bucurie. Împărătiţa nu-i frumoasă ; în schimb nu-i nici tînără! Are pe ea însă nestemate care nu s-au văzut niciodată în Ţara Moldovei. Se zice că ar fi fiind la Mangop în Cetate optsprezece haznale în care stau tăinuite şi alte juvaeruri fără preţ ale Împărăţiei de la Ţarigrad. Ciudat este cum frăgezesc asemenea podoabe obrazul unei femei!

Cîţi ani va fi numărînd Doamna Maria?

I se pot socoti anii şi după creţurile de la coada sprîncenelor şi după colţurile gurii. Însă nici nu s-ar fi cuvenit să fie altfel, căci şi măria sa Domnul e cărunt şi văduv. Alexandru-Vodă lipseşte, ca să nu pară măria sa prea vîrstnic ; însă ceilalţi coconi domneşti sînt de faţă între Doamna Cătălina şi Domniţa Chiajna, mătuşele măriei sale : stau trei la rînd : Petru, Bogdan şi Iliaş.

Doamna Cătălina, — cea mai veche mătuşă a măriei sale, — s-a trudit poate de cea din urmă oară din singurătatea schivniciei sale. Cuvioşia sa şi-a căutat pacea şi iertarea într-o singurătate a unui schit cu puţini monahi, care se chiamă Pîngăraţi. A venit subt ocrotirea sfinţitului Teodor de la mănăstirea Bistriţa. Încă e obosită de cale şi ascultă cu ochii pierduţi cîntările nunţii, — visînd pentru sine izbăvirea altei nunţi, a ispăşirii celei din urmă. Schilavă ca şi măria sa Cătălina, cu privirile umplute de vise de spaimă, Domniţa Chiajna suspină din cînd în cînd, străină de cîntece şi de strălucire. Sînt ceasuri cînd nu mai poate deosebi pe cei de azi de cei de ieri şi amestecă pe coconii de astăzi : Iliaş, Bogdan şi Petru cu ceilalţi Muşatini care au fost copii altădată. E soră măria sa cu aceştia ori cu cei de demult? Cei de demult nu mai sînt; s-au omorît unul pe altul. Poate aceştia de acum nu sînt decît o răsfrângere a celor de odinioară. Măria sa plânge încet clătindu-şi fruntea. Cu toate acestea se înalţă sub bolta sfintei mitropolii cîntări de bucurie şi de slavă.

Părintele Teoctist a aşezat pe frunţile mirilor cunună şi i-a binecuvântat. După o rînduială de la Bizanţ, mireasa s-a închinat întăi Împăratului său. Apoi a primit de la Birtoc-Voievod şi de la Basarab-Voievod două făclii, câte una în fiecare mînă. Cu aceste făclii Doamna mireasă s-a întors spre boieri, înclinîndu-se ; apoi a venit şi cătră jupînese cu aceeaşi înclinare a frunţii. Obrazul îi era descoperit, ca să fie cunoscut de toţi. După ce s-a închinat boierilor şi dregătorilor, Doamna Maria a trecut printre cei de faţă, cu pas măsurat. Din naos a ieşit în pronaos, salutînd. Însfîrşit a dat în pridvor şi în lumina soarelui de amiază asupra ogrăzii, unde stăteau bulucite rîndurile de slujitori şi noroadele. Cătră toţi s-a închinat din nou, ţinînd în mînă făcliile. Apoi s-a întors cătră stăpînul său, dîndu-i făclia  din dreapta şi punând mâna sa dreaptă în dreapta măriei sale, cerînd milă şi apărare.

Psalţii cîntau cu glasuri înalte prin fumegarea binemirositoare a luminărilor de ceară. Prin acel fum ţesut subţire cinstitele jupînese ale tuturor boierilor de faţă băgau de samă cu cea mai mare luare-aminte la toate cîte se săvîrşeau şi, prin zvon, îşi ţineau aţintite urechile una către alta, ca să nu piardă nimic din ce se putea spune. Dintr-aşa adunare măreaţă nu se putea să lipsească mai cu samă jupîneasa Candachia. Ochii ei mari, sprîncenele arcuite, obrajii rumeniţi erau desfătare pentru mulţi bărbaţi, în privirile cărora dumneaei îşi cetea propria sa bucurie. Tot bucurie erau pentru jupîneasa Candachia şi căutăturile piezişe ale celorlalte jupînese, care de care mai frumoasă şi mai semeaţă.

Binecuvîntată este muierea ce-şi cinsteşte soţul, îşi zicea în acelaşi timp în sine vistier al doilea Cristea Păr-Negru. Toţi o privesc pe Candachia, ştiind că este soţia unui bărbat ca domnia sa. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare, cum vor sta boierii şi din ce loc îi va privi măria sa mirele. Dacă măria sa, întru bucuria în care se află, îl va vedea pe jupîn Cristea, nu se poate să nu-şi aducă aminte de vrednicia şi înţelepciunea acestui boier care cunoaşte toate cîte sînt pe lumea asta ; deasemeni, dacă măria sa va vedea obrazul slăvit al Candachiei, îşi va aduce aminte şi de soţul ei. Nu se ştie însă cum va fi făcut domnia sa marele logofăt Toma orînduirea meselor. Se zice că o parte a ospăţului va avea loc în palatul cel mare domnesc din Tîrg. Măria sa Voievodul se va arăta numaidecît între străini, cu Împărătiţa sa, dar nu va sta multă vreme. Va sta ca să guste cu Doamna dintr-un ou şi să soarbă cîte o picătură de vin dintr-o cupă. Atunci îşi vor închina toţi oaspeţii cupele cătră măriile lor. După asta, Vodă se va duce la Cetate, unde este altă masă în palatul de acolo cu mătuşa măriei sale Doamna Cătălina şi cu Domniţa Chiajna, cu Doamna Ana, cu unchiul şi vărul măriei sale pîrcalabii de la Hotin, cu Birtoc-Voievod cuscrul său, cu Basarab-Voievod şi alţii puţini, neamuri ale măriei sale.

Dacă asta este rînduiala marelui logofăt, se gîndea cu supărare vistiernicul Cristea, apoi nu-i bună rînduială.

Cineva îl întrebă la ureche :

— Cum îţi place nunta măriei sale?

Jupîn Cristea tresări, înturnînd fruntea. Îi zîmbea Ionuţ Jder în strai strălucit de curtean.

— Îmi place, răspunse jupînul vistiernic, dar aş vrea să cunosc cum va fi rînduiala mesei mari.

— Va fi o rînduială ca a tuturor meselor mari, răspunse Jderul cel mic. Nunii şi mirii, şi solii crailor, şi dregătorii cei mari au loc deoparte, după izvodul pe care 1-a poruncit însuşi măria sa.

— Aşa crezi tu, Ionuţ?

— Aşa ştiu.

— Iar măria sa nu se mai duce la Cetate?

— Ba se duce.

— Atunci noi ceilalţi boieri ce ne facem într-o zi ca asta?

— Bem şi mîncăm, fiecare la mesele ce ne sînt hotărîte, — cinstiţii boieri de o parte, şi cinstitele jupînese de altă parte.

— S-auzea într-o vreme că măria sa aduce alt obicei la curte, amestecînd muierile cu soţii lor, cum se face la Curtea de la Buda şi la curtea de la Cracovia. Deasemeni se