acestora. Ei bine, iată că şi pentru compatrioţii dubioşi se preconizau acum concentrări preventive extrajudiciare. Energica minte leninistă, imaginând garduri de sârmă ghimpată împrejurul unor oameni nejudecaţi, a găsit numaidecât şi sintagma potrivită -lagăre de concentrare.

  De altfel, mai-marele tribunalelor militare revoluţionare aşa şi scria: „Internarea în lagăre de concentrare dobândeşte caracterul izolării prizonierilor de război” *. Adică, pe şleau: prin dreptul capturării, cu toate trăsăturile acţiunilor militare – dar împotriva propriului popor.

  Şi dacă lagărele de muncă forţată ale NKIU intrau în clasa „locurilor comune de detenţie”, lagărele de concentrare nu aveau nimic de a face cu un „loc comun”: ele se aflau în directa subordonare a CEKA, fiind rezervate elementelor deosebit de ostile şi ostatecilor. Desigur, ulterior, în lagărele de concentrare se putea eşua şi prin intermediul tribunalelor, dar, bineînţeles, ceea ce conta de fapt nu era condamnarea, ci criteriul ostilităţii* Pentru o evadare din lagărul de concentrare, termenul de detenţie era multiplicat (tot fără judecată) de zece ori! (în tonul epocii, nu-i aşa? „Zece pentru unul!”, „O sută pentru unul!”)3 A doua evadare atrăgea împuşcarea (pedeapsă aplicată, fireşte, cu regularitate).

  În Ucraina, lagărele de concentrare au fost înfiinţate cu o anumită întârziere, abia în 1920.

  Rădăcinile lagărelor sunt adânci, numai că nu le mai ştim locul şi urma. Despre cele mai multe dintre primele lagăre de concentrare nu mai are cine să vorbească. Doar din ultimele mărturii ale celor ce au supravieţuit dintre primii pensionari ai acestor lagăre dacă se poate alege şi salva câte ceva.

  Amplasamentul preferat de autorităţi pentru lagărele de concentrare erau fostele mânăstiri: ziduri groase de jur împrejur, clădiri trainice şi, pe deasupra. – Goale (căci monahii nu sunt oameni, oricum trebuiau daţi pe uşă afară). Lângă Moscova, bunăoară, s-au înfiinţat lagăre la mânăstirile Andronikovski, Novospasski, Ivanovski. În numărul din 6 septembrie 1918 al „Gazetei roşii” din Petrograd, citim că primul lagăr de concentrare „va fi organizat la Nijni Novgorod, într-o mânăstire de maici acum pustie… Pentru început, se preconizează să fie trimişi la Nijni Novgorod, în lagărul de concentrare, 5 mii de oameni” (s. N.

  — A. S.).

  La Reavăn, lagărul de e concentrare a fost amplasat tot îiitr-o fostă mânăstire de maici (Kazanski). Iată ce se relatează despre el. Erau internaţi aici negustori, preoţi, „prizonieri de război” (aşa erau numiţi ofiţerii capturaţi, care nu slujiseră în Annata Roşie). Dar şi lume fel de fel: ^tolstois-tul I. E-v, al cărui proces ne este deja cunoscut, a nimerit tot aici), în cadrul lagărului funcţionau ateliere – de ţesătorie, de croitorie, de cizmărie şi se executau (în 1921 erau deja botezate aşa) – „munci comune” – de reparaţii şi construcţii în oraş. Cei internaţi erau scoşi la lucru sub escortă, dar unii meşteri – în funcţie de natura lucrărilor – erau lăsaţi să iasă şi fără pază; acestora oamenii le mai dădeau de mâncare prin casele lor. Populaţia din Reazau manifesta multă compasiune pentru privaţi („privaţi de libertate”, şi nu deţinuţi, aceasta era denumirea lor oficială), coloanelor în trecere li se dădea de pomană (pesmeţi, sfeclă fiartă, cartofi), escorta nu împiedica aceste acte de caritate şi privaţii împărţeau totul frăţeşte. (La fiece pas – obiceiuri care nu sunt de-ale noastre, o ideologie care nu e de-a noastră). Cei mai norocoşi dintre privaţi erau afectaţi, ca specialişti, pe lângă câte o întreprindere (E-v, bunăoară, la Căile Ferate) – caz în care primeau permise de circulaţie în oraş (dar de înnoptat trebuiau să înnopteze în lagăr).

  Hrana în lagărul de concentrare consta din (1921): o jumătate de f unt de pâine (plus încă o jumătate de funt pentru cei care-şi făceau norma), dimineaţa şi seara – uncrop, în timpul zilei – câte un polonic de zămârcă, de zeamă lungă, în care înotau câteva zeci de grăunţe şi coji de cartofi.

  Mai animau viaţa lagărului, pe de o parte, denunţurile provocatorilor (şi arestările ce urmau), pe de altă parte – cercul dramatic şi corul. Se dădeau concerte pentru locuitorii din Reazan în fosta casă a adunării nobililor, iar orchestra de suflători a „privaţilor” cânta în parcul oraşului. „Privaţii” îşi făceau tot mai multe cunoştinţe printre orăşeni, se contura o apropiere tot mai strânsă intre ei şi populaţie, ceea ce a sfârşit prin a deveni intolerabil -aşa că „prizonierii” au început să fie expediaţi în Lagărele cu Destinaţie Specială din Nord.

  Lipsa de fermitate şi regimul relativ blând din lagărele de concentrare se explicau tocmai prin faptul că acestea se aflau în miezul vieţii civile. De aceea s-au şi dovedit necesare lagărele speciale din Nord. (Lagărele de concentrare au fost desfiinţate după 1922).

  Această auroră a lagărelor merită privită atent, pentru a i se distinge toate reflexele.

  —,.-

  La sfârşitul războiului civil, din pricina cârtelilor soldăţimii ţinute mai departe sub drapel, cele două armate muncitoreşti create de Troţki4 au trebuit desfiinţate, ceea ce a dus, în chip firesc, la creşterea rolului lagărelor de muncă forţată în structura RSFSR. Spre sfârşitul anului 1920, potrivit unor surse din ŢGAOR, în RSFSR existau 84 de lagăre în 43 de gubernii. * Dacă ar fi să dăm crezare unei statistici oficiale (deşi ţinută secretă), în acestea erau internate pe atunci 25 336 de persoane, în afară de ce: 24 400 de „prizonieri din războiul civil”. * Ambele cifre, mai cu seamă a d mă, par substanţial diminuate, însă, dacă luăm în considerare faptul că aici nu intră cei internaţi în sistemul CEKA, în cadrul căruia, prin descongestionarea închisorilor, scufundarea barjelor şi alte forme de exterminare în masă, numărătoarea a reînceput de multe ori de la zero şi iarăşi de la zero – ele ar putea fi şi exacte. Oricum, ulterior toate pierderile au fost recuperate.

  Primele lagăre de muncă forţată apar astăzi ca nişte entităţi impalpabile. Cei ce au fost închişi în ele n-au povestit, se pare, nimic nimănui – nu există nici un fel de mărturii. Scrierile beletristice şi memorialistica, vorbind despre comunismul de război, pomenesc despre execuţii şi închisori, dar nu spun nimic despre lagăre. Ele