Cărți «Romeo si Julieta povești online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
SAMSON Gata! începe tu sfada, eu te apăr din dos.
GREGORIO
Din dos? Vrei să dai dosul?
SAMSON Nu te teme de mine.
GREGORIO
Nu, zău, să mă tem eu de tine?
SAMSON Lasă atunci să fie legea cu noi, lasă-i pe ei să înceapă.
GREGORIO
Am să strâmb din nas, când or trece. Zică ce-or pofti.
SAMSON
Ce-or îndrăzni, vrei să zici. Eu am să le dau cu tifla: dacă s-o prinde, ei se fac de râs.
sPanga:(înv.) spadă, baionetă.
ABRAHAM
Nouă ne dai cu tifla, signore'?
SAMSON (la o parte, către Gregorio)
E de partea noastră dreptatea, dacă zic da?
GREGORIO (la opaiţe, către Samson)
Nu.
SAMSON Nu, signore. Nu vă dau cu tifla, signore. Dar dau şi eu aşa, cu tifla, signore.
GREGORIO
Cauţi ceartă, signore?
ABRAHAM
Ceartă, signore? Nu, signore!
SAMSON
Altcum, de cauţi ceartă, sunt la dispoziţia dumitale. Slujesc un stăpân tot aşa de bun ca şi al dumitale.
Nu mai bun.
Bine, signore.
ABRAHAM
SAMSON
(Intră Ben volio)
GREGORIO
Zi: mai bun; uite că vine un văr al stăpânului nostru.
SAMSON Ba da, mai bun, signore!
ABRAHAM
Minţi1
SAMSON
Trageţi spada, dacă vă dă mâna! Hai, Gregorio, nu-ţi uita lovitura cea faimoasă!
(Se bat)
BENVOLIO
Nebunilor, vârâţi spadele în teacă! Nu ştiţi ce faceţi! (Intră Tybalt)
TYBALT
Ce, te iei la harţă Cu slugile? Aici, Ben volio! Priveşte-ţi moartea-n faţă!
BENVOLIO
Eu fac pace
Intoarce-ţi spada în teacă, sau mai bine Ajută-mi să-i despart.
TYBALT
Nu ti-e ruşine
Cu spada-n mână să vorbeşti de pace? Urăsc cuvântul cum urăsc gheena, Ca şi pe toţi Montaghii şi pe tine! Mişelule! Azi între noi se-alege! (Se luptă)
UN CETĂŢEAN Săriţi! Săriţi! Goniţi-i cu ciomege! Jos Capulet! Jos Montague! (Intră Capulet în halat de noapte şi contesa Capulet).
CAPULET
Ce-i larma Aceasta? Daţi-mi spada mea cea lungă!
CONTESA CAPULET Nu, cârja! Cârja! Ce să faci cu spada?
(Intră Montague şi contesa Montague)
CAPULET
Vreau spada mea! Nu vezi cum mă sfidează Cu anna-n mână Montague bătrânul?
MONTAGUE
Ruşine, Capulet! Eşti un mişel!
CONTESA MONTAGUE
Nu! Nu vei face nici un pas spre el!
(latră ducele Escahis cu suită)
DUCELE
Supuşi rebeli! Duşmani ai păcii care Mânjiţi cu sânge de vecin oţelul! Creştini sunteţi? Nu, - fiare ce vărsaţi Izvorul purpur ce vă curge-n vine, Spre-a stinge focul unei uri haine! Jos armele! De-osânda cea mai cruntă Se fac părtaşi toţi cei ce legea-nfmntă, Şi luaţi aminte ce mâhnitul duce Azi în auzul tuturor v-aduce: De trei ori, Montague şi Capulet, Iscarăţi din senin gâlcevi civile, De trei ori aţi silit, în aste zile, Pe veronezii doritori de pace Şi-ncărunţiţi în cinste, să-şi dezbrace Podoaba mândră ce frumos le sade Şi-n mâini să prindă vechile lor suliţi Mâncate de rugină, şi pe uliţi Să lupte pentru ura ce vă roade! De tulburaţi oraşul înc-odată, Plătiţi cu viaţa pacea turburată. Şi-acum voi toţi ceilalţi plecaţi în pace. Bătrâne Capulet, tu mă urmează, Tu, Montague veni-vei dup-amiază La curtea noastră s-afli ce ne place Să hotărâm în pricina aceasta.
Plecaţi, vă zic, de puneţi preţ pe viaţă! (Pleacă top, afară de Montague, contesa Montague şi Ben volio)
MONTAGUE
Nepoate, spune: tu ai fost de faţă, Cine-a-nceput? cum a venit năpasta?
BENVOLIO
Când am sosit, se-ncăierase bine
Slujitorimea noastră cu a lor.
Eu sar cu spada-n mână să-i despart,
Atunci apare-nvăpăiatul Tybalt,
El mă provoacă, învârtindu-şi pala*
Pe după cap, dar sfârtecă doar vântul,
Ce şuieră bătându-şi joc de dânsul.
Pe când schimbăm noi lovituri şi ghionturi,
S-adună gloata, creşte-nvălmăşeala,
Când iată vine ducele...
CONTESA MONTAGUE
Dar unde-i
Romeo?... L-ai văzut? Ce bine-mi pare Că el n-a fost...
BENVOLIO
Contesă, azi la ceasul
Când nu mijise încă sfântul soare
La geamul aurit al aurorii,
Spre câmp mă duse în neştire pasul...
Acolo, pe alei, sub sicomorii**
Ce se întind spre-apus de-oraş, văzui
Pe fiul vostru rătăcind, dar care
Văzându-mă se adânci-n umbrare.
înţelesei atunci dorinţa lui
* Pală: (înv.) paloş.
** Sicomor, -r. arbore exotic cu lemn tare şi cu fructe asemănătoare cu smochinele.
10
De-a ii lăsat să meargă-ntr-ale sale Chiar eu fiindu-mi mie de prisos -Aşa că fiecare bucuros Fugi de cel care-i fugea din cale.
MONTAGUE
Ştim că sporeşte-n dimineţi senine Cu lacrimi rouă, şi cu-adânci suspine Cu nori din suflet înmulţeşte norii; Când însă de la patul aurorii Voiosul soare trage la o parte Perdelele de umbră, trist de moarte Şi palid rni se-ntoarce acas' feciorul Şi, ocolind lumina, trage storul, Goneşte afară ziua cea frumoasă Şi-o noapte nouă-şi face-ascuns în casă, Cu-aceste gânduri soarta rea-l aşteaptă, De nu cumva un sfat bun îl îndreaptă.
BENVOLIO
Dar pricina, o, nobil unchi, n-o ştii?
MONTAGUE
N-o ştiu şi vai, nici nu o pot ghici...
BENVOLIO
Nu l-ai luat din scurt?
MONTAGUE
Orice mijloace
S-au dovedit zadarnice. El tace Ne-având alt confident decât pe sine, Şi cât de sincer şi discret, vezi bine. E-aşa de nepătruns, de-nchis în haina Tăcerii-n cafe-şi ţine-ascunsa taina, Şi temător ca un boboc de floare, Ce-i ros de-un vierme negru, mai-nainle
12
De-a-şi fi deschis petalele la soare... L-am lecui cu-acelaşi dor fierbinte Ce-l punem să putem afla ce-l doare, Dar...
(Se vede Romeo venind)
BENVOLIO
Uite-l pe Romeo, vine-ncoace. Lăsaţi-mă cu el. Şi nu-i dau pace Pân' ce nu vi-l descos de-a fir a părul!
MONTAGUE
O, drept răsplată pentru-ntârziere, Dac-ai putea să afli adevărul! Contesă, vino.
(Montague şj contesa Montague se duc)
BENVOLIO
Bună ziua, vere!
ROMEO
E-aşa târziu?
BENVOLIO
Doar nouă a bătut.
ROMEO
Ce lungă-i ziua când eşti abătut! Cel ce-a plecai aşa zorit de-aici Nu era tata?
BENVOLIO
El era.
