Cel puţin aşa cred. Nu eram chiar foarte aproape ca să fiu foarte sigură. Dar e singura fiinţă care se plimbă pe-aici îmbrăcată într-o haină roşie. Urca pe cărarea dintre copaci. Cineva mi-a spus că îi înşirase lucruri ciudate tinerei doamne. O ameninţase. Îi spusese că se va întîmpla ceva rău dacă nu va părăsi aceste locuri. Avea un ton foarte ameninţător, aşa am auzit.

— Ţiganca, am rostit ca pentru mine, deşi destul de tare. „Moşia Ţiganului”. Amărăciunea îmi acoperea cuvintele. Aş vrea să nu fi văzut niciodată acesta locuri.

CARTEA A TREIA

 

 

Mi se pare cu totul inexplicabil cît de greu îmi amintesc ceea ce a urmat. Vreau să spun înlănţuirea tuturor evenimentelor care au urmat. Pînă la moartea Elliei totul este clar în mintea mea. Nu eram deloc sigur de unde să încep, aici era totul. Dar de atunci simţeam că un cuţit mi-ar fi tăiat viaţa în două. Ceea ce a urmat după moartea Elliei mi se părea a fi o viaţă pentru care nu fusesem pregătit. O înghesuială cumplită de oameni şi de întîmplări în care eu nu mai controlam nimic. Lucrurile se învîrteau în jurul meu fără ca eu să particip la evenimente. Aşa cel puţin mi se părea.

Toată lumea era foarte drăguţă cu mine. E ceea ce îmi amintesc cel mai bine. Stăteam fără nici un rost şi priveam năucit şi nu ştiam ce să fac. Greta, parcă o văd, era în elementul ei. Avea acea putere uluitoare pe care o au unii de a se ocupa de tot ce e necesar, de a stăpîni situaţia. Era în stare să se ocupe de toate acele detalii neînsemnate de care oricine trebuie să se ocupe. Eu n-aş fi fost în stare de aşa ceva.

Cred că primul lucru de care îmi amintesc limpede după ce au luat-o pe Ellie de la locul cumplit, iar eu a trebuit să mă întorc acasă la mine, la noi — acasă — mă rog, — a fost cînd doctorul Shaw a venit şi mi-a vorbit. Nu ştiu cît trecuse. Era liniştit, cu o voce blîndă, un ton echilibrat. Îmi explica lucrurile răspicat, cu bunătate.

Ce trebuia aranjat. Îmi aduc aminte că a folosit cuvîntul aranjamente. Era un cuvînt cumplit, îl uram aşa cum urăsc tot ce ţine de el. Lucrurile care în viaţă înseamnă cuvinte mari — Dragoste — sex — existenţă — moarte — ură — mi se păreau că nu reprezintă ceva ce ne guvernează zilele.

Sînt o mulţime de lucruri ce ne şicaneaza, ne degradează, pe care trebuie să le îndurăm, la care nu ne gîndim decît atunci cînd ne traversează viaţa. Antreprenorii de pompe funebre, aranjamentele privind înmormîntarea, anchete. Şi servitorii care intrau prin camere şi trăgeau storurile. De ce să fie storurile trase pentru că Ellie murise? Nişte nerozii, toate astea!

De aceea cred, îmi aduc aminte, că m-am simţit îndatorat doctorului Shaw, care a izbutit să facă faţă unor momente atît de delicate, cu atît de mult tact şi sensibilitate, explicîndu-mi de exemplu, de ce anumite corvoade, cum este o anchetă, trebuie suportate. Îmi vorbea destul de rar, pentru ca să fie sigur că pricepeam ceea ce îmi spunea.

 

 

19

 

Nu ştiam cum se desfăşoară o anchetă. Doar nu participasem la niciuna. Mi s-a părut a fi ceva ireal şi făcut cu un amatorism curios. Judecătorul de instrucţie era un bărbat scund care-şi dădea aere şi purta un pince-nez. A trebuit să-i arăt actele, să-i spun cînd am văzut-o pe Ellie ultima dată la micul dejun şi cînd a plecat în plimbarea ei obişnuită călare ca şi înţelegerea pe care o aveam să ne întîlnim la prînz. Mi s-a părut, am spus, ca de obicei, într-o perfectă stare de sănătate.

Mărturia doctorului Shaw era neconcludentă, obişnuită. Nu existau semne de violenţă, un os, clavicula, parcă, fracturată şi nişte vînătăi ca urmare a căderii de pe cal — totul se petrecuse în momentul morţii. Se pare că nu se mai mişcare după ce căzuse. Moartea, după părerea lui, intervenise instantaneu. Nu exista o cauză organică care să fi provocat moartea, dar nu putea să ofere o altă explicaţie decît că decesul ar fi intervenit în urma unei crize cardiace, consecinţa unui şoc. Atît cît am putut să înţeleg din limbajul medical folosit a fost faptul că Ellie murise din cauza unei asfixieri — ca rezultat al unei lipse de aer. Organele ii erau intacte, conţinutul stomacului normal.

Greta, care depuse şi ea mărturie, accentua mai degrabă voit şi cu mai multă insistenţă decît o făcuse faţă de Doctorul Shaw mai înainte că Ellie suferise de o anumită boală de inimă cu trei sau patru ani în urmă. Nu auzise nimic precis, dar rudele Elliei spuseseră o dată sau de două ori că inima ei era slabă şi că trebuie să aibă grijă să nu se obosească. Nu auzise nimic altceva în afară de asta.

Pe urmă au fost întrebaţi oamenii care văzuseră ceva sau fuseseră în vecinătatea locului atunci cînd avusese loc accidentul. Bătrînul care tăia piatră pentru drum a fost primul. O văzuse pe doamnă trecînd pe lîngă dînsul la o distanţă cam la cincisprezece iarzi. Ştia cine era, deşi ea nu vorbise niciodată cu el. Era doamna de la casa cea nouă.

— O ştiai din vedere?

— Nu, nu o ştiam chiar din vedere, domnule, ştiţi, am recunoscut calul. Avea chişiţa albă. Fusese ai domnului Carey, cel de peste deal, de la Shettlegroom. Nu s-a auzit nimic rău despre el, era cuminte, liniştit, numai bun de călărit pentru doamne.

— Cînd i-ai văzut, calul dădea semne de nervozitate? O necăjea pe doamna în vreun fel?

— Nu, era destul de liniştit Şi era şi o dimineaţă frumoasă. Nu se afla multă lume prin preajmă, zise bătrînul. Cel puţin el nu observase. Poteca aceea, tăind ţinutul mlăştinos, nu prea era folosită decît pentru a scurta drumul dintre ferme. Mai era un drum care traversa regiunea, dar cam la o milă depărtare. Văzuse un trecător sau doi, dar nu ceva care