cel din urmă popas al Doamnei înainte de Suceava a fost tîrgul său Botoşani. Carîta s-a oprit la curţile măriei sale, sub paza aceloraşi slujitori ai postelnicului, pe care măria sa îi priveghea cu deosebită plăcere. Melinte, marele cămăraş al Doamnei, s-a înfăţişat cu cheile pe tabla de argint, îngenunchind.

— Cine este acest boier şi ce pofteşte? a întrebat zâmbind măria sa Împărătiţa.

Melinte, marele cămăraş, era prea gras şi gîfîia de trudă stînd în genunchi.

Prea sfinţitul Tarasie a dat lămurire :

— Înălţată Doamnă acesta este jupîn Melinte, mare cămăraş al măriei tale. Căci acest tîrg întru care ne aflăm în popas e tîrgul măriei tale. Aici se află buni neguţători, precum şi iscusiţi vameşi. Neguţători armeni duc mărfuri la Lehia ; jidovi din Lehia şi din Ţara Nemţască vin cu postavuri şi cu piei căutând fie miere, fie lînă, fie vite. De la toţi aceştia vameşii măriei tale iau dreptul domnesc. Deasemenea de la roadele pământului lasă băştinaşii partea cuvenită la cămările măriei tale.

Atunci a înţeles Doamna Maria de ce se află cămâraşul său întru atîta îndestulare a trupului şi a poftit pe cei de faţă să binevoiască a-i ajuta acelui boier să se ridice din genunchi.

În ziua de 14 septemvrie alaiul a ajuns în vederea Cetăţii Sucevii. Puntea era lăsată ; porţile se aflau deschise ; străjile pe ziduri. Un pîlc de călăreţi a purces dintr-acolo în trap mare. Se vedeau între ei bărbaţi în strălucite vestminte, în frunte, cu platoşă de oţel şi coif cu pană de struţ, călărea Vodă pe harmasar alb.

Cînd fură la o bătaie de săgeată unul de altul, amîndouă alaiurile se opriră. Boierii descălecară întăi. După ce puse şi măria sa piciorul la pămînt, dregătorii îl împresurară. Coborîtă din carîtă, Împărătiţa stătu pe loc, cu vălul de matasă acoperindu-i faţa. Vodă veni repede cătră ea ; îşi descoperi fruntea dînd unui copil de casă coiful; îşi desfăcu de pe el platoşa dînd-o altui copil de casă şi rămase în straiul său de catifea vişinie, cu cruciuliţa de aur atîrnîndu-i pe piept. Se apropie de Doamnă. Se închinară unul altuia, cuprinzîndu-şi mînile. Domnul îi ridică apoi vălul şi o îmbrăţişă cuprinzînd-o cu dreapta de după umăr.

Oştimea stătea neclintită ; boierii priveau în tăcere : din tunurile cetăţii detunară bombardele. Împărătiţa tresări ; apoi zîmbi; oştenii înălţară cuşmele şi coifurile cu mare glas, urînd bună venire Doamnei Moldovei. În laturea Cetăţii, spre rîpă, stătea bulucit norodul tîrgului care şi acesta dădu mare glas. Clopotele bisericilor din vale prinseră a suna toate odată. Ţinînd mîna dreaptă a miresei sale, Domnul o călăuzi câţiva paşi; apoi iarăşi se închinară unui altuia ; Împărătiţa se sui în căleaşcă ; surugiii pocniră din harapnice. Domnul îşi puse iar jumătatea de armură încălecînd şi venind în laturea dreaptă a căleştii. Împărătiţa îşi lăsase vălul.

În răstimpul cât i se dezvălise faţa, Doamna cea nouă arătase supuşilor săi ochii cei mai migdalaţi şi mai sprîncenaţi cu putinţă, negri ca pana lăstunului; însă obrazul său nu avea o deosebită frumuseţă. Nas uşor încovoiat şi bărbie puţină ; o albeaţă palidă şi fără strălucire. Cînd zîmbea nu-şi arăta dinţii; zâmbetul îi era întristat, însă plăcut. Nu părea să fie în întăia tinereţă, totuşi era subţire în boi şi mlădioasă ca o copilă.

Curţile din Cetate şi din jur erau pline de oaspeţi mari. Sosise solul veneţian Chiaparelli cu daruri de vestminte ; deasemeni Ludovic Sforţa Maurul, ducele Milanului, trimesese doi nobili ai săi cu dar de arme scumpe. Doi soli de la Matiaş-Crai şi doi de la Cazimir-Crai. De cîteva zile se afla la Cetate, cu şase boieri, Birtoc-Voievod de la Maramureş, cu care Ştefan-Vodă avea planuri de încuscrire, măria sa Ştefan avînd cocon în vîrstă şi măria sa Birtoc avînd o domniţă. Legătura aceasta avea să sporească o înrudire mai veche — de pe descălecătorii cei de demult ai domniei Moldovei. Sosise de la Ardeal, între boierii de acolo, şi Laiotă Basarab-Voievod, avînd a rămînea la Cetatea lui Ştefan-Vodă pînă la plinirea războaielor măriei sale Ştefan-Vodă, împotriva Radului-Vodă. Acest Basarab Laiotă era ajuns la bătrîneţă şi slăbie, totuşi pofta stăpînirii stăruia în el neînduplecată. Cum ajunsese la Cetatea Sucevii, pusese un genunchi pe lespedea paraclisului şi se legase cu jurământ de supunere cătră măria sa Ştefan. În alaiul acesta, călărea în stînga lui Vodă Ştefan, avînd pe chica sa albă cucă domnească.

În sara aceea de 14 s-a făcut la Cetate slujbă de vecernie. A doua zi curtea întreagă a coborât în tîrgul de scaun, la sfînta mitropolie, şi înalt prea sfinţitul Teoctist, cu mare sobor de episcopi, a desăvârşit prin taina nunţii legământul lui Ştefan-Vodă cu Împărătiţa Maria. Se cuprindea în acest legămînt nu numai o taină sfînta ci şi una politicească.

De şi părinţii şi uncheşii Doamnei Maria se aflau de multă vreme desfăcuţi de scaunul Ţarigradului şi unii se amestecaseră cu hanii şi mîrzacii tătari, lepădînd legea adevărată, totuşi se păstra între ei amintirea unui drept al sîngelui lor de Comneni. În sipetele lor se mai aflau rămăşiţi de odoare. Crucile de olmazuri ale coroanelor, smaragdele de la cerceii împărăteselor, inelele cu peceţi îngemănate ale autocratorilor alături de despine ţineau în ascuns o legătură între trecut şi viitor.

De la Dumnezeu, prin înţelegerea iscusită a patriarhului celui bătrîn din Ţarigrad, a ieşit această unire a Împărătiţei de la Mangop cu luptătorul cel mare care-şi gătea jertfa pentru Hristos ; şi în numele sfîntului patriarh sta la acea ceremonie sfinţitul Varlaam de la Zografu. Cătră această unire cele opt cară de zestre, care veneau de la Cetatea Albă sub privighere tare de slujitori, aduceau unele odoare împărăteşti cum şi multe postavuri şi ţesături rare.

Din petrecerea aceea strălucită, lumea nu înţelegea decît ceea ce se arăta ochilor : lumini, colori, cîntece, prin fumul de miresme, sub bolta sfîntului lăcaş. Jupînesele din Ţara-de-Sus, dintre care nu lipsea nici una, arătau frumuseţi care de care mai slăvite — unele slăvite cu treizeci de ani în urmă, altele slăvite în vremea de faţă, — şi pîndeau înlăturarea hobotului miresei dintre rîurile de beteală de aur, ca să aibă încredinţare de