la fel ca prima; doar numele erau diferite. Adresa din Paris era aceeaşi. Leamas a luat o coală de hârtie nescrisă şi stiloul, şi scrise de vreo şase ori cu mână sigură „Robert Lang“, apoi semnă prima scrisoare. Înclinând stiloul în spate, exersă cea de-a doua semnătură până fu mulţumit de ea, apoi scrise „Stephen Bennett“, sub conţinutul celei de-a doua scrisori.

— Admirabil, remarcă Fiedler, absolut admirabil!

— Şi acum, ce facem?

— Vor fi puse la poştă mâine, în Elveţia, din Interlaken şi Gstaad. Oamenii noştri din Paris îmi vor telegrafia răspunsurile de îndată ce vor sosi. O să avem răspunsul într-o săptămână.

— Şi până atunci?

— Ne vom ţine companie unul altuia, permanent. Ştiu că ţi se pare detestabil, şi îmi pare rău. Mă gândeam că putem să ne plimbăm, să mergem cu maşina puţin prin împrejurimi, printre dealuri, să mai pierdem vremea. Vreau să te relaxezi şi să vorbeşti; să vorbeşti despre Londra, despre Cambridge Circus şi despre ce înseamnă să lucrezi în Departament; povesteşte-mi despre bârfe, spune-mi despre cum se plăteşte, despre concedii, încăperi, hârtii şi oameni. Ştii tu, fleacuri şi nimicuri, agrafe şi bolduri. Vreau să cunosc toate lucrurile mărunte, care nu au importanţă. Apropo… în tonul vocii lui se simţi o schimbare.

— Da?

— Avem aici diferite posibilităţi pentru cei care… pentru cei care petrec o anumită perioadă alături de noi. Posibilităţi de distracţie şi altele.

— Îmi oferiţi o femeie? întrebă.

— Da.

— Nu, mulţumesc. Spre deosebire de tine, eu n-am ajuns la vârsta la care am nevoie de un peşte.

Fiedler păru să nu bage în seamă replica. Vorbi repede mai departe:

— Dar în Anglia aveai o tipă, nu? Fata aia de la bibliotecă?

Leamas se răsuci, cu braţele desfăcute.

— Un singur lucru! strigă. Doar un singur lucru - să nu mai pomeneşti niciodată de asta, nici în glumă, nici ca ameninţare, nici măcar ca să mă strângi cu uşa, Fiedler, pentru că n-o să ţină în veci; izvorul o să sece, înţelegi, al naibii să fie, şi n-o să mai scoţi nicio vorbă de la mine, cât voi trăi. Să le transmiţi chestia asta lui Mundt şi lui Stammberger, sau oricăruia dintre şmecherii nenorociţi care te-au instruit ce să-mi zici - să le transmiţi vorbele mele.

— O să le spun, replică Fiedler; o să le spun. Dar s-ar putea să fie prea târziu.

*

*      *

După-amiază se duseră din nou să se plimbe. Cerul era întunecat şi greu, iar aerul cald.

— N-am fost în Anglia decât o dată, remarcă Fiedler în treacăt, când eram în drum spre Canada cu părinţii, înainte de război. Eram copil atunci, desigur. Am stat acolo două zile.

Leamas aprobă din cap.

— Acum pot să-ţi spun, continuă Fiedler, că era cât pe ce să mă duc acolo acum câţiva ani. Trebuia să-l înlocuiesc pe Mundt în Misiunea Oţelului - ştiai că a fost odată la Londra?

— Ştiam, ripostă Leamas enigmatic.

— Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi fost slujba aia.

— Jocul obişnuit de socializare cu celelalte Misiuni ale Blocului Estic, presupun. Contacte limitate cu sfera afacerilor britanice - nu prea multe. Vocea lui Leamas suna plictisită.

— Mundt s-a descurcat foarte bine; i s-a părut foarte uşor.

— Aşa am auzit, spuse Leamas; a reuşit chiar să ucidă vreo doi oameni.

— Deci ai auzit şi despre asta?

— De la Peter Guillam. Era implicat în chestia asta împreună cu George Smiley. Mundt era să-l omoare şi pe George.

— Cazul Fennan, murmură Fiedler meditativ. Uimitor cum a reuşit Mundt să scape, nu?

— Cred că da.

— N-ai crede că un tip a cărui fotografie şi ale cărui semne particulare se aflau într-un dosar la Ministerul de Externe, ca membru al unei Misiuni Străine, ar fi avut vreo şansă împotriva întregii Securităţi britanice.

— Din ce-am auzit eu, zise Leamas, nici nu ţineau atât de mult să-l prindă.

Fiedler se opri brusc.

— Ce-ai zis?

— Peter Guillam mi-a spus că nu crede că au vrut să-l prindă pe Mundt, asta-i tot ce-am zis. Atunci aveam o altfel de organizare, aveam un Consultant - un tip pe care-l chema Maston - în locul unui Departament de Control operativ. Maston făcuse varză cazul Fennan încă de la început, aşa zicea Guillam. Peter era de părere că, dacă l-ar fi prins pe Mundt, ar fi tulburat grozav apele - l-ar fi judecat şi, probabil, l-ar fi spânzurat. Toate mizeriile care ar fi ieşit la iveală la proces ar fi pus capăt carierei lui Maston. Peter n-a aflat niciodată ce s-a întâmplat exact, dar era al naibii de convins că, în operaţiunea de căutare a lui Mundt, nu s-au folosit toate forţele.

— Eşti sigur de asta, eşti sigur că Guillam ţi-a spus toate astea exact aşa, cu vorbele astea? Nu s-au folosit toate forţele?

— Bineînţeles că sunt sigur!

— Guillam n-a dat niciodată de înţeles că ar exista şi alt motiv pentru care este posibil să-l fi lăsat pe Mundt să plece?

— Ce vrei să spui?

Fiedler clătină din cap, şi îşi continuară plimbarea pe cărare.

— Misiunea Oţelului a fost închisă după cazul Fennan, remarcă Fiedler o clipă mai târziu, ca şi cum ar fi făcut o constatare. De aceea nu m-am mai dus.

— Probabil că Mundt era extern de furios. În Balcani sau aici o fi posibil să scapi după ce ai comis un asasinat, dar la Londra, nu.

— Şi cu toate astea, a reuşit să scape, nu? se grăbi Fiedler să precizeze. Şi a făcut o treabă bună.

— Cum ar fi recrutarea lui Kiever şi a lui Ashe? Să-l ferească Dumnezeu!

— S-a vorbit destul de mult în presă despre tipa aia, Fennan.

Leamas ridică din umeri.

— Spune-mi altceva despre Karl Riemeck, începu iar Fiedler. Control s-a întâlnit o dată cu el, nu?

— Da, la Berlin, cam acum un an, poate ceva mai mult.

— Unde s-au întâlnit?

— Ne-am întâlnit toţi în apartamentul meu.

— De ce?

— Lui Control îi plăcea teribil să intre-n joc când era vorba de un succes. Obţinusem o grămadă de chestii grozave de la Karl - presupun că lucrurile decurseseră cum trebuie cu cei de la Londra. A venit într-o scurtă călătorie la Berlin şi mi-a cerut să le aranjez o întâlnire.

— Te-a deranjat?

— De ce m-ar fi deranjat?

— Era agentul tău. E posibil să nu-ţi fi convenit să se vadă cu alţi ofiţeri operativi.

— Control nu este ofiţer operativ; este şef de departament. Karl ştia asta şi i-a gâdilat vanitatea.

— Aţi fost toţi trei împreună, tot