Nu pică el pe spate, pic eu. Mă întreabă cu viu interes:

— Ce marcă?

— Renault te avantajează?

Declară serios, ca un specialist, şofer încercat:

— E o piesă bunicică, dar suspensia nu-i destul de elastică pentru şoselele noastre!

— Conduci?

— Tata a avut un Renault şi l-a vândut. Nu-l satisfăcea. Acum, are un Mitsubishi, iar soţia lui un Opel. Mama are Mercedes. E pretenţioasă şi greu de întreţinut, dar face impresie, într-o lume în care doar impresia contează.

Intuiesc frazele părinţilor, reţinute la silabă şi aud de la distanţă foşnetul bancnotelor vert bouteille, galbenii nezornăitori ai epocii.

***

Garsoniera lui Victor Săraru e în Drumul Taberei: o oală de noapte şi două cutii de chibrituri. Traduc! O odaie în care nu dansezi matale vals, o baie şi o bucătărie unde instalaţiile sunt pendinte de câte un lighean, cratiţă, cutie de conserve colectoare.

Intru fără probleme, de la primul truc. Nu mă vede nimeni. O pisică flotantă prospectează palierul. E prea deprimată şi vădit lehămeţită ca să aibă stăpân. Înăuntru, nimic din ce mă aşteptam, nici o trăsnaie. Deasupra somierei, pe care o evaluez cam de pe vremea Mareşalului Antonescu, zâmbeşte prinsă în patru pioneze Claudia Schiffer. Top modelul despre care optzeci la sută dintre americani mărturisesc că şi-ar dori-o în pat. Interiorul e sordid de tip studenţesc. Câteva mobile vechi, deteriorate, aparţinând desigur locatarului, un tranzistor mic, o veioză. Într-un colţ, direct pe parchet — un teanc de cărţi.

Oamenii sunt imprevizibili! Uite, ce citeşte de pildă Victor Săraru, Sperie-Lume, probabilul asasin al Coanei Aurica! Descartes — Meditaţii metafizice, Sandra Brown, Jules Verne, Petre Ţuţea, Magicianul... Mă doare capul de-ale mele şi intru în bucătărie. Ambianţă tipică de mese improvizate; în picioare, la hârtie, direct din pachetul cumpărat la băcănie...

Pe pervazul ferestrei, mă surprinde un ghiveci cu o ciclamă. Floarea e frumoasă şi îngrijită. Nu mă lasă inima şi umplu un ibric cu apă. Sunt gata să fac o greşeală monumentală. La o eventuală percheziţie, s-ar constata că floarea a fost udată de curând.

Privesc pe gânduri fotografia Viorelei. Stă lângă ghiveci, într-o ramă care imită argintul. Exceptând ciclama, e singurul obiect estetic din casă. De ce în bucătărie?! Simplu! (Toate-s simple la mine!) În cameră nu există masă sau vreo altă suprafaţă plană, fereastra nu are pervaz... Fotografia este caracteristică strabiştilor. Poză din profil, camuflând defectul. Săraca-i tot urâţică, dar, privind-o, te simţi tuşat, ceva te mişcă, transmite o gingăşie sufletească... Sau poate sunt eu un sentimental, impresionat ori de câte ori descopăr omenescul în forma lui cea mai frumoasă — dragostea. Căci (sunt gata să pariez) killerul ăsta o iubeşte pe Viorela.

Deschid bufetul de deasupra chiuvetei, transformat de Săraru în birou. Găsesc coli de hârtie, plicuri, pixuri, fleacuri de papetărie şi un dosar subţirel cu acte personale. A păstrat legitimaţia şi carnetul de student. Mă uit curios la calificative. Cel mai modest e şapte şi asta spune ceva... În fine, un notes, cu adrese şi numere de telefon. În locul numelor, doar iniţiale. Două sunt din Germania şi amănuntul merită reţinut. În acelaşi dosar, al prostituatelor, patru dintre implicaţi au întreţinut, întreţin diverse raporturi cu federalii: Wanda, Ţeastă, Nina, Săraru-Richard Gere. Nu sunt în vizită, violez un domiciliu. N-am adus flori, am venit cu Kodakul. Trag microfilm după notesul cu adrese şi intru în sfârşit, în baie. Surpriză! Nu, nu dau peste un cadavru, dau peste un acvariu, improvizat într-un borcan de murături. Se poate afirma astfel că exoticii au un domiciliu, dar scuze, nu aşa îşi cazează protejaţii un împătimit care umblă cu limba scoasă după exemplare rare, cu sofisticate pedigree-mi. Mai există un detaliu interesant! Viorela a luat cinci peşti de la Toto, iar în borcan sunt numai patru. Mister Gere, peştii matale ascund un mister.

Scot un cap pe palier. Tot nimeni. Pisica sesizează mişcarea şi aleargă spre mine, plină de nădejdi. O las să se strecoare în casă şi încui uşa. Al dracului să fiu, dacă ştiu de ce am făcut-o! Am uneori impulsuri bizare.

***

Apelul lui Ene mă găseşte la birou. Sună de la un telefon public aflat chiar vizavi de terasa La Găina Beată. Îmi spune în câteva cuvinte despre ce este vorba. După cum hotărâse, Nina a ieşit de dimineaţă, la cumpărături. La un moment dat, a făcut o haltă la galinaceea amintită. A comandat un capuccino şi a aprins o ţigară. Urgent, s-a prezentat un crai la agaţament. În ciuda protestelor ei, s-a aşezat la masă. Nina a dat să se ridice, dar tipul n-a lăsat-o. Au intervenit chelnerii, ăla le-a şters câte o ghioagă şi i-a amuţit. A sărit locotenentul Timofte şi cu doi pumni a restabilit pacea în Cecenia.

— V-aţi deconspirat, scrâşnesc.

— Ce puteam face? Craiul devenise agresiv, intra în anatomia ei.

— Asta a şi urmărit. Să faceţi ceva. A provocat scandalul ca să vadă dacă Nina se află sub protecţie.

— Cum procedăm în continuare, Cap Bob?

— Timofte iese din cursă, trimit schimb. Tu rămâi pe fază, Marinaş ia urma craiului.

— Craiul s-a evaporat... Extraordinar!

— Ce s-a întâmplat?

— A apărut Ţeastă. E pe terasă.

— Diversiune! Tipul încearcă să vă disperseze. Fii atent, n-o slăbi din ochi pe Nina. În cinci minute, sunt acolo.

Ene strigă disperat:

— Cap Bob, ce facem cu Ţeastă?

— Să-l preia Timofte. Tot s-a deconspirat şi n-avem încotro. Nu mai aştept liftul. Cobor scările în zbor şi plonjez la volanul Renault-ului. Dau prin radio dispoziţii de încercuire a zonei.

Fâs! Ştiţi ce înseamnă onomatopeea asta? Pârţulache. Ceva în genul mărgicii albastre din povestea lui Creangă. Când ajung la Găina Beată, e soare, pace şi linişte ca într-un week-end caracalez. Acţiunea noastră-i făcută zob. Craiul s-a exclofisit de mult şi Ţeastă i-a urmat exemplul, nesupărat de nimeni. Normal! Ene discuta cu mine la telefon, Timofte făcea pe Făt-Frumosul care a salvat-o pe Cosânzeana şi primeşte modest mulţumiri, Marinaş stătea bătut în cuie, în strictă conformitate cu ordinul de a nu o abandona pe Nina o singură secundă.

Contemplu dezastrul. Îmi sosesc oamenii alertaţi prin radio, dar ce folos! Cei doi au părăsit de mult