semnul meu vei crea o diversiune, astfel ca eu să pot opera în linişte. Tu, Sid, rămîi la volan. Nu opreşti motorul. Abe, după ce termini, vii la Elmsford. Faci să ţi se piardă urma.

Străbătură parcul Iacob Riis şi o luară la dreapta pe Rockway Beach Boulevard. După cinci minute de mers, apărură primele lumini de neon ale clădirilor din Belle Harbour.

Capozzolo semnaliza, aprinzînd şi stingînd la scurte intervale proiectorul portativ, prins cu o ventuză de parbriz. Un Pontiac Tempest, staţionat la vreo sută de metri pe dreapta şoselei, aproape de tabela de marcaj de la intrarea în Belle Harbour, răspunse cu acelaşi semnal.

— Harris cu oamenii lui, rosti scurt Abe. Capozzolo opri în dreptul

Pontiac-ului. Abe coborî şi trecu alături de Harris. Capozzolo demară...

*

 

* *

Profilată pe un fundal de arbuşti, clădirea în stil neo-maur a Barului 47 îşi deschidea spre ocean faţada cu pereţi culisanţi de sticlă. Pe terasa vastă care se desfăşura pînă la plajă, toate mesele erau ocupate de noctambuli în costume de seară. în interiorul localului, la barul îmbrăcat în faianţă violetă cu panouri decorative ce înfăţişau animale marine cu siluete fantastice, se buluceau clienţi însetaţi de băuturi tari. în mijlocul încăperii, se înălţau pereţii de sticlă ai unui imens acvariu luminat puternic dinăuntru, ce adăpostea o caracatiţă de proporţii impresionante.

în jurul acvariului pe un platou circular cu dale aurii dansau perechi fascinate parcă de ochii rotunzi ai caracatiţei, care le pîndea fiecare mişcare. Braţele ei lungi, vîscoase, cu ventuze multiple, stăteau -nemişcate pe. pietri- şul fin. Prin apa verzuie pluteau ca nişte minuscule fantome meduze alburii, gelatinoase. Orchestra neagră executa un blues foarte lent, inspirat după un negro-spiritual.

Intrarea lui Mircea în local scăpă neobservată. După ce aruncă o privire distrată asupra meselor ocupate, se opri cîţeva clipe in faţa acvariului, apoi se îndreptă spre tejgheaua barului.

— Un Manhattan. Dublu, comandă el alene.

Barmanul turnă ingredientele cocktaiului într-un sha-ker pe care începu să-l amestece în ritm trepidant.

Sub aparenta sa indiferenţă, Mircea era încordat ca un arc.

Barmanul îi oferi cockteilul. Mircea îl degustă. Spriji-nindu-se cu cotul de tejghea, se întoarse cu fata spre platoul de dans. Privirile lui cercetau în acest timp cu înfrigurare localul în căutarea lui Regan. Nu-l cunoştea, însă era sigur că nu va întîrzia să-l identifice. împrejurările îl serviră...

Un client de la bar strigă jovial pe un individ corpolent care circula printre mese.

— Hello, Regan !

Joe Regan avea părul des şi creţ, înspicat cu alb, obrazul măsliniu şi un gît vîrtos ca de gladiator, a cărui masivitate contrasta cu fineţea cămăşii albe de mătase. Un smoking albastru abia îi strunea muşchii, care la fiecare

.mişcare se reliefau sub ţesătura moale. Purta la butonieră o orhidee purpurie, cu petale grele, ca de ceară. Regan se opri în dreptul clientului.

— Hello, Mr. Graham !

— Ai schimbat crabii cu caracatiţele, strigă clientul., lovindu-i prietenos cu palma peste umăr. Ţi se rafinează gusturile, Regan.

Se uită în jur şi adăugă :

— Şi localul ăsta l-ai făcut de nerecunoscut. E un lux ca în filme.,îţi merge bine.

Regan zîmbi, plin de importanţă.

— Şi asta e nimic, Mr. Graham, replică el. Să vezi clubul pe care-l deschid luna viitoare la Rockway Park. Fac praf concurenţa.

Mircea înregistra automat adresa. Din dreapta îi ajunse la ureche un glas feminin, uşor răguşit.

— Hello, Mr. Regan ! Ţi-ai uitat prietenii !

Mircea întoarse capul într-acolo. Zări la masă o femeie tinără, blondă, cu trăsături delicate. îmbrăcată într-o rochie neagră, foarte decoltată şi acoperită de bijuterii. Femeia îl fixa pe Regan cu o privire în care se citea implorarea. Regan se întoarse spre ea.

— Nu-mi uit niciodată prietenii, Miss Courtney, răspunse el. Imediat sînt al dumneavoastră.

Strînse mîna lui Graham şi se întoarse spre masa tinerei femei.

Ochii ei aveau o expresie de înfrigurată aşteptare. Mîinile albe şi fine îi tremurau.

Regan se opri în dreptul ei. Scoase floarea de la butonieră şi i-o oferi. Miss Courtney întinse nerăbdătoare mîna, apucă floarea şi zîmbi fericită. O duse la nas, şi după ce-i aspiră parfumul şi-o prinse la corsaj.

Regan salută şi se apropie de bar.

Într-o nişă căptuşită cu oglinzi, se afla un mare vas de cristal negru, în care îşi etalau purpura un superb mănunchi de orhidee.

Barmanul luă una din orhidee şi o întinse lui Regan, care şi-o prinse la butonieră, apoi se întoarse! iarăşi printre mese.

Mircea sorbi cocteilul. Băutura savuroasă îi parfumă cerul gurii. Aruncă o privire asupra ceasului de la mîna. Se scurseseră zece minute. Abe trebuia să apară. Mircea încercă o emoţie uşoară. Constată cu satisfacţie că înce- puse să se oţelească. Perspectiva ciocnirilor nu-i mai crea acel gol dureros în stomac, acea teamă aproape imposibil de stăpânit, care înainte vreme îi paraliza parcă mişcările. Acum simţea o ciudată furnica re în şira spinării, careri încorda muşchii' şi-i ascuţea mintea. Toate facultăţile lui fizice şi intelectuale se pregăteau pentru criza care avea să urmeze. Abe şi cei patru oameni ai săi îşi făcură intrarea: Mircea respiră adine. Privirile lui se îndreptară spre Regan. Aştepta reacţia acestuia. Şi Regan observă intrarea lui Abe. Pe obrazul lui se aşternu o paloare uşoară. In ochii săi, Mircea citi o sclipire rea. Regan era vădit surprins de apariţia lui Abe. Dar aceasta nu-l împiedică să treacă imediat la acţiune. Privirile lui lansară un avertisment mut, pe care-l prinseră cîţiva bărbaţi în smoking, voinici ca nişte luptători de catch, risipiţi prin local. Bărbaţii în smoking se îndreptară, ca din întîmplare, spre grupul lui Abe. Erau cinci la număr. Abe le observă manevra. Zîmbi.

Un maître d'hotel, răsărit ca din pămînt conduse pe Abe şi pe însoţitorii săi la o masă liberă, plasată lîngă acvariu.

Bărbaţii în smoking se postară în preajma lor.

Un chelner luă comanda de la Abe, apoi se îndreptă spre bar. Cînd trecu pe lîngă Regan, acesta îl apucă de braţ.

— Ce-au comandat ? întrebă el printre dinţi.

— De cinci ori whisky. Regan se apropie de tejghea.

Mircea, care se prefăcea că priveşte distrat evoluţia perechilor pe platoul de dans,