— Nu vrei să spui ? îi vorbi el cu binişorul. Păcat. Dacă totuşi socoteşti că este necesar să-ţi împrospătez memoria...

Cu o mişcare bruscă, îşi repezi cotul în bărbia lui Regan. Acesta se prăvăli pe spate, antrenînd în cădere o măsuţă japoneză pe care se afla o statuetă de bronz. Regan se răsuci brusc şi înşfacă statueta.

în aceeaşi clipă, ţevîle a două pistoale — al lui Mircea şi al lui Capozzolo

— se îndreptară asupra lui.

— Fii cuminte, Regan, îl pofti Capozzolo cu ton scăzut. Regan dădu drumul statuetei şi se ridică încet în picioare. Răsufla greu.

— Unde e Reggie Lascalzo ? repetă Mircea. Regan se gîndi o clipă, apoi rosti cu aer de sfidare.

— Nu înţeleg de ce îmi puneţi întrebări la care nu pot răspunde. Nu ştiu unde e Reggie Lascalzo. Pot să vă spun însă unde se află în clipa asta Abe Macchia.

— Abe este în mîna oamenilor mei, zise Regan.

— Face pe deşteptul, boss, interveni Capozzolo.

— Nu, nu ! replică Mircea, căruia îi revenise brusc în minte momentul în care barul se adîncise în întuneric:

Abe este în mîna oamenilor mei, zise Regan, Capozzolo rîse ca de o glumă bună.

— Abe prins ! He, he !

— Taci, Sid ! zise Mircea.

—Să vă explic. în bar ţin în permanenţă o masă rezervată pentru musafiri nepoftiţi. O simplă apăsare pe buton şi o dată cu stingerea luminii, se declanşează un mecanism care face ca masa — aşezată pe un platou — să se scufunde în subsol, iar altă masă, cu tacîmurile gata pregătite să se ridice în loc... Cînd se face lumină cei din jur văd o masă fără ocupanţi. Simplu, nu-i aşa ?... Şi fiindcă sînt om de înţeles, vi-l predau pe Abe în schimbul eliberării mele.

Un zîmbet triumfător plutea pe buzele lui Regan.

Mircea analiză rapid situaţia. Dacă Regan nu minţea, lucrurile se complicau serios. Pierzîndu-l pe Abe, pierdea firul Ariadnei. Trebuia deci să-1 recupereze cu orice preţ...

— Şi cu ce-mi faci dovada ? întrebă el.

— Cereţi la telefon barul. Veţi putea vorbi cu Abe în persoană.

Mircea se gîndi o clipă, apoi puse mîna pe receptor.

— Dă-mi numărul !

în acelaşi moment se auzi zgomot de paşi în hol, apoi cîteva lovituri în uşă.

— Cine e ? întrebă Capozzolo. fără să ia ochii de la Regan.

— Eu, Abe. Deschideţi. Figura lui Mircea se lumină.

Pe chipul lui Regan se aşternu expresia celei mai vii consternări. Capozzolo deschise uşa rînjind,

— Ne-ai minţit, Regan.

Abe intră în bibliotecă, împingîndu-l din spate pe Teddy Regan. în mîna dreaptă ţinea un pistol, pe care-l vîrî în hamul de sub haină. Se uită la Joe Regan, care se făcuse cenuşiu.

— Vezi, Regan, ce înseamnă să ai suflet ?... Să răspunzi la rău cu bine. Tu ai vrut să mă prinzi în cursă şi eu ţi-am adus pe fiul tău, să-ţi ţină de urît.

— E adevărată povestea cu masa, Abe ? întrebă Mircea.

— Da, foarte adevărată, răspunse Abe. Numai că eu am reuşit să scap. Am sărit la timp de pe platforma care se prăbuşea sub noi. Eşti al dracului de ingenios. Regan. Dar să mă vezi şi pe mine... Cui l-ai vîndut pe Reggie Lascalzo ? întrebă el brusc.

— Nu ştiu de nici un Reggie Lascalzo, se incăpătînă să răspundă Regan.

— Nu ştii ? zîmbi Abe. Bine. Tul ai vrut-o

Scoase din buzunarul de la piept un brici pe care-l deschise cu o mişcare bruscă. Se apropie de Teddy Regan, îl apucă de unul din reverele hainei şi cu ascuţişul briciului, începu să despice încet stofa de la piept în jos.

— Regan, poate te mai gîndeşti. Pînă nu ajung la piele. Ochii lui Teddy se rotunjiră de spaimă.

Abe despică şi celălalt piept al hainei.

— Am ajus la cămaşă, Regan

— Nu ştiu nimic. Absolut nimic.

— Nu mă interesează cultura ta generală. Te întrebam de Reggie Lascalzo.

Regan nu mai deschise gura.

— Tată, ai înnebunit ? strigă deodată Teddy. Vrei să mă vezi cu burta spintecată ?

— Fiul tău e mai înţelegător, zise Abe. îşi cunoaşte interesul.

Cu un gest scurt tăie şi cămaşa,

Pieptul păros al lui Teddy apărui la vedere

— Spune, fată ! Spune ceva, tată ! zbieră el. Broboane mari de sudoare i se scurgeau pe frunte.

Obrazul îi era livid. Un spasm nervos îi cutremură corpul. 1— Vorbeşte,

tată ! îl imploră el.. Regan îşi muşcă buzele. Abe ridică din nou briciul.

— Opreşte, Abe ! strigă Regan. Abe rămase cu mîna în aer.

— Ei, zi !

Regan se întoarse spre Mircea.

— Dacă-ţi dau numele oamenilor care l-au răpit pe Reggie ne dai drumul

? Mie şi băiatului ?

— Da, răspunse Mircea.

— Au fost patru oameni, începu Regan. Atunci i-am văzut pentru prima oară. Nu ştiu cuim îi cheamă.

Abe apropie tăişul briciului de pieptul lui Teddy.

— Lasă-mă să vorbesc, Abe, gîFîi Regan. Abe îşi retrase briciul.

— Vreau precizări ! se răsti el.

— Nu ştiu nume, reluă Regan. Dar mi-am luat măsurile mele de precauţie.

Am avut grijă să-i fotografiez fără ştirea lor. M-am gîndit că ar putea să-mi prindă bine.

— Şi unde-s fotografiile ? întrebă Mircea.

— La bar, în seiful din biroul meu.

— Şi din ordinul cui s-au întîlnit la tine ? întrebă iarăşi Mircea.

Regan ezită cîteva momente.

— Bine. Am să-ţi spun şi asta. Din ord...

în aceeaşi clipă se auzi un pocnet sec ca şi cînd s-ar fi destupat o sticlă.

Regan, care se afla cu spatele spre fereastră, tresări, schiţă un gest ca şi cînd ar fi vrut să-şi ducă mîna la ceafă, Şi se prăbuşi pe parchet.

încă o pocnitură seacă şi Teddy Regan căzu peste Abe. Abe îl prinse instinctiv în braţe.

Capozzolo aruncă o privire spre fereastră. într-unui din carourile de sticlă apăruseră două găuri minuscule. Cu un gest reflex trase cîteva focuri într- acolo. Simultan, Mircea ţinti cu pistolul becurile din plafonieră, făcîndu-le ţăndări. Camera se cufundă în întuneric.

Capozzolo se repezi spre fereastră. Lumina lunii arginta culmile copacilor, lăsînd în beznă aleile parcului. Capozzolo nu reuşi să desluşească nici o prezenţă omenească. Spre a evita o nouă