rece cînd licitezi. Trebuie să observi ce fac cei ce participă la licitaţie. Nu, nu am cumpărat nimic. Preturile au urcat cu mult peste posibilităţile mele atunci cînd am făcut cele două încercări.

Am priceput atunci că, deşi Phillpot deţinea întinderi mari de pămînt, venitul lui nu se ridica la o cifră prea mare. Era ceea ce putem numi un om modest, deşi mare proprietar Numai vînzînd o mare parte din pămîntul pe care-l deţinea, ar fi putut să aibă bani pentru ai cheltui după pofta inimii, dar el nu voia să-l vîndă. Iubea pămîntul.

Ajunserăm la George şi acolo găsirăm foarte multe maşini. Pesemne că unele dintre ele aparţineau persoanelor care fuseseră la licitaţie. Nu vedeam, insă, maşina Elliei. Intrarăm şi ne uitarăm în jur s o vedem, dar se pare că nu îşi făcuse apariţia. Şi cu toate acestea era trecut de ora unu.

Ne duserăm la bar să luăm ceva de băut ca s-o aşteptăm. Localul era destul de aglomerat. M-am uitat în sala restaurantului şi am observat că masa noastră era încă reţinută. Se aflau acolo destule chipuri cunoscute şi am observat la masa de lîngă fereastră un bărbat a cărui faţă o mai văzusem undeva. Eram sigur că-l mal văzusem undeva, dar nu-mi aminteam unde. Bănuiam că nu era de prin partea locului pentru că hainele lui nu semănau cu ale celorlalţi. Bineînţeles că întîlnisem mulţi oameni în viaţa mea şi probabil că de asta nici nu mi-i amintesc destul de repede. Nu fusese la licitaţie, asta îmi aminteam, deşi, destul de ciudat şi acolo am văzut la un moment dat un chip pe care nu puteam să-l localizez. Feţele te pot înşela dacă nu le legi de anumite evenimente sau locuri unde le-ai întîlnit sau văzut.

Şefa de sală de la George, îmbrăcată în obişnuitul ei costum de mătase stil eduardian, pe care îl purta mereu de altfel, veni spre mine şi mă întrebă:

— Vreţi să vă ocupaţi masa, domnule Rogers, mai sînt încă destule persoane care aşteaptă.

— Soţia mea va fi aici peste un minut sau două, am răspuns.

M-am întors să-l găsesc pe Phillpot. M-am gîndit că Ellie ar fi putut să aibă o pană.

— Am face mai bine să intrăm, îl îndemnai eu, se pare că nu le prea convine întîrzierea. Astăzi au localul supraaglomerat, am adăugat, şi Ellie nu e dintre cei mai punctuali clienţi.

— Ah, făcu Phillpot în felul său demodat, doamnelor le face plăcere să ne lase să aşteptăm, nu-i aşa? În ceea ce mă priveşte nu am nici o obiecţiune, dacă vrei să intrăm. Ne vom aşeza şi vom începe să mîncăm.

Am intrat, am ales friptură şi plăcintă cu rinichi şi am început să mîncăm.

— Nu-i frumos din partea Elliei să ne facă să aşteptăm atît, am zis eu. Şi am adăugat că s-ar putea să fie şi din pricină că Greta era la Londra. Ellie e obişnuită să i se amintească ce întîlniri are, să fie ajutată să ajungă la timp. Greta are mereu agenda deschisă.

— E chiar atît de dependentă de d-ra Andersen?

— Din acest punct de vedere, da, zisei.

Am continuat să mîncăm şi am trecut de la plăcinta cu rinichi la tarta cu mere care era o minunăţie a foietajului.

— Mă întreb dacă n-o fi uitat cu totul de noi, zisei eu brusc.

— Poate că ar fi bine s-o suni.

— Da, cred că ar fi mai bine.

Am ieşit, m-am dus la telefon şi am sunat. D-na Carson, bucătăreasa, mi-a răspuns.

— Oh, dumneavoastră sînteţi, domnule Rogers? Doamna nu s-a întors încă.

— Ce vrei să spui, nu s-a întors încă acasă? Nu s-a întors de unde?

— Nu s-a întors de la plimbarea călare.

— Bine, dar asta a fost imediat după micul dejun. Doar n-a călărit toată dimineaţa.

— Nu mi-a spus nimic în plus. O aşteptam.

— De ce nu m-ai sunat mai devreme ca să-mi spui?, am întrebat-o.

— Dar n-aş fi ştiut unde să vă găsesc, vedeţi dumneavoastră. Nu am ştiut unde aţi plecat.

I-am spus că eram la George în Bartington şi i-am dat numărul. Trebuia să mă sune în clipa în care Ellie apărea sau de cum avea veşti despre ea. După ce am vorbit cu bucătăreasa, m-am întors la Phillpot. Văzu după înfăţişarea mea că ceva nu era în regulă.

— Ellie nu s-a întors încă acasă, spusei. Azi dimineaţă a plecat să călărească puţin, ca de obicei. Călăreşte cam în fiecare dimineaţă, dar totul nu durează decît o jumătate de oră pînă într-o oră.

— Nu trebuie să-ţi faci griji înainte de a fi nevoie, zise bătrînul cu bunătate. Proprietatea voastră e situată într-un loc mai singuratic. Poate i s-a întîmplat ceva calului, poate şchioapătă şi ea încearcă să-l aducă acasă. Pe urmă mai e şi porţiunea aceea mlăştinoasă şi dealurile neîmpădurite. Nu e nici un suflet prin părţile acelea ca să poţi trimite vreun mesaj.

— Dacă şi-ar fi schimbat planurile şi ar fi mers să vadă pe cineva, ne-ar fi sunat aici, am încercat eu să gîndesc cu voce tare. Ne-ar fi lăsat o vorbă.

— Nu te necăji înainte de a şti ce s-a întîmplat, zise Phillpot. Cred că ar trebui să mergem acum, să vedem ce aflăm.

În timp ce ne îndreptam spre parcare, am observat că o maşină o pornise deja. În ea se afla bărbatul pe care-l observasem mai devreme în restaurant şi într-o clipă mi-am amintit cine era. Bancherul Stanford Lloyd sau cineva care semăna cu el. Mă întrebam ce putea să facă pe aici. Nu cumva se pregătea să ne facă o vizită? Dacă asta era, putea să aibă surpriza că nu-i aşteaptă nimeni. În maşină cu el mai era parcă o femeie care semăna cu Claudia Hardcastle, dar aceasta era la Londra cu Greta, după cumpărături. Totul începea să se învîrtească cu mine...

În maşină, Phillpot se uită la mine o dată sau de două ori şi, surprinzîndu-i privirea, îi spusei cu destulă amărăciune:

— Ei bine, azi de dimineaţă se pare că buna mea dispoziţie anunţa furtuna.

— Hai, nu te gîndi încă la aşa ceva. S-ar fi putut să fi căzut, să-şi