ştia despre marş. Greviştii de la Uzina Metalurgică din Buffalo plănuiau o demonstraţie de protest faţă de bătaia încasată de sindicaliştii veniţi din New York. Woody realiză că acesta era subiectul disputei ei cu Greg: tatăl lui era patronul fabricii.

— Chiar plănuiam să particip, zise el. Aş putea face câteva fotografii.

— O, ce bine! exclamă ea, apoi îl sărută.

El rămase atât de surprins, încât fu cât pe ce să nu reacţioneze. Rămase nemişcat preţ de câteva clipe, în vreme ce ea îşi apăsa buzele pe gura lui, făcându-l să le simtă gustul de whisky.

Apoi îşi veni în fire. O cuprinse în braţe şi îi lipi trupul de al său, simţindu-i sânii şi coapsele atingându-l într-un mod încântător. O parte din el se temea că ea avea să se simtă ofensată, că avea să-l respingă şi să-l acuze mânioasă că o tratase necuviincios; însă instinctul îi spunea că este în siguranţă.

Avea foarte puţină experienţă în ceea ce priveşte sărutatul fetelor – şi cu atât mai puţin al femeilor mature de 18 ani –, dar îi plăcea atât de mult gura ei moale, încât îşi mişcă buzele de-a lungul buzelor ei, muşcând-o uşor, ceea ce îi oferi o plăcere extraordinară; fu răsplătit când o auzi gemând încetişor.

Era conştient că, dacă ar fi trecut pe lângă ei vreunul dintre oamenii mari, scena ar fi devenit cu totul stânjenitoare, dar era prea aţâţat ca să-i mai pese.

Joanne îşi deschise gura şi el îi simţi limba. Era ceva nou pentru el: puţinele fete pe care le sărutase până atunci nu făcuseră aşa ceva. Însă se gândi că ea ştia ce face şi, oricum, îi plăcea senzaţia. Îi imită mişcările limbii. Era o senzaţie şocant de intimă şi extrem de incitantă. Probabil că intuise corect, căci o auzi gemând din nou.

Luându-şi inima în dinţi, îşi puse mâna dreaptă pe sânul ei stâng. Era minunat de moale şi de plin sub mătasea rochiei. În timp ce-l mângâia, simţi o mică protuberanţă şi se gândi, cu fiorul descoperirii, că dăduse probabil de sfârcul ei. Îl frecă uşor cu degetul mare.

Ea se trase înapoi brusc.

— O, Doamne! Ce m-am apucat să fac?

— Mă săruţi, rosti Woody fericit.

Îşi puse mâinile pe şoldurile ei voluptuoase. Îi putea simţi căldura pielii prin rochia de mătase.

— Hai să continuăm, zise el.

Ea îi dădu mâinile la o parte.

— Cred că mi-am ieşit din minţi. Suntem la Clubul de Tenis, pentru Dumnezeu!

Woody realiză că vraja se rupsese şi că, din păcate, nu avea să mai aibă parte de sărutări în seara aceea. Se uită împrejur.

— Nu-ţi face griji, rosti el. Nu ne-a văzut nimeni.

Avea un aer conspirativ, pe care îl simţea într-un mod plăcut.

— Mai bine mă duc acasă înainte să fac o prostie şi mai mare.

El încercă să nu se simtă ofensat.

— Pot să te conduc până la maşină?

— Ai înnebunit? Dacă intrăm acolo împreună, toată lumea îşi va da seama ce-am făcut… mai ales cu rânjetul ăla prostesc de pe faţa ta.

Woody încercă să-şi alunge zâmbetul de pe chip.

— Atunci, ce-ar fi să intri tu prima şi eu să aştept aici câteva minute?

— Bună idee, zise ea, după care se îndepărtă de el.

— Ne vedem mâine, strigă el după ea.

Dar ea nu-şi întoarse privirea.

(V)

Ursula Dewar beneficia de propriul rând de camere în vechea vilă victoriană de pe Delaware Avenue. Avea un dormitor, o toaletă şi o garderobă; şi, după moartea soţului, transformase garderoba acestuia într-un mic salonaş. În cea mai mare parte a timpului, era singură în toată casa: Gus şi Rosa petreceau foarte multă vreme la Washington, iar Woody şi Chuck erau plecaţi la internat. Însă când ei se întorceau acasă, ea rămânea de obicei în acest mic apartament.

Woody se duse să vorbească cu ea în dimineaţa de duminică. Încă simţea că pluteşte după ce o sărutase pe Joanne, deşi îşi bătuse capul toată noaptea încercând să afle ce semnificaţie avea acest lucru. Putea însemna orice, de la dragoste adevărată până la beţie; nu putea fi sigur decât de faptul că abia aştepta să o revadă pe Joanne.

Intră în camera bunicii sale în spatele menajerei Betty, când aceasta aducea tava cu micul dejun. Îi plăcuse reacţia furioasă a lui Joanne la auzul felului în care erau tratate rudele din Sud ale lui Betty. El considera că discuţiile liniştite în politică erau mult supraestimate. Oamenii trebuiau să se înfurie atunci când auzeau vorbindu-se despre cruzime şi nedreptate.

Bunica se ridicase deja în capul oaselor în pat – purta un şal de dantelă peste o cămaşă de noapte de culoarea ciupercilor.

— Bună dimineaţa, Woodrow! rosti ea surprinsă.

— Aş dori să îmi beau cafeaua cu dumneata, bunico, dacă se poate.

O rugase deja pe Betty să aducă două ceşti.

— Aş fi onorată, zise Ursula.

Betty era o femeie căruntă de vreo 50 de ani, cu o siluetă ce trăda traiul tihnit. Aşeză tava în faţa Ursulei, iar Woody turnă cafea în ceşcuţe.

Se gândise mult la ce avea să spună şi îşi repetă rapid în minte argumentele. Prohibiţia luase sfârşit, iar Lev Peshkov era acum un om de afaceri perfect legitim, urma el să susţină. Pe deasupra, nu era corect ca Daisy să fie pedepsită pentru că tatăl ei fusese un infractor – mai ales dacă se ţinea cont de faptul că mai toate familiile respectabile din Buffalo îi cumpăraseră produsele ilegale.

— Îl ştii pe Charlie Farquharson? începu el.

— Da.

Sigur că-l ştia. Ştia toate familiile importante din Buffalo.

— Vrei şi tu nişte pâine prăjită? îl întrebă ea.

— Nu, mulţumesc, am mâncat deja micul dejun.

— Băieţilor de vârsta ta nu le ajunge niciodată mâncarea. Îi aruncă o privire iscoditoare şi adăugă: Doar dacă nu cumva sunt îndrăgostiţi.

Era în formă în dimineaţa aceea.

Woody spuse:

— Charlie este oarecum sub papucul mamei sale.

— Acolo îşi ţinea şi bărbatul, replică Ursula sec. Omul n-a mai scăpat decât prin moarte.

Bău nişte cafea şi începu să-şi mănânce grepfrutul cu furculiţa.

— Charlie m-a abordat aseară şi m-a rugat să-ţi cer o favoare.

Ea ridică o sprânceană, dar nu zise nimic.

Woody trase aer în piept şi zise:

— Vrea să o inviţi pe doamna Peshkov să se alăture Societăţii Doamnelor din Buffalo.

Ursula scăpă din mână furculiţa, care se ciocni cu un clinchet de porţelanul ceşcuţei. Încercând să-şi mascheze tulburarea, ea spuse:

— Te rog,