— Multora nu le place de Greta.

— Printre care te numeri şi tu.

— Fiindcă aduci din nou vorba despre asta, vreau să mă asculţi puţin Nu e adevărat. Cred c-am fost puţin gelos pe ea, la început, asta e. Ne împăcăm destul de bine acum. Şi am adăugat: Cred că îi face pe oameni să fie mereu în defensivă.

— Nici domnului Lippincott nu-i place Greta, nu-i aşa? Crede că are prea mare influenţă asupra mea, zise Eilie.

— Şi e adevărat?

— Mă întreb de ce-mi pui o asemenea întrebare Da, poate are Dar cred că e ceva în firea lucrurilor, pentru că e o fiinţă dominatoare, şi pe urmă trebuie să am pe cineva în care să am încredere, pe care să mă bazez. Cineva care să stea mereu la cîrmă.

— Şi să ţi îndrume paşii? am întrebai rîzînd.

Am intrat în casă, braţ la braţ. Era destul de întuneric pentru o după-amiază şi nu ştiu din ce motiv. Presupun că era din pricină că soarele tocmai trecuse de partea cealaltă a terasei, lăsînd o trenă de întuneric. Ellie întrebă:

— Ce s-a întîmplat?

— Nu ştiu, am zis. Am avut deodată impresia că cineva mi-ar fi călcat pe pămînt.

— De fapt se spune că o gîscă trece peste mormîntul cuiva. Aşa se spune parcă, e adevărat? întrebă Ellie.

Greta nu era de găsit. Servitorii spuseră că ieşise să se plimbe.

Acum, că mama ştia totul despre căsătoria mea şi că o văzuse pe Ellie, am făcut ceea ce vrusesem să fac cu mult timp în urmă. I-am trimis un cec conţinînd o cifră apreciabilă. I-am spus să se mute într-o casă mai mare şi mai bună, să-şi cumpere mobilă şi tot ce dorea. Lucruri de acest gen. Am avut îndoieli, desigur, că va primi. Nu erau bani pentru care eu muncisem şi nici nu puteam să pretind acest lucru. Cum era de aşteptat, mi-a trimis cecul înapoi cu următoarea notiţă: „Nu am nici cea mai mică trebuinţă de aşa ceva,” îmi scria. „Nu o să te schimbi niciodată. Ştiu asta acum, cerul să te aibă-n pază.” I-am fluturat cele două bucăţi de hîrtie Elliei.

— Vezi acum ce mamă am? am rostit. M-am însurat cu o fată bogată şi trăiesc din banii nevesti-mii, iar bătrîna halebardă nu-mi iartă acest lucru!

— Nu-ţi face griji, zise Ellie. Mulţi oameni gîndesc în acest fel. Va depăşi momentul. Te iubeşte foarte mult, Mike, adăugă Ellie.

— Atunci de ce vrea tot timpul să mă schimbe? Să mă facă să fiu după tiparul ei. Eu sînt aşa cum sînt. Nu sînt tiparul nimănui. Nu mai sînt băieţelul mamei pentru ca să mă modeleze după cum doreşte. Sînt eu însumi, un individ. Sînt un adult. Sînt EU!

— Da, tu eşti tu, zise Ellie, şi eu te iubesc.

Şi apoi, poate pentru ca să-mi distragă atenţia, îmi spuse ceva destul de neliniştitor:

— Ce părere ai despre noul nostru servitor?

Nu mă gîndisem la el. De ce m-aş fi gîndit? Dacă era să-l prefer celui dinaintea lui, era poate că acesta nu şi arătase dispreţul faţă de umila mea origine socială.

— E bun, am zis. De ce?

— M-am întrebat dacă nu ar fi cumva din categoria celor care păzesc.

— O gardă de corp? Ce vrei să spui?

— Un detectiv. M-am gîndit că Unchiul Andrew ar fi putut să aranjeze aşa ceva.

— De ce-ar face o?

— Pentru a preîntîmpina eventuale răpiri. În America, ştii, de obicei avem astfel de oameni de pază. În special la ţară.

Îată un alt dezavantaj al privilegiului de a avea bani, de care habar n-aveam!

— Ce idee bestială!

— Oh, nu ştiu,.. Presupun că m-am obişnuit cu ea. Ce contează? De fapt, nici nu se observă.

— Şi nevasta lui e la fel de implicată?

— Aşa ar trebui cred, deşi găteşte foarte bine. Am presupus că poate Unchiul Andrew sau Stanford Lloyd, care dintre ei s-ar fi gîndit la aşa ceva, i-a plătit pe cei dinainte pentru a pleca, avîndu-i pe aceştia doi deja pregătiţi să le ia locul. Ar fi fost destul de uşor.

— Fără să-ţi spună? am întrebat fără să-mi vină să cred

— Nici n-au avut vreodată în gînd să-mi spună. Şi-or fi zis că o să mă apuce vreo criză, să fac vreo scenă. Oricum, s-ar putea să mă şi înşel. Şi continuă visătoare. Te gîndeşti la asemenea lucruri cînd eşti obişnuit cu ele şi ştii că pot fi în jurul tău, fără ca măcar să bănuieşti.

— Sărmană fetiţă bogată! am zis eu pe un ton cam sălbatic.

Ellie nu schiţă nici o reacţie.

— Presupun că o asemenea frază spune totul, zise ea.

— Sînt lucruri pe care le aflu mereu, în ceea ce te priveşte, Ellie, am zis eu.

17

Ce mister şi somnul ăsta! Te duci ia culcare făcîndu-ţi griji despre ţigani sau duşmani necunoscuţi, detectivi infiltraţi în propria-ţi casă şi despre posibilităţile de răpire sau despre multe alte lucruri, iar somnul ţi le-alungă pe toate.

Călătoreşti foarte departe şi nici nu ştii unde ai fost, dar, cînd te trezeşti, ai în faţa ochilor o cu totul altă lume. Nici urmă de griji sau de temeri. În loc de asta, cînd m-am trezit pe 17 septembrie eram într-o stare de totală nelinişte.

— O zi minunată, mi-am zis cu convingere. O să fie o zi nemaipomenită. Chiar aşa era. Eram precum oamenii aceia care doreau ca prin reclamele lor să-i facă pe ceilalţi să meargă oriunde şi să facă orice. Aveam ceva planuri în acea zi. Stabilisem cu Maiorul Phillpot să mergem la o licitaţie care se ţinea cam la vreo cincisprezece mile depărtare Erau cîteva lucruri interesante pe care le şi marcasem pe lista de vînzare. Mă cuprinsese o nerăbdare copilărească.

Phillpot era un foarte bun cunoscător în materie de mobilă şi argintărie şi lucruri de acest gen, şi nu pentru că era un om care avea gust – era înainte de toate un sportiv – ci pentru că pur şi simplu se pricepea. Toată familia lui se pricepea.

M-am mai uitat peste catalog la micul dejun. Ellie coborîse îmbrăcată într-un costum de călărie. Călărea mai în