— Cum a fost posibil?!

"Cum a fost posibil şi la tine, îi răspund în gând. Te-ai prins doar când a vorbit băiatul."

Tac şi aştept. N-am altceva de făcut. Pe ălelalte le-am isprăvit pe toate. Demetru îşi continuă cupletul:

— Cum vă permiteţi asemenea proceduri?! Adică, arestaţi o persoană în mod samavolnic, o reţineţi ilegal o noapte întreagă şi o interogaţi ca la Gestapou, numai pentru că vi se pare vouă că seamănă cu Winnetou?

— Scuzaţi-mă, dar...

— Nici un fel de scuze! Când minorul Florescu v-a vorbit despre Richard Gere, eraţi obligaţi să-i verificaţi afirmaţia, să-i puneţi poza alături de Florin Piersic şi alţi "tenori" din ăştia! V-am ordonat să-i multiplicaţi fotografia şi s-o difuzaţi. N-aţi făcut-o. De ce?

— Îl găsisem pe Săraru, despre care ne închipuiam că-i personajul căutat şi nu mai avea sens...

Suliţă mă întrerupe, ba mai dă şi un pumn în masă:

— S-a întâmplat, v-aţi închipuit, v-aţi înşelat, aţi confundat! Prea multe şi prea grave, pentru ca lucrurile să se isprăvească aici. Veţi fi amândoi aspru sancţionaţi. Pe Săraru îl eliberezi imediat, cu scuzele pe care e dispus să le înghită sau nu. Eşti liber!

...Victor Săraru! Care nu mai e Richard Gere, ci Robert Redford şi aşa mai departe... M-am săturat! Mă voi rezuma la numele din buletin. Deci! Primeşte situaţia en bon garçon, cu o linişte şi un şic absolut deconcertante. Mă aşteptam la un triumf agresiv, scandal, ameninţări, garagaţă grasă la adresa Poliţiei şi Constituţiei. După luminiţele care-i scapără în privire, aş zice că se distrează pe cinste. Restul chipului e imobil şi înţeleg şi eu ce va să zică să zâmbeşti doar cu ochii. Cu o politeţe exagerată, gâlgâind de sarcasm, cere permisiunea să aprindă o ţigară. Prezint scuze în numele instituţiei, al meu personal, bat câmpii despre errare humanum est, mai cu seamă în conjunctura unor crime teribile în care el, Săraru, a avut neşansa de a fi subiect de confuzie.

Bărbatul mă ascultă cu aerul "ce frumos ştii matale să povesteşti, tăticu'", în vreme ce eu recit textul gândind cu totul altceva. În general, şi independent de dosarul prostituatelor, tipul din faţa mea e un om periculos. Numai faptul că nu face un legitim scandal şi te pune pe gânduri. Dar mai e ceva care ţine de instinct. Simt cu toată fiinţa mea că noi doi ne vom mai întâlni. Nu la cinema sau la bodega de peste drum, ci chiar pe itinerarul de unde, pentru moment, pare să iasă din cursă. Nu-i el omul cu flinta, fiind Redford şi nu Gere. Sunt sigur, deoarece Dorinel a reuşit să mă convingă de acurateţea spiritului lui de observaţie, iar în materie de cinema, e profesor. Rămâne fapt stabilit că nu Săraru a suprimat-o pe Coana Aurica, aş paria însă greu că face parte din infrastructura combinaţiei. Ipoteza de coincidenţă, apropo de episodul peştişorilor exotici, nu l-ar ispiti nici măcar pe şeful de post din Tupilaţii Veseli! Pentru mine, triumviratul Ţeastă, Toto, Săraru rămâne intact.

Show-ul a luat sfârşit, ne despărţim cordial. Cu strângeri de mână, ca la întâlnirile la nivel înalt, când fotoreporterii sunt de faţă. Săraru e înţelegător peste poate, mă asigură că nu-i supărat pe nimeni, toate poliţiile din lume procedează aidoma. Desigur, îi transmite salutări şi lui Bădoiu. Ca să n-o mai întind, pleacă păstrându-ne o amintire luminoasă. Eu îi ascult vorbele, dar îi aud râsul din măruntaie. Fioros.

Am satisfacţia să admir un Babuin stupefiat. Îi relatez artistic marea scenă a identificării "nu-i Gere, e Redford" şi urmăresc cu cel mai viu interes manifestările fizice ale stupefacţiei. Pielea capului îi fuge spre ceafă, urechile i se lipesc de craniu, deschide gura după aer:

— Uite, la o chestie ca asta, chiar că nu mă aşteptam! Fie vorba între noi, e de antologie! Ce plasă fabuloasă!!

— Suntem doi tolomaci.

— Aşi! Oricui i se putea întâmpla...

Ăsta-i Babuinul! Are un instinct de conservare fără greş, nu-i niciodată vinovat. Când se întâmplă vreo dandana, transferă automat culpa, declinându-şi paternitatea. Dacă manevra nu-i posibilă, minimalizează greşeala, reducând-o la dimensiuni de bagatelă.

— Oricui, pe dracu', resping, hai să nu mâncăm rahat! Ştii, la fel de bine ca şi mine, că am lucrat inadmisibil de superficial.

— De ce, că n-am abonament la Scala?

— Taman de aia, trebuia să ne informăm. În realitate, noi nu am ştiut cum arată Richard Gere. Am dat peste unul care semăna cu un star şi-am zis ura, al nostru e! Adică, îl căutăm pe Năică şi dăm peste Costică, nu contează, pene-n cur să aibă!... Şi mai râdeam de Suliţă că vrea abţibilduri cu moaca tipului!

Bădoiu se strâmbă:

— Aşa se întâmplă când ai de-a face cu un imbecil calificat. A emis prea multe aberaţii, ca să mai observi o sugestie valabilă... Îmi strecoară o privire câş: Zici că ăla a plecat fredonând Silentium... Ciudat, foarte ciudat. Nu-i genul care să primească fără să riposteze!

— Fii liniştit, va riposta. Nu trec treizeci de zile, până să-ţi spargă capul la loc umbros. Pui un pariu?

— Dacă lipeşti un codicil, rânjeşte. Ţin pariu pentru fapt împlinit nu pentru simplă tentativă. Că mă aşteaptă la cotitură, ştiu. Dacă însă mă bagă în spital, ai câştigat. Ce zici?

— Ăsta nu mai e pariu, de vreme ce oricum câştigi.

— Cum, oricum?!

— Aşa bine. Mă vezi venind cu citrice şi ţigări la spital, să te văd cum îţi stă cu ficatul în ghips şi să-ţi reclam banii pe pariu?! Nu m-ar lăsa inima nici cu Suliţă.

Trage ultimul fum ţinând ţigara fără filtru între unghii. Îşi arde buzele, dar pesemne că-i place. Emite pe un ton visător:

— Eşti fraier, câştigai şi tu un ban cinstit. Mai ales acum, cu cheltuielile care te aşteaptă...

Mă interesez circumspect:

— Ce cheltuieli?

— Ştii că-mi placi? O nuntă costă. Când mai e vorba şi despre rude apropiate, te ruinează.

Zâmbeşte senin. Înviorător ca un câmp de margarete. Plânse de rouă.

— De unde dracu' ai aflat? scrâşnesc.

— Era secret?

— Nu, dar nici nu s-a difuzat prin presă sau la Anunţuri TV. De unde ştii?

Babuinul dă din umeri:

— N-au fost necesare investigaţii. Ţi-am spus că