să povestească! – Ei bine, iată că noi chiar asta facem) au dat năvală Mamulov şi încă doi gealaţi, l-au înşfăcat de barbă, l-au trântit pe podea, l-au izbit cu cizmele până l-au umplut de sânge, după care l-au expediat la Butârki, unde avea să se aleagă cu o nouă condamnare, pentru afirmaţii politice indezirabile.

  Acest lagăr mic şi drăguţ era situat la cincisprezece minute de mers cu trenul electric de Gara Leningrad. Apropierea e tristă, dar există.

   (Zekii novici care eşuau în lagărele din apropierea Moscovei se cramponau de ele, fie că aveau, fie că ii-aveau rude în Capitală: aici ţi se părea, totuşi, că nu te rupi de lume, dispărând în bezna aceea îndepărtată şi fără întoarcere, că eşti, de bine de rău, la liziera civilizaţiei. Dar nu era decât o autoamăgire. În aceste lagăre şi alimentaţia era mai proastă, sub pretextul că majoritatea deţinuţilor primeau pachete, ba nu se dădea nici măcar lenjerie. Şi, lucrul cel mai rău, veşnic deconcertante tinete4 despre etape îndepărtate se învolburau deasupra acestor lagăre; o viaţă agitată, pe muchie de cuţit: nu puteai fi sigur că vei petrece în acelaşi loc nici măcar că următoarele douăzeci şi patru de ore.)

  * în asemenea forme împietreau insulele Arhipelagului, dar nu trebuie crezut că, împietrind, ele încetau să mai dea naştere la metastaze.

  În 1939, în ajunul războiului cu Finlanda, lagărul Solovki, această alma mater a Arhipelagului, situat acum prea aproape de Occident, a fost strămutat pe căile maritime nordice, deţinuţii ajungând care pe Novaia Zemlea, care la gurile Eniseiului, unde s-au vărsat în nou-creatul Norillag, ce a ajuns curând să găzduiască 75 000 de oameni. Atât de malign a fost Solovki, încât chiar murind a mai produs o ultimă metastază – şi ce metastază!

  De anii din preajma războiului ţine şi cucerirea de către Arhipelag a deserturilor nepopulate din Kazahstan. Se întinde ca o caracatiţă cuibul lagărelor din Karaganda, se implantează fecunde metastaze în Djezkazganul cel cu otrăvitoare ape cuprifere, în Mointî, în Balhaş. E semănat cu lagăre şi nordul Kazahstanului.

  Neoplasme se tumefiază în regiunea Novosibirsk (lagărele Mariinsk), în ţinutul Krasnoiarsk (lagărele din Kansk, Kraslagul) în Hakassia, în Bureat-Mon-golia, în Uzbekistan, până şi în Gornaia Şoria.

  Nu contenesc să prolifereze febleţea Arhipelagului, Nordul rusesc (Ustvâmlag, Nâroblag, Usollag), şi Uralul (Ivdellag).

  În această enumerare sunt multe omisiuni. A fost de ajuns să scriu „Usollag”, ca să-mi aduc aminte că şi la Usolie, lângă Irkutsk, exista un lagăr.

  Dar pur şi simplu nu era regiune din ţinuturile Celeabinskului ori Kuibî-şevului care să nu-şi prăsească propriile lagăre.

  Metoda transformării aşezărilor ţărăneşti în lagăre a fost aplicată şi după deportarea nemţilor din Povoljie5: sate întregi, aşa cum erau, au fost înglobate în zone, devenind lagăre agricole. (Lagărele agricole Kamensk, dintre Kamâşin şi Engels).

  Îi prezentăm cititorului scuze pentru numeroasele lacune ale acestui capitol: peste o întreagă epocă a Arhipelagului am aruncat doar o mică punte şubredă, pur şi simplu pentru că n-am izbutit să adunăm mai mult material. Iar chestionare prin radio n-am avut cum difuza.

  Aici, pe firmamentul Arhipelagului descrie din nou o buclă sofisticată steaua purpurie a lui Naftali Frenkel.

  Masochistul an 19376, nu l-a ocolit nici pe Frenkel: comandant al BAMLag-ului, general NKVD, Frenkel e băgat din nou la Lubianka, închisoare pe care o cunoştea deja. Dar Naftali nu osteneşte să râvnească la un post în care să-şi poată demonstra fidelitatea, nici înţeleptul Dascăl să caute asemenea slujbaşi, începe ruşinosul şi dezastruosul război cu Finlanda. Stalin îşi dă seama că nu e pregătit, că nu are căi de comunicaţie cu armata pe care o azvârlise în zăpezile Kareliei, îşi aminteşte de inventivul Frenkel şi cere să-i fie adus: acum, imediat, în această iarnă cumplită, fără nici un fel de pregătiri, fără a dispune nici de planuri, nici de depozite, nici de drumuri pentru transportul auto, trebuie construite în Karelia trei căi ferate – una de rocadă şi două de acces – care să fie gata în trei luni, căci e ruşinos pentru o mare putere să aibă de furcă atâta vreme cu mopsul finlandez. Pur episod de basm: împăratul cel rău îi comandă vrăjitorului cel rău ceva irealizabil şi inimaginabil. Şi marele conducător al socialismului întreabă: „Se poate?” Iar radiosul comerciant şi traficant de valută răspunde: „Da!”

  Dar pune propriile lui condiţii:

  1) complet detaşat de GULAG, să se întemeieze un nou imperiu zek, un nou Arhipelag, autonom, GULJDS (guljedees) – Direcţia Generală a Lagărelor de Construcţii Feroviare, iar în fruntea acestui Arhipelag să fie pus el, Frenkel;

  2) toate resursele pe care va pune ochii să fie la dispoziţia lui (nu mai suntem la Belomor!);

  3) pe timpul acestui travaliu în regim de urgenţă, GULJDS părăseşte sistemul socialist, cu evidenţele lui care scot din răbdări pe oricine. Frenkel nu dă socoteală nimănui. El nu întinde corturi, nu amenajează lagpunkte. Nici un fel de raţii, „mese” şi „marmite”. (Mese şi marmite propuse pentru întâia oară tocmai de el! Numai un geniu abrogă legile altui geniu!). El trânteşte grămadă în nămeţi alimente dintre cele mai bune, scurte îmblănite şi pâslari, fiecare zek îmbracă ce pofteşte şi se ghiftuieşte cât vrea. Doar mahorcă şi spirtul vor rămâne în mâinile ajutoarelor lui şi vor trebui câştigate prin muncă!

  Marele Strateg e de acord. Şi GULJDS-ul e creat! Sciziune pe Arhipelag? Aş: Arhipelagul nu face decât să devină mai puternic şi mai populat, apropri-indu-şi ţara în ritm şi mai alert.

  Cu căile ferate careliene Frenkel nu ajunge totuşi, la potou; Stalin hotărăşte să încheie războiul prin remiză. Dar GULJDS-ul se consolidează şi creşte. El primeşte noi şi noi comenzi (deja cu evidenţele şi rânduielile obişnuite): o linie de rocadă de-a lungul frontierei persane, apoi linia ce urmează cursul Volgăi de la Sâzran la Stalingrad, apoi „Calea moartă”, de la Salehard la Igarka, şi BAM-ul propriu-zis: de la Taişet la Bratsk şi mai departe.

  Mai mult, ideea lui Frenkel face mai fecundă însăşi dezvoltarea GULag-ului: se consideră oportun