a unei ştiinţe fragile, ingerată în grabă. Degeaba se voia de mare clasă, era lipsită pentru totdeauna de acea uşurinţă a copiilor de burghezi cărora le-a fost inculcat de mici că au dreptate să existe. Nu putea nici măcar să conteze pe solidaritatea evreiască: se fardă şi proletară, era dispreţuită de prietenii mei ashkenazi pentru care consideraţiile de avere şi de educaţie primau asupra legăturilor comunitare.

Reuşisem decia ceastă minune de a o urâţi pe Rebecca, de a o îmbătrâni prematur.

- Ce slută eşti, cum de-am putut să-mi întorc privirile spre tine, mi-e ruşine să fim văzuţi împreună, eşti urâtă şi plină de coşuri pentru că eşti proastă în interiorul tău.

Rebecca îmi răspundea cu blândeţe:

- Fiecare pată de pe faţa mea este una din răutăţile tale. Dacă vrei să devin iar frumoasă ca înainte încetează cu perfidiile.

Progresele răului erau fulgerătoare: în câteva săptămâni, tânăra mea prietenă cumulă toate bolile psihosomatice imaginabile şi deveni o enciclopedie de simptome. Suferea de anorexii, de migrene, de dureri de stomac, de tulburări renale, de tahicardie, de colită. Acum, aproape după fiecare masă, se ducea să verse şi să se zvârcolească de durere în pat; slăbi, îşi pierdu puterile. Părul îi căzu, cearcăne negre îi devorau obrajii. Nu-i mai rămânea decât o singură aliată: ţigara pe care o fuma fără nici o moderaţie mergând până la trei pachete în zilele de mare tensiune. Asta-i dădea o răsuflare îngrozitoare şi noaptea o obligam să doarmă întoarsă, cu un tifon fixat la gură. De altfel supărarea, crampele o împiedicau să închidă ochii. O auzeam oftând, plângând iar starea ei proastă îmi făcea şi mai dulce voluptatea de a fi cuprins de somn.

Epuizată de lungile insomnii, era încontinuu bolnavă, pricopsindu-se cu toţi microbii din preajmă. Eram doctorul ei şi mă amuzam s-o înşel asupra medicamentelor, prescriindu-i droguri inadaptate sau periculoase: de exemplu, o sfătuisem să ia aspirină pentru a opri un început de ulcer când e ştiut că acest remediu atacă mucoasa gastrică şi o roade: agravându-se durerile, un farmacist indiscret, din întâmplare, într-o conversatie, îi dezvălui înşelăciunea. Dar Rebecca se înclină şi persistă să facă apel la serviciile mele. Dacă există un mod nobil de a-l iubi pe celălalt până în fragilităţile sale, există şi o manieră meschină de a-I slăbi puterile insistând pe cele mai mici deficienţe ale sale. În acest fel instalasem în Rebecca îndoiala asupra capacităţilor sale făcând să-i lucească în faţa ochilor eşecul vieţii ei. Bănuiala prinsese ca o grefă şi izbutisem s-o fac să creadă că este o ţaţă, în ciuda vârstei sale tinere. Încă de la începutul legăturii noastre, pusesem degetul pe carenţele sale culturale, lingvistice (n-avea nici măcar bacalaureatul); şi, departe de a o ajuta să le dea de capăt, i le aminteam fără încetare ca pe o hotărâre a destinului. Teama de a mă vedea c-o ridiculizez, când vorbea englezeşte, de exemplu, sau când se lansa într-o discuţie "intelectuală", o încremenea în rezervă, o înrădăcina în ideea propriei sale inferiorităţi. Aşa de mult o tratasem de prostănacă şi de ignorantă încât se prostise şi se blocase pentru totdeauna. Astfel, împiedicată de tot în handicapurile sale ca într-o haină prost croită, bătea pasul pe loc pe aceleaşi făgaşe. Sub motiv că-i dezvolt darurile lăsate în paragină, i le afundam şi mai mult, resortul politicii mele fiind să se cretez culpabilitatea de care pretindeam că o eliberez.

Din această fată inteligentă şi vioaie făcusem, tot scormonindu-i prin măruntaie, o fiinţă plină de spaime, un pitic care tremură.

- N-ai dreptul să mă judeci astfel, să-mi deschizi pântecele, îmi spunea ea, asta-i demn de un poliţai, nu de un amant.

Dar nu protesta decât de formă. Ce vrei? Fericirea ei era să facă parte din inventarul bunurilor mele. Pentru ea, gravi tam în ordinea superioară care coincidea cu viaţa, în vreme ce ea însăşi, ocupată cu funcţii subalterne, înlănţuită în re giunile de jos ale existenţei, nu primea de la viaţă decât palide luciri şi compara incoerenţa cu orgoliul meu, slăbiciunea cu reuşita mea. Femeie, coafeză, fiică de oameni săraci: trei umilinţe se înclinau înaintea statutului meu de bărbat strălucitor, instărit, cultivat. Îşi interiorizase sentinţele mele: declarând-o neinstruită, idioată, supusă şi incapabilă, se cramponase de aceste dictate ca de propriul său adevăr.

De-acum înainte, mânia nu-mi mai avea nevoie de motive ca să izbucnească şi nici resentimentul meu de cauze ca să fie definitiv. Mai presus de orice mă exaspera la Rebecca ceea ce numeam felul ei "trage apa ", aerul ei de câine bătut, când, fremătătoare şi smiorcăitoare, îşi puncta fiecare din fraze cu un hohot de plâns reţinut ca să le dea un accent dureros. Martira se strâmba, încerca să mă facă să-mi fie ruşine printr-o uşoară umiditate a ochilor, o cută amară a gurii. Nu mă lăsam dus de durerea care mi-o făcea şi mai meprizabilă. Biciuit de lacrimile care mă enervau mai mult decât orice de îndată ce le vedeam gata să curgă, o zgâlţâiam cu furie, o băteam, o pălmuiam, îi ceream să dea şi ea palme. Cum nu-ndrăznea, continuam s-o bumbăcesc cu pumnii până ce cădea, cu corpul plin de echimoze. Se prăbuşea cu un ţipăt scurt şi rămânea prostrată pe jos. Trăgând-o de păr o sileam să ri dice capul, ca să descopăr în ochii ei o supunere absolută. Nebuna s-ar fi lăsat omorâtă pentru plăcerea de a mă pierde împreună cu ea. Sclavia lua proporţii cu atât mai grave cu cât consimţea la ea în mod liber.

Pe această femeie care mă iubea, pe această femeie care mă iubise mai mult decât oricare alta, o devastam aşa cum le devastasem pe fiinţele care se apropiaseră de mine ca să le pedepsesc pentru tandreţea lor pentru mine. Celelalte ple caseră la timp în vreme ce Rebecca, rămânând, consimţea la propria ei demolare. Docilitatea ei oarbă mă convingea că se născuse ca să fie victimă. Iprocrit, o îndemnam la dem nitate, îi veştejeam lipsa de orgoliu şi de amor-propriu. Dar persistam în purtările mele abjecte. Nimic spectaculos: opresiune constantă, cotidiană