— Vreun secretar{1} care vrea să-l dea în gât, opinează Babuinul.

— Ţţ! resping, nu-i genul care să se încurce cu plevuşcă. Mi-e teamă că tipu-i un psihopat, cea mai primejdioasă specie de criminali. Abili şi imprevizibili. Le vâjâie glandele în toate sensurile, nu ştii pe ce bulevard să-i aştepţi. Sunt sigur că a telefonat chiar el. Mai ţii un pariu?

Babuinul se hlizeşte, ştie că-mi aplică una subtilă sub centură:

— Ascultă, băi Hercule, dacă tu ai pierdut până şi jartierele maică-tii la Caritas, crezi că toţi suntem fraieri?

Înghit pastila, deşi-i pătrată. Aşa e, am pierdut ţeapăn. Mama s-a luat după mine şi ca să fie suma mai rotofeie, s-a împrumutat, a vândut de prin casă. Şi azi mai plătesc datoriile ei şi mă ţin de pariuri.

Puştiul care mi-a dat informaţii despre Crocodil Club cască ochii:

— Ce interes avea să avertizeze poliţia?

Băiatul ştie ce-a învăţat şi el la Academie. Interesul oricărui infractor este ca isprava lui să fie descoperită cât mai târziu. Timpul şterge urmele vertiginos, le ia cu aspiratorul.

— Provocare gratuită, îi explică Bădoiu. Orgoliu care i s-a urcat la cap, uite ce mare sunt eu! Afară de asta, n-are ce pierde. Oricum am fi aflat de crimă, până la miezul nopţii. Fata trebuia să se prezinte la program, s-ar fi agitat ăia de la Club. Cam aşa sună teoria şefului tău!

Îi zâmbesc cu toţi dinţii:

— A ta, nu? Şi-i propun o variantă de pariu la care ştiu că nu poate rezista: Mergem tot pe o chenzină, dar dacă pierd eu, îţi dau dublu. OK?

Mă priveşte circumspect şi îşi suge colţul stâng al gurii, semn că reflectează adânc:

— Hm, mă mai gândesc...

Ştiu la ce trebuie să se gândească. Diseară are un pocher şi vrea să vadă cum îi iese casa. E un jucător excelent, dar nici ăilalţi din grup nu joacă şotron în faţa casei. Am asistat odată la o întâlnire. Captivant de urmărit, dar numai pe post de chibiţ. Se joacă dur, în forţă, cu degetul pe trăgaci. Asta-i impresia, iar avantajul partenerilor asupra Babuinului — considerabil. Toţi franzelari{2} plini de bani, te aruncă din joc cu două bucăţi, chiar dacă ai prins full, mai ales că se joacă fără limită de supralicitare.

În schimb, Bădoiu a învăţat pocher înainte de tabla înmulţirii. Mai corect, a învăţat tabla înmulţirii pentru că avea nevoie la pocher.

Cel mai bine o ştie cu trei, şase şi nouă. Studiile elementare le-a absolvit în căprăria lui taică-său, unde a aflat că în viaţă nu trebuie să ai idei preconcepute. De pildă, că un pachet de cărţi are musai doar patru aşi, popi, valeţi etc. Fals! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine, dar cu condiţia să fie la tine. Şi nu mai mulţi de şase! Altfel, jucăm Popa Prostu'. Magna cum laudae şi-a luat-o însă la Marină, unde a făcut armata patru ani. A plecat de-acolo cu o fişă excepţională. Eu, unul, aş fi fost suspicios. Vorba bătrânilor, vrăjmaşului care se duce fă-i pod de argint. Dacă vrei să scapi de cineva, ridică-i statuie pe Ceahlău. Pădurenii{3} se vor grăbi să ţi-l umfle. Nu-mi dau însă cuvântul de onoare, că nu sunt invidios.

Babuinul vrea să se tireze. Din punctul lui de vedere, a aflat tot ce merita să fie aflat. Îşi îndreaptă artileria spre Georgescu, medicul legist — un tip pleşuv, sfrijit şi nervos. Are o expresie silnică, de parcă i-ai ţine tot timpul sub nas o pisică moartă. Seamănă al naibii cu un cunoscut comentator de politică externă de la TV. Nici p-ăla nu l-am mai văzut zâmbind de la alegerile din '90.

Bădoiu îi arde o labă tandră pe spinare şi eu pariez (hotărât, a ajuns un tic nervos) că Georgescu îşi aude amigdalele clănţănind:

— Bă, chelule, eşti sigur că autorele nu ţi-e coleg de facultate?

Omuleţul se crispează, dar a venit decis să se stăpânească. Ei doi se cunosc de mult. Babuinul îşi trece de câteva ori palma peste bărbia aspră:

— Mă interesează fiindcă prea e precis tirul! Acelaşi la toate fufele, vital şi la milimetru. Aici, devine chestie de anatomie...

Georgescu îl priveşte peste ochelari, colţurile gurii caută Polul Sud:

— Întâi, că mă cheamă Georgescu, aşa cum dumneata te numeşti Bădoiu, şi nu te "apelez" cu Omul din Neanderthal! Al doilea, dacă e vorba de păr, şi dumneata tot cu prosopul te piepteni! Al treilea, dacă-ţi închipui că toţi criminalii au absolvit Facultatea de Medicină şi eşti un bun cetăţean, anunţă-ţi şefii! Al patrulea, al dracului să fiu dacă eu mai accept să lucrez în acelaşi dosar cu dumneata! Al cincelea, fă-ţi analizele. Obligatoriu, o encefalogramă. Nici nu-mi dau seama de ce îţi dau un sfat atât de bun...

Mă salută în exclusivitate şi îşi asigură o ieşire demnă. Râd copios, gata să pariez că discursul era pregătit dinainte. Râde cu poftă şi Bădoiu. Se simte prea formidabil, din orice parte s-ar privi (şi pe dinafară, şi pe dinăuntru), ca să-l poţi atinge.

— Ăsta a-nebunit la ficat! comentează, aprinzându-şi o ţigară mototolită. I-am zis ceva?! Ce, el nu ştie că are trei genunchi? N-are oglindă? Nu se vede când îşi încalţă pălăria?

Se avântă într-o dizertaţie despre chelboşi celebri, un soi de borş pescăresc — Kojak, Iulius Cezar, D'Anunzzio, Picasso şi Crin Halaicu... Dintr-o dată, îşi aminteşte că-i grăbit şi renunţă. O cară spre cotloanele lui. Băieţii din Operativă îl regretă. Sunt toţi foarte tineri, iar pe zăpăcitul ăsta de Bădoiu îl adoră; poantele lui circulă prin instituţie, e pe primul loc în topul preferinţelor.

Lipită de dormitorul Wandei se află o încăpere mică. Un minibirou, aş zice, cu trei piese: un secrétaire elegant, un scaun cu braţe foarte comod pentru lucru şi un fişet neîncuiat. Mai exact, cu cheile spânzurând în broască. Înăuntru găsesc un dosar cu actele casei şi tot felul de contracte cu diverse firme întru amenajarea interiorului. Mai dau peste două extrase de conturi (Banca Ţiriac şi o alta din