spate, ci numai se apleca și își îndrepta spinarea, mereu în același chip, de dimineața și până seara, de la o lună la alta și, desigur, din copilărie până în pragul morții. „Și făpturile acestea, se gândea prințul uitându-se la munca lor, asemenea făpturi vor ca eu să le îndeplinesc nălucirile lor! La ce fel de schimbări pot ei nădăjdui? Atâta doar, ca cel ce scoate apă din fântâna de jos să treacă mai sus, ori ca, în loc să ude brazdele cu găleata, să stropească pomii cu pompa?” Mânia îl cuprinse și-l strivea umilirea, la gândul că el, moștenitorul tronului, din pricina flecărelilor unor făpturi de teapa acestora, care se clătinau viața întreagă deasupra fântânilor cu apă tulbure, nu fusese numit locțiitor al faraonului.

În clipa aceea auzi printre pomi un foșnet încet și două mâini delicate i se așezară pe umeri.

— Ce-i, Sara? întrebă prințul, fără a se întoarce.

— Ești trist, stăpâne? Nici Moise nu s-a bucurat atât de mult când a văzut pământul făgăduinței, cât m-am bucurat eu, când mi-ai spus că te vei muta și vei locui aici, cu mine. Dar iată că suntem împreună de o zi și încă nu ți-am văzut zâmbetul. Nici măcar nu-mi vorbești; umbli numai posomorât, iar noaptea nu mă dezmierzi, ci doar suspini…

— Sunt mâhnit.

— Spune-mi ce ai. Mâhnirea e ca o comoară dată în păstrare. Atâta timp cât o păzim singuri, până și somnul fuge de noi și de abia atunci ne simțim mai ușurați, când îi găsim încă un paznic.

Ramses o îmbrățișă și o așeză lângă el, pe bancă.

— Când țăranul, zise el, zâmbind, nu prididește înainte de revărsarea apelor să strângă roadele de pe câmp, femeia îl ajută. Ea îi mai ajută să mulgă vacile, îi aduce de mâncare pe câmp, îl spală când se întoarce de la muncă. De aici s-a ivit credința că femeia poate ușura necazurile bărbatului.

— Tu, stăpâne, nu crezi în ea?

— Necazurilor unui prinț, răspunse Ramses, nu-i în stare să le facă față nicio femeie, fie ea tot atât de înțeleaptă și de pricepută ca mama mea.

— O, stăpâne! Spune-mi, care sunt aceste necazuri, spune-mi… stărui Sara, lipindu-se de brațul prințului. După povestirile noastre, Adam a părăsit raiul pentru Eva; și doar el a fost, după cât se pare, cel mai mare rege al celui mai frumos regat…

Prințul căzu pe gânduri, iar după câteva clipe, zise:

— Și înțelepții noștri spun că mulți bărbați s-au lipsit de demnități înalte pentru o femeie. Dar nu s-a auzit ca vreunul dintre ei să fi dobândit un lucru măreț de pe urma unei femei; poate doar vreun comandant, căruia faraonul i-a dat mâna fiicei lui, împreună cu o zestre mare și cu o dregătorie înaltă. Dar femeia nu-i în stare să ajute pe cineva să se ridice la demnități mai înalte, ori să iasă din încurcături.

— Poate doar dacă nu iubește, așa cum te iubesc eu pe tine, stăpâne, șopti Sara.

— Știu că mă iubești nespus de mult… Niciodată nu mi-ai cerut daruri și nici nu i-ai ocrotit pe aceia care nu se dau în lături să-și caute norocul chiar și în patul țiitoarelor prinților. Ești mai blândă decât un miel și tăcută ca noaptea deasupra Nilului. Sărutările tale sunt ca miresmele din țara Punt, iar îmbrățișarea ta e dulce ca somnul unui om trudit. N-am nicio măsură pentru frumusețea ta și nici cuvinte pentru virtuțile tale. Ești o ființă deosebită printre femei, ale căror buze sunt pline de neliniște și a căror iubire costă atât de scump. Dar cu toată desăvârșirea ta, cum ai putea tu, oare, să-mi ușurezi necazurile? Poți, oare, face astfel, încât tatăl meu să pornească o expediție mare la răsărit, iar pe mine să mă pună căpetenia ei? Poți, oare, să-mi dai măcar steagul de oaste Memfi, pe care l-am cerut, sau să mă faci, în numele faraonului, cârmuitor peste Egiptul de Jos? Și poți, oare, face ca toți supușii faraonului să gândească și să simtă ca mine, supusul lui cel mai credincios?

Sara își lăsă mâinile pe genunchi și șopti trist:

— E drept, nu pot… Nu pot nimic!

— Ba da, poți multe! Poți să mă înveselești, răspunse Ramses, zâmbind. Știu că ai învățat dansul și muzica. Scoate deci aceste veșminte lungi, ce stau bine preoteselor care veghează asupra focului, și îmbracă-te în văluri străvezii, ca… dansatoarele feniciene. Dansează și dezmiardă-mă, așa cum fac ele…

Sara îl apucă de mâini și, cu flăcări în ochi, strigă:

— Și tu petreci în tovărășia unor astfel de nerușinate? Spune-mi, ca să știu cel puțin cât sunt de nenorocită. Apoi, trimite-mă înapoi la tata, în valea noastră din deșert, în care era mai bine să nu te fi văzut!

— Lasă, lasă, liniștește-te, zise prințul, jucându-se cu părul ei. Doar văd dansatoare, dacă nu la ospețe, atunci în ceremoniile de la curte ori în timpul serviciilor divine, din temple. Dar ele, toate la un loc, nu prețuiesc cât tine singură; și apoi, care dintre ele s-ar putea măsura cu tine? Trupul tău e ca al statuii lui Isis sculptat în fildeș, în timp ce ele au, mai fiecare, câte un cusur. Unele sunt prea grase, altele au picioare subțiri ori mâini urâte, iar altele poartă peruci. Care dintre ele se poate asemui cu tine? Dacă ai fi fost egipteancă, toate templele ar fi stăruit să te aibă în corurile lor. Iar dacă acum te-ai arăta la Memfis într-un veșmânt străveziu, preoții s-ar împăca cu tine, numai să vrei să iei parte la procesiunile lor.

— Nouă, fiicelor lui Iuda, nu ne este îngăduit să purtăm veșminte lipsite de cuviință…

— Nici să dansați sau să cântați? Atunci de ce ai învățat?

— Femeile și fetele noastre dansează când sunt singure, pentru a-l slăvi pe Dumnezeu, iar nu ca să semene în