Tata rosti:

— Pentru a avea o discuţie echilibrată, aş putea avea un vorbitor care să susţină lunea ca zi de începere a grevei?

Billy se întrebă de ce Tata nu profita de autoritatea sa personală. Dacă ar fi argumentat chiar el pentru luni, ar fi putut să-i facă să se răzgândească. Însă dacă ar fi eşuat, s-ar fi aflat într-o poziţie stânjenitoare, conducând o grevă căreia i se împotrivise. Tata nu era complet liber să spună ce are pe suflet, îşi dădu seama Billy.

Discuţia începu să devieze de la subiect. Rezervele de cărbuni erau mari, permiţând conducerii să reziste o vreme; însă cererea era la fel de mare, iar compania ar fi putut să-şi dorească să vândă câtă vreme putea. Venea primăvara, aşa că familiile minerilor aveau să se poată descurca în curând fără raţiile de cărbuni pe care compania li le oferea gratis. Solicitarea minerilor era fondată pe practica îndelung stabilită, însă litera legii era de partea conducerii.

Tata lăsă discuţia liberă şi unele discursuri deveniră plictisitoare. Billy se întrebă care era scopul tatălui său şi intui că acesta spera ca oamenii să se mai calmeze. Însă într-un final fu nevoit să supună propunerile la vot.

— Mai întâi, cei care nu vor grevă deloc.

Câţiva oameni ridicară mâinile.

— Apoi, cei care doresc ca greva să înceapă de luni.

Lumea votă în număr destul de mare pentru această propunere, dar Billy nu era sigur că avea să fie de ajuns pentru ca ea să treacă. Totul depindea de numărul de abţineri.

— Şi, în cele din urmă, cei care doresc ca greva să înceapă de mâine.

Se auziră urale şi o pădure de braţe fluturară în aer. Nu încăpea îndoială care era rezultatul.

— Se adoptă propunerea ca greva să înceapă de mâine, rosti Tata.

Nimeni nu ceru să se numere voturile.

Şedinţa se încheie. La plecare, Tommy zise încântat:

— Avem zi liberă mâine.

— Da, spuse Billy. Şi niciun ban de cheltuit.

Prima oară când Fitz fusese cu o prostituată, încercase să o sărute – nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că aşa credea că trebuie să facă. „Eu nu sărut”, i-o retezase ea, cu accentul ei de East End, şi de atunci nu mai încercase asta niciodată. Bing Westhampton spunea că multe prostituate refuzau să sărute, ceea ce era bizar, ţinând cont de lucrurile pe care acceptau să le facă. Poate că prin acea interdicţie trivială îşi păstrau o fărâmă de demnitate.

Fetele din clasa socială a lui Fitz nu aveau voie să sărute pe nimeni înainte de căsătorie. O făceau, desigur, dar numai în clipele rare de intimitate, într-o cameră rămasă goală la un bal sau în spatele unei tufe de rododendron dintr-o grădină de conac. Pasiunea nu apuca să se dezvolte.

Singura femeie pe care Fitz o sărutase aşa cum trebuie fusese soţia sa, Bea. Ea îi oferea trupul său la fel cum prezintă bucătarii o prăjitură deosebită, înmiresmată, dulce şi ornată frumos pentru plăcerea lui. Îl lăsa să facă orice, dar nu cerea nimic în schimb. Îi oferea buzele pentru ca el să le sărute, îşi deschidea gura pentru a-i lăsa limba înăuntru, însă el nu simţise niciodată că ea ar tânji după atingerea lui.

Ethel săruta de parcă mai avea doar câteva secunde de trăit.

Se aflau în Apartamentul cu Gardenii, lângă patul acoperit cu cuvertură, încleştaţi într-o îmbrăţişare. Ea îi sugea limba, îl muşca de buze şi îl lingea pe gât, mângâindu-i părul, apucându-l de ceafă şi strecurându-şi mâinile pe sub vesta lui ca să-l poată atinge pe piept. Când se desprinseră din îmbrăţişare pentru a-şi trage răsuflarea, ea îi prinse faţa în mâini, ţinându-i capul nemişcat şi uitându-se la el:

— Eşti atât de frumos…

El stătea pe marginea patului, ţinându-i mâinile într-ale sale, iar ea stătea în picioare, în faţa lui. Ştia că unii bărbaţi îşi seduceau în mod regulat servitoarele, însă el nu se număra printre aceştia. Pe când avea 15 ani, se îndrăgostise de o cameristă din casa lor de la Londra: mama sa îşi dăduse seama după câteva zile şi o concediase imediat pe fată. Tatăl său zâmbise şi-i zisese: „Totuşi, alegerea n-a fost rea”. De atunci nu se mai atinsese de nicio angajată, însă lui Ethel nu-i putea rezista.

Ea spuse:

— De ce te-ai întors? Parcă trebuia să stai la Londra toată luna mai.

— Voiam să te văd.

Îşi dădea seama că ei îi venea greu să-l creadă.

— Mă gândeam numai la tine în fiecare zi, aşa că a trebuit să mă întorc.

Ea se aplecă şi îl sărută din nou. Fără să se desprindă din sărutare, el se lăsă uşor pe spate, trăgând-o şi pe ea până ajunse să stea întinsă deasupra lui. Era uşoară ca un copil. Părul i se despletise şi el îşi îngropă degetele în buclele ei strălucitoare.

După o vreme, ea se rostogoli şi rămase întinsă lângă el, gâfâind. El îşi rezemă capul într-un cot şi o privi. Zisese despre el că este frumos, dar în acele momente el nu se putea gândi la nimic mai minunat pe lume decât ea. Avea obrajii îmbujoraţi, părul ciufulit, iar buzele sale roşii erau umede şi uşor depărtate. Ochii ei negri îl priveau cu adoraţie.

Îşi puse o mână pe şoldul ei, apoi îi mângâie coapsa. Ea îi acoperi mâna cu a sa, oprindu-i-o, ca şi cum s-ar fi temut să nu meargă prea departe, îl întrebă:

— De ce ţi se spune Fitz? Numele tău este Edward, nu?

Vorbea ca să mai domolească focul pasiunii, se gândi el.

— A început la şcoală, zise el. Toţi băieţii aveau porecle. Apoi Walter von Ulrich a venit cu mine acasă într-o vacanţă şi Maud l-a auzit pe el spunându-mi aşa.

— Şi înainte de asta cum îţi ziceau părinţii?

— Teddy.

— Teddy, repetă ea, ca să vadă cum sună. Îmi place mai mult decât Fitz.

El începu să-i mângâie din nou coapsa şi de această dată ea nu-l mai opri. Sărutând-o, îi ridică încet fusta lungă din uniforma de menajeră. Purta ciorapi lungi până la gambă, aşa că îi mângâie genunchii dezgoliţi. Deasupra genunchilor avea chiloţi lungi de bumbac. Îi atinse picioarele prin bumbac, apoi îşi duse mâna spre îmbinarea coapselor. Când o atinse acolo, ea gemu şi se