Între toate aceste vorbe învălmăşite, Jder stătea nerăbdător, muşcându-şi într-una colţul buzei şi schimbându-şi locul. Ţigăncile îşi învăluiră la iatacuri fustele creţe şi-şi arătară dinţii albi, râzând oaspeţilor. Apa pe care o aduseseră ele în ibrice de aramă părea lucrul cel mai de preţ al acestor locuri, aşa era turnată de subţire şi de încet.

Amândoi fecioraşii tăceau, potrivindu-şi pe ei straiele şi mângâindu-şi, la tâmple şi după urechi, pletele. Răsună în sală glasul cneaghinei Tudosia. Intră îndată dumneaei însăşi, aducând dulceţi şi pahare de cristal cu apă.

— Nu te supăra, mărite stăpâne, se tângui ea, băgând de samă privirea dezamăgită a lui Alexăndrel-Vodă; precum se ştie, copila noastră e o proastă şi se ruşinează să se înfăţişeze. Se teme c-o urăşti din trecuta dată şi nu mai doreşti s-o vezi.

— Am spus, răspunse coconul cu glas uscat, că doresc s-o văd.

— Poftesc pe măria ta să nu se supere, zâmbi cu umilinţă prefăcută cneaghina Tudosia. Dacă măria ta nu primeşti din mâna mea acest rod de trandafir adus de la Ţarigrad, să vie Nasta să-l ţie înaintea slăvitei feţe a măriei tale. Fata-i după uşă.

Jupâneasă Tudosia bătu din palme. O ţigancă împinse din sală uşa. Jupâniţa Nasta îşi arătă obrazul ruşinat prin gratia degetelor mânii drepte. După această primă înfăţişare cuviincioasă, se mişcă îndată cu agerime închinându-se şi primi tablaua din mâna maicei sale, ridicând-o spre nasul coconului domnesc.

Jder rămase neclintit şi fără răsuflet, privind acea înfăţişare delicată şi subţirică în boi. Când îl fură cu ochii o clipă, inima-i tresări împunsă. O iubi dintr-odată. Avu în el bucuria aceasta, ca o lumină orbitoare. Înţelegea că acea fiinţă trebuia să fie a altuia, se desfăta însă la vederea ei, căci i se înfăţişa lămurit aşa cum o bănuise în visurile lui ascunse. Nu se putu opri în acelaşi timp să nu bage de samă că acea privire piezişă fata o întorsese spre el, pe când ţinea tablaua aşa fel încât Alexandrel nu-i putea vedea obrazul.

Ca şi cum i-ar fi dat o poruncă anumită, el pândi şi a doua oară privirea furişă. Nasta însă nu se mai întoarse spre el.

Coconul abia gustă dulceţul şi sorbi numai o picătură de apă. Luă el singur din mâna fetei tablaua şi o puse pe o măsuţă alături. Cuprinse braţul stâng al fetei de la încheietură şi ea îşi strânse buzele într-o schimă prefăcută de suferinţă. Văzând patima tremurând în nările acelui cocon aprig, zâmbi şi îl privi dintr-odată fără de nici o sfială. Îşi trase braţul şi-şi trecu palma peste păru-i lins, pieptănat cu cărare la mijloc.

— Ne era dor de măria ta, zise ea fără de tulburare şi fără de nici o întristare în glas.

Jupâneasa Tudosia zâmbi ascuţit şi-şi aduse aminte că numaidecât trebuie să deie poruncă pentru masa oaspeţilor. Jder îşi ceru voie de la măria sa ca să se ducă să vadă în ce chip rânduieşte medelnicerul mâncarea şi masa slujitorilor domneşti.

Cneaghina Tudosia ieşi singură; când trecu şi el pe lângă stăpânul său, jupâniţa îndrăzni să-l oprească.

— Acesta-i Jder, prietinul meu, lămuri coconul Alexandru.

— Aş dori să rămâie, mărturisi jupâniţa Nasta.

— Rămâi, prietine Ionuţ, se învoi Alexandrei.

— Îl chiamă Ionuţ?

— Dacă nu-ţi este cu supărare, aşa îl chiamă, jupâniţă, zâmbi cu dinţii săi rari şi ascuţiţi coconul. Acest Ionuţ îmi este mie frate de cruce şi lui i-am spus de patima mea, — ceea ce nu ţi-am putut spune domniei tale. El m-a sfătuit şi de la dânsul am primit îndrăzneala de care am nevoie.

Nasta nu părea înfricoşată de înfăţişarea pătimaşă a lui Alexandru-Vodă.

— Nu înţeleg de ce îndrăzneală ai nevoie, măria ta. Căci eu sunt o copilă fără apărare şi maica mea e o văduvă, şi, dacă vrei măria ta să mă ruşinezi, eu nu pot pune nici o împotrivire, fiind ca un lucru fără preţ în mânile măriei tale.

Alexandru clătină din cap.

— Trebuie să am îndrăzneala să-ţi mărturisesc dragostea mea. Nu vreau nici să te ruşinez, nici să te iau ca pe un lucru fără de preţ.

— Nu înţeleg, mărturisi cu nevinovăţie copila.

— Doresc să ştiu dacă ai pentru mine dragoste, vorbi aprig Alexandru-Vodă. Fără asta ce preţ au strădaniile mele?

— Dacă trebuie să afli, atuncea mărturisesc, măria ta, că îmi eşti drag. Însă mă rog să ai milă de mine. Tatăl meu a fost boier cu cinste şi mare sfetnic domnesc. Mărturiseşte mamei gustul măriei tale şi cere învoire de la Vodă, ca să nu mă azvârl în acea fântână din care au scos ţigăncile apă pentru dulceţul de trandafir.

Coconul îşi prinse tâmplele în palme.

— Nu înţeleg de ce te înfricoşezi, îi zise el, dintro-dată domolit. Toate se vor face cum porunceşti. Primeşte-mi numai dragostea. Lasă-mă să te sărut — aşa cum am dorit într-o noapte cu lună. De-atunci tânjesc, pentru asta am sete.

— Sărută-mă, măria ta.

Alexandrei o cuprinse şi o sărută. O cuprinse de după umeri, o ţinu strâns, îi căută buzele întredeschise. Apoi o lăsă şi păru obosit.

— Spune-mi că ţi-s drag.

— Îmi eşti drag, măria ta.

— Şi mă învoieşti să vin iarăşi?

— Măria ta, aş fi o vicleană dacă aş spune că n-am mare plăcere s-aud aceste vorbe. Dacă pofteşti, măria ta, să spui şi mamei mele că n-avem de ce ne teme, pot să mă duc s-o chem, ori poţi să te duci măria ta, având îndrăzneala pe care o văd. Dacă pofteşti să mergi cu mine, mă ruşinez şi nu pot.

Alexandrei o cuprinse iar, cu gingăşie.

— Ce pot să spun jupânesei Tudosia?

— Nu ştiu, măria ta. Dacă nu găseşti vorbe, eu totuşi, m-aş pricepe ce să-i spun. Îi spun că dorim să te mai vedem la noi şi că-ţi sunt dragă. Şi că numaidecât va să afle Vodă, părintele măriei tale. Rog pe prietinul măriei tale Ionuţ să-mi deschidă uşa. Mi-i frică prin întunericul sălii până la odaia din fund. Îndată după aceea vă poftesc la masă.

Jder privise neclintit această ciudată scenă şi, deşi nu cunoştea lumea şi dragostele, înţelegea că Nasta îşi ia, cu agerime de femeiuşcă, numai măsuri de apărare, şi că simţămintele ei pentru