— Dă-ţi-i jos, îi şopti el.

— Nu!

El găsi şnurul din talie. Era legat cu o fundă. Desfăcu nodul dintr-o smucitură.

Ea îşi puse din nou mâna peste mâna lui.

— Opreşte-te.

— Vreau doar să te ating acolo.

— Eu vreau asta mai mult decât tine, zise ea. Dar nu.

El îngenunche pe pat.

— Nu vom face nimic din ce nu vrei, rosti el. Îţi promit.

Apoi el îi apucă chiloţii cu ambele mâini şi sfâşie materialul. Ea scăpă un sunet de surprindere, dar nu protestă. Se aşeză la loc şi începu să exploreze cu mâna. Ea îşi depărtă imediat picioarele. Avea ochii închişi şi respira greu, de parcă ar fi alergat. El îşi dădu seama că nimeni nu-i mai făcuse aşa ceva înainte şi un glas stins îi spuse că nu ar trebui să profite de inocenţa ei, însă era mult prea stăpânit de patimă ca să-l mai asculte.

Îşi descheie nasturii de la pantaloni şi se aşeză deasupra ei.

— Nu, spuse ea.

— Te rog.

— Şi dacă rămân grea cu copil?

— O să mă retrag înainte de final.

— Promiţi?

— Promit, zise el, apoi pătrunse în ea.

Simţi o obstrucţie. Era virgină. Auzi din nou glasul conştiinţei şi de această dată nu mai era atât de stins. Se opri. Însă acum ea era cea copleşită de patimă. Îl apucă de şolduri şi îl trase în ea, ridicându-se uşor în acelaşi timp. El simţi ceva rupându-se, apoi ea scoase un strigăt ascuţit de durere şi obstrucţia dispăru. În timp ce îşi mişca şoldurile într-un du-te-vino, ea îşi potrivi ritmul după al lui. Îşi deschise ochii şi îl privi. „O, Teddy, Teddy”, exclamă ea, iar el văzu că îl iubeşte. Gândul îl emoţionă până la lacrimi, excitându-l totodată dincolo de orice închipuire, şi orgasmul veni mai repede decât se aşteptase. Grăbindu-se disperat, ieşi din ea şi îşi vărsă sămânţa pe coapsa ei, cu un geamăt de pasiune amestecată cu dezamăgire. Ea îl prinse de ceafă şi îl trase spre ea, sărutându-l pătimaş, apoi îşi închise ochii şi scoase un mic ţipăt de surprindere şi de plăcere; apoi se termină totul.

„Sper că m-am retras la timp”, se gândi el.

Ethel îşi vedea de treabă ca de obicei, însă simţea mereu că are în buzunar o nestemată ascunsă, pe care o putea atinge din când în când, mângâindu-i suprafeţele netede şi marginile ascuţite atunci când nu se uita nimeni.

În momentele în care cobora cu picioarele pe pământ, îşi făcea griji cu privire la semnificaţia acestei iubiri şi a viitorului ei, iar câteodată era îngrozită la gândul că tatăl ei, socialist şi om cu frică de Dumnezeu, ar fi putut afla şi ar fi judecat-o. Însă de cele mai multe ori se simţea de parcă s-ar fi aflat în cădere liberă, cu niciun obstacol în cale. Iubea felul în care mergea el, mirosul lui, hainele lui, manierele sale alese, aerul său autoritar. De asemenea, iubea felul în care arăta atunci când era năucit. Iar când ieşea din camera soţiei sale cu acea expresie rănită pe chip, îi venea să plângă. Era îndrăgostită şi nu se mai putea controla.

În majoritatea zilelor vorbea cu el cel puţin o dată şi reuşeau de obicei să rămână singuri câteva clipe şi să se sărute pătimaş. Se uda atunci când îl săruta şi trebuia să-şi spele chiloţii în plină zi uneori. El îşi mai permitea şi alte lucruri când se ivea prilejul, atingându-i tot trupul, ceea ce o excita şi mai mult. De două ori izbutiseră să se întâlnească în Apartamentul cu Gardenii şi să profite de pat.

Un lucru o nedumerea totuşi pe Ethel: de fiecare dată când făcuseră dragoste, Fitz o muşcase destul de tare, o dată de interiorul coapsei şi o dată de sân. Asta o făcuse să scoată un ţipăt de durere, pe care şi-l înăbuşise repede. Ţipătul păruse să îl aţâţe şi mai tare. Şi, deşi o duruse, se simţea şi ea excitată de muşcătură sau măcar de gândul că dorinţa lui era atât de pătimaşă, încât îl determina să şi-o exprime în felul acesta. Nu avea nici cea mai mică idee dacă era ceva normal şi nici nu avea pe cine să întrebe.

Însă cea mai mare grijă a sa era că într-o bună zi Fitz nu va mai reuşi să se retragă la timp. Tensiunea era atât de mare, încât aproape că se simţi uşurată când el şi prinţesa Bea fură nevoiţi să se întoarcă la Londra.

Înainte să plece, ea îl convinse să îi hrănească pe copiii minerilor aflaţi în grevă.

— Nu pe părinţi, pentru că nu trebuie să se creadă că le iei apărarea, zise ea. Doar pe băieţei şi pe fetiţe. Greva durează deja de două săptămâni şi ei primesc doar raţii de subzistenţă. Nu te-ar costa prea mult. Cred că sunt vreo cinci sute de copii. Şi au să te iubească pentru treaba asta, Teddy.

— Am putea amplasa o marchiză pe peluză, spuse el, stând întins pe patul din Apartamentul cu Gardenii, descheiat la pantaloni şi cu capul în poala ei.

— Şi putem face mâncarea aici, la bucătărie, rosti Ethel entuziasmată. O tocană de cartofi cu carne şi câtă pâine poftesc.

— Şi budincă cu coacăze, nu?

O iubea oare? se întrebă ea. În acel moment, lui Ethel i se părea că el ar fi făcut orice i-ar fi cerut: i-ar fi dat bijuterii, ar fi dus-o la Paris, le-ar fi cumpărat părinţilor ei o casă frumoasă. Nu voia nimic din toate acestea – dar ce voia, totuşi? Nu ştia şi nu voia să lase ca fericirea lor să fie umbrită de întrebări fără răspuns cu privire la viitor.

Câteva zile mai târziu se afla pe Peluza de Est, într-o duminică la amiază, uitându-se cum înfulecau copiii din Aberowen prima lor masă gratuită. Fitz nu ştia că mâncarea oferită de el era mai bună decât cea pe care le-o puteau pune pe masă taţii lor, chiar şi atunci când munceau. Budincă cu coacăze, auzi! Părinţii nu aveau voie înăuntru, dar majoritatea mamelor stăteau la poartă, urmărindu-şi odraslele norocoase. Aruncând o privire într-acolo, Ethel văzu că-i face cineva cu mâna şi se duse la poartă.

Grupul de acolo era format în mare parte din femei: bărbaţii nu