văd deloc pe Săraru, alias "Richard Gere", subiect de pasiuni domestice. Pasă-mi-te, tânjea după exotici şi i-a găsit taman la Toto, amicul lui Ţeastă!"Pesticidele" constituie un mister. Ce naiba să ascundă? Un mesaj special? Spun ţţî! Cât de supravegheat ai fi sau te-ai simţi, există mijloace de comunicare mai eficiente şi mai comode. Droguri?... Cât drog poţi ascunde în pântecele unui peştişor, care nu cântăreşte mai mult de 15-20 de grame? Unde ar fi afacerea? Aberant. Ţin minte că am citit într-un policier celebru că un escroc ascunsese o perlă foarte importantă în burta unui tip din ăsta cu coadă şi aripioare. Vaxuri, sunt convins că nu despre aşa ceva e vorba.

Mă pocneşte o idee à la Babuinul! Riscantă, pentru că sfidează agresiv toate prevederile legale. Mă duc acasă la "Richard Gere". Să-i văd peştii şi, în general, coteţul. Deci, violare de domiciliu şi percheziţie fără prealabila autorizaţie obligatorie a Procuraturii. Singur, de capul meu şi fără martori. Asta şi urmăresc.

 

 

Înainte de a pleca, îmi trag un pieptene în oglindă. Ei da, pot să spun că păr am. E des şi castaniu, frumuşel de tot. N-am să chelesc niciodată, sunt sigur. De regulă, pleşuvia începe să are până în treizeci de ani... Nici de la sprâncene la vale n-ar fi tocmai rău. Strică puţin direcţiile contrare. Nasul pleacă sud-vest, în timp ce linia gurii urcă nord-est. "Bob e atât de caraghios, spune una din mătuşile mele, că pare inventat."

Aud în spate o tuse care se vrea discretă. Mă răsucesc ars, ca surprins în flagrant de viol. În clipele mele de intimitate, detest martorii. Maiorul Demetru, care umblă şi se mişcă pisiceşte, are talentul de a te lua pe neaşteptate.

— Ai aranjat cu Nina?

Direct şi brusc, în stilul casei. E vertical, vibrant, tăios ca o sabie Ninja.

— E de acord.

— Când?

— Mâine, la unsprezece.

— Mobilizare generală. Voi veni şi eu... Ceva special azi, la Crematoriu?

— Nimic.

— Cum se comportă Săraru?

— Neagă orice fel de amestec.

— Minorul Florescu l-a recunoscut?

— Acum mă duc după el, trebuie să iasă de la şcoală. N-am nici o îndoială că-l va recunoaşte.

— Mai aveţi şi alte probe?

— Nu.

Mă măsoară acru. Din făptura lui Suliţă emană un soi de electricitate, piciorul drept parcă ar avea epilepsie.

— Atrage-i atenţia căpitanului Bădoiu să nu le inventeze cu pumnii. E un avertisment.

— Am înţeles, domnule maior.

— S-o înţeleagă el. Arestul Poliţiei nu-i sală de antrenament pugilistic... Adaugă ca pentru sine: Meciurile în care unul din parteneri are mâinile legate îmi fac silă.

În principiu, are dreptate, totuşi rămâne măgar. Pe Richard Gere l-am agăţat în timp record şi nu pe abţibildurile lui. Datorită exclusiv Babuinului. Chiar dacă umblam după altul, el detectase deja bârlogul fiarelor. Merita măcar un cuvinţel de apreciere. Din păcate, situaţia nu se poate schimba. Îl detestă organic pe Bădoiu. Cum nici Babuinul nu-l consumă la desert pe Suliţă, sunt chit. Nu-şi datorează nimic unul altuia.

— Când aduci băiatul, îmi spune cu mâna pe clanţă, să mă anunţi. Vreau să asist... Reţine! Nu comiteţi nimic ilegal vizavi de Săraru. Procedaţi ferm, dar nu dur. Căpitanul Bădoiu are nostalgia epocii de piatră. Dacă nu se poate debarasa, să iasă la raport pentru a fi înlocuit.

Rămân crăcănat şi, în mod excepţional, îmi aprind o ţigară. Mintea îmi dă în clocot, bâldâbâc-bâldâbâc. Aci se petrec lucruri mari, neamule! E prima oară când Suliţă insistă asupra unei probleme, repetând un ordin. De regulă, porunceşte, se cară şi aşteaptă executarea. Acum, se oboseşte să emită de două ori, şi să şi îndemne la legală blajinitate! Ce presupun? La fel de simplu ca bonjour sau hai sictir! Sforile se trag în sfere înalte.

 

 

Gonesc spre Dristor, să-l contactez pe Dorinel. Nu că aş fi renunţat să bag un far la domiciliul lui Săraru. Abia acum, că Suliţă insistă şi trage pe legalitate, am devenit şi mai curios. Încă de pe vremea studenţiei, mi-am formulat un principiu: poţi comite ilegalităţi dacă sunt strict gândite şi operate cu bune intenţii. Nu ţin să-l înfund neapărat pe Săraru; vreau să descopăr ceea ce mi-ar fi mai greu de descoperit în împrejurări legale. De fapt, îmi creez singur condiţiile. Cam toate poliţiile procedează la fel, doar că n-o recunosc.

Mân spre Dorinel, pentru a-l acroşa înainte de a ajunge acasă. Am reţinut că o menajează pe bunică-sa, nu mă pot duce să sun la uşă. Am noroc, îl descopăr imediat, încă din maşină. A făcut o haltă la buticarul din colţ. Într-o mână ţine ghiozdanul, în cealaltă o îngheţată. Bunică-sa o să constate încă o dată că băiatul nu are poftă de mâncare, poate i-ar trebui nişte fier.

Mă recunoaşte fără emoţii extraordinare. Îşi îndreaptă ochelarii şi mă priveşte atent. E în aşteptare.

— Ce mai faci, Dorinele?

— Mulţumesc, foarte bine. Dumneavoastră?

— Cum a mers azi, la şcoală?

— Aşa şi aşa, şi plimbă o limbă lată peste moţul îngheţatei.

— E bună?

— Dacă vă place fisticul... O întinde spre mine: Vreţi să gustaţi?

— Nu, dragule, mă sperii, nu la ora asta!

— Mie-mi place la orice oră... Nu vă supăraţi, l-aţi prins pe mafiot?

— Nu sunt sigur, tocmai de-asta te-am căutat.

Dă din căpşorul rotund:

— Mi-am închipuit eu că nu-i o simplă coincidenţă.

— Dacă vrei, ai putea să mă ajuţi.

Mă priveşte dintr-o parte. Probabil, vede mai bine cu ochiul stâng.

— Trebuie să-l identific, nu-i aşa? Am văzut în Taxiul nopţii şi Aventură la Hong-Kong. Vin mai mulţi tipi pe scenă, şi noi stăm ca la cinema, pe întuneric.

— Exact, pe toate le ştii!

— Nu încă, declară modest. Poate peste un an sau doi...

— Ce zici, vii cu mine?

— Cu plăcere, dar nu acum. Dacă nu vin la masă, bunica se sperie. După aia, îmi fac lecţiile. Ştiţi, ea nu ştie nimic.

— OK, spune tu ora care îţi convine.

— La patru, când îşi face bunica siesta. Dar vă aştept aici, nu în faţa blocului să ne vadă cineva.

— Ne-am înţeles,