ca şi GULag-ul să fie structurat pe Direcţii lucrative, întocmai cum Sovnarkomul e alcătuit din comisariate ale poporului, GULag-ul îşi înfiinţează, pentru imperiul său, propriile ministere: Glavleslag, Glavpromstroi, GULGMP (Direcţia Generală a Lagărelor din Industria Extractivă Metalurgică).

  Şi deodată – războiul. Toate aceste ministere ale GULag-ului sunt evacuate în diferite oraşe. GULag-ul însuşi eşuează la Ufa, GULJDS – la Viatka. Legătura dintre oraşele provinciale nu mai e la fel de sigură ca legătura radială cu Moscova, şi pentru întreagă prima jumătate a războiului GULag-ul pare a se dezintegra: centrala încetează să mai guverneze tot Arhipelagul, urmând ca fiecare teritoriu periferic al acestuia să cadă în subordinea Direcţki evacuate acolo. Astfel Frenkel ajunge să conducă din Kirov7 întreg Nord-Estul rusesc (pentru că, de fapt, în afară de Arhipelag, acolo nici nu mai era aproape nimic). Dar greşesc cei care vor vedea în acest tablou ceva de genul dezagregării Imperiului Roman; Arhipelagul se va recompune după război într-un organism şi mai viguros.

  Frenkel îşi aminteşte vechi amiciţii: el îl convoacă, numindu -l pe un post suspus din GULJDS, pe Buhalţev – redactorul-şef al galbenei sale gazete „Kopeika” din Mariupolul prerevoluţionar, ai cărui confraţi jurnalişti fie fuseseră împuşcaţi, fie erau risipiţi în cele patru zări.

  Frenkel avea aptitudini remarcabile, şi nu numai pe tărâm comercial sau organizatoric. Aruncându-şi privirea pe o coloană de cifre, era capabil să le facă suma în minte, îi plăcea să se laude că recunoaşte după chipuri 40 de mii de deţinuţi, putând debita pe loc numele, prenumele, numele patronimic, articolul de cod penal şi condamnarea fiecăruia (în lagărele lui exista regula de a se raporta aceste date personale la apropierea marilor şefi). Se descurca întotdeauna fără inginer-şef. Când i se prezenta planul unei staţii de cale ferată, se grăbea să descopere o greşeală, mototolea hârtia, i-o trântea în faţă subordonatului cu pricina şi spunea: „Eşti un măgar, domnule, nu un proiectant!” Avea un glas fonfăit, dar vorbea, de regulă, calm. Ca statură, era mai degrabă scund. Purta o căciulă caucaziană de general, albastră pe faţă şi roşie pe dos, şi, întotdeauna, o tunică de croială militară – un fel univoc de a spune că el era om de stat şi nu intelectual, îşi făcea veacul, ca odinioară Troţki, într-un tren care bătea tronsoanele de construcţii risipite pe mari distanţe şi cei din caracuda indigenă convocaţi la şedinţe în vagonul lui, epataţi de scaunele vieneze şi mobila capitonată de acolo, erau cu atât mai intimidaţi de reproşurile şi ordinele şefului. Nu intra niciodată în vreo baracă, nu-şi băga nasul în asemenea duhoare – cerea şi pretindea numai muncă, îi făcea o plăcere deosebită să telefoneze la diferite obiective noaptea, alimentând astfel legenda că nu doanne niciodată. (De altfel, pe vremea lui Stalin, mulţi înalţi dregători deprinseseră acest nărav.)

  N-a mai fost băgat la puşcărie. A ajuns adjunctul lui Kaganovici, însărcinat cu problemele construcţiilor capitale feroviare, şi a murit la Moscova în anii ’50, având gradul de general-locoteneut. S-a stins de bătrâneţe, în pace şi onor.

  Cred că a urât această ţară.

  Capitolul 5

  PE CE SE SPRIJINĂ ARHIPELAGUL A FOST ODATĂ, în Extremul Orient, un oraş purtând lealul nume Ţesarevici. Revoluţia l-a rebotezat în Svobodnâi1. Cazacii de pe Amur care trăiau acolo au fost dispersaţi şi oraşul devenise pustiu. Trebuia repopulat. A fost repopulat: cu deţinuţi şi cu cekiştii care-i păzeau, întreg oraşul Svobodnâi a devenit lagăr (BAMlag).

  Viaţa creează ea însăşi simboluri.

  Lagărele nu sunt doar „faţa nevăzută” a vieţii noastre de după revoluţie. Amploarea pe care au căpătat-o a făcut din ele nu un aspect, nu o faţetă, ci un fel de ficat al evenimentelor. Rareori jumătatea noastră de veac s-a afirmat, pe vreun alt tărâm, cu atâta consecvenţă şi atât de până la capăt Aşa cum fiecare punct e creat de intersectarea a cel puţin două drepte şi fiecare eveniment de interferenţa a cel puţin două necesităţi, şi la sistemul lagărelor ne-a dus o necesitate economică – necesitate care, lăsată în voia ei, putea conduce tot atât de bine şi la crearea annatei muncitoreşti, numai că s-a interferat cu foarte oportuna fundamentare teoretică a lagărelor. Ele s-au potrivit de parcă erau făcute una pentru alta: şurubul în canelură, capul – în adâncitură.

  Şi aşa s-a născut Arhipelagul.

  ; ’ Necesitatea economică s-a manifestat, ca întotdeauna, pe cât de cinic, pe atât de rapace: statul, hotărât să se pună pe picioare într-un termen scurt (şi aici termenul era cel care conta, în proporţie de trei la unu, ca la Belomor!), fără a consuma nimic venit din exterior, avea nevoie de o forţă de muncă: a) cât mai ieftină, ba, dacă se putea. – Gratuită; b) necapricioasă, pregătită în orice moment să fie transferată dintr-un loc în altul, fără legături de familie, nepretinzând nici locuinţe amenajate, nici şcoli, nici spitale, iar pentru o vreme – nici bucătării, nici băi publice.

  O asemenea forţă de muncă putea se putea obţine numai prin înghiţirea propriilor copii.

  Cât priveşte fundamentarea teoretică, ea nu s-ar fi putut statua cu atâta coerenţă în pripa acelor ani, dacă nu ar fi fost iniţiată încă în secolul trecut. Engels descoperise că omul nu era produsul apariţiei ideii morale, şi nici al gândirii, ci al muncii fortuite şi fără sens: maimuţa ia o piatră în mână – şi aşa a început totul. Iar Marx, referindu-se la vremuri mai apropiate (Critica programului de la Gotha), a proclamat, cu aceeaşi siguranţă de sine, că unicul mijloc de reeducare a delincvenţilor (e adevărat, de drept comun; nu-l ducea mintea că discipolii lui aveau să-i includă pe deţinuţii politici printre Delincvenţi) rezida nu în reflecţiile solitare, nu în autoanaliza morală, nu în căinţă, nu în traversarea angoasei (care nu erau decât suprastructură), ci în munca productivă, în viaţa lui nu pusese mâna pe un târnăcop, în viaţa lui nu împinsese o roabă, nu săpase la cărbune, nu doborâse arbori, nu ştim dacă se pricepea măcar să taie lemne – dar iată că a aşternut toate astea pe