sau cel puțin se încadrează în tipologia femeilor cu care a tot ieșit la întâlniri după divorț: puțin sub treizeci de ani, în haine de club, drăguță. Abia după ce o să ne așezăm și-o să începem să vorbim o să-mi dau seama dacă e mai răsărită decât tipa de dinainte, care vorbea nonstop despre emisiunea Survivor și bea multe cocktailuri daiquiri, care, după cum se exprima ea, îi făceau creierul să înghețe.

Dau mâna cu Nate.

— Ea e Sherry, mi-o prezintă el.

— Mă cheamă Jonathan. Mă bucur să te cunosc. Ea e Annika.

Annika zâmbește, îi întinde mâna și menține o clipă contactul vizual cu amândoi. Poartă o fustă lungă, strânsă în talie, care contrastează puternic cu rochia superscurtă și cu tocurile amețitoare ale lui Sherry. Dar bluza Annikăi e ușor mulată exact acolo unde trebuie și încă de când am ajuns acasă la ea am tot aruncat priviri aprobatoare spre decolteul ei adânc, în anchior. Nate o cântărește din ochi și-mi aruncă o scurtă privire aprobatoare, pe care o ignor, pentru că nu mai avem douăzeci de ani. În plus, el nu poate să-mi citească gândurile, așa că nu știe ce cred eu despre decolteul Annikăi.

Ne așezăm și citesc lista de băuturi. Nate o întreabă pe Sherry ce ar vrea să bea, iar ea răspunde „Chardonnay” ca și când a avut o zi grea, una din zilele alea peste care poți să treci doar bând un pahar cu vin.

— Vrei un pahar cu vin sau preferi asta? o întreb pe Annika, arătând spre numele băuturii nonalcoolice pe care o oferă restaurantul: un amestec de suc de mango, de merișoare și de portocale, cu un strop de bere de ghimbir.

— O să comand Chardonnay, spune Annika.

— Jonathan mi-a povestit că ești bibliotecară, i se adresează Nate.

— Așa e.

Nate așteaptă ca Annika să-i dea mai multe amănunte, dar e întâmpinat cu tăcere.

— Unde lucrezi? întreabă el în cele din urmă.

— La Biblioteca „Harold Washington”.

— De cât timp?

— De șase ani, trei luni și treisprezece zile. Tu de când ai jobul actual?

Nate izbucnește în râs.

— Nu știu dacă pot să răspund la fel de precis ca tine. M-ai luat la faza asta.

Annika îmi aruncă o privire scurtă, încercând să-și dea seama dacă el glumește, așa că-i zâmbesc.

— Nu-l asculta. Pun pariu că poate să-ți spună precis când o să iasă la pensie, până la ultimul minut.

— M-ai prins, zice Nate.

— Tu cu ce te ocupi, Sherry? o întreb pe însoțitoarea prietenului meu.

— Sunt om de știință.

Aha. Nu mă așteptasem la răspunsul ăsta.

Nate nu se obosește să-și ascundă rânjetul: probabil că ardea de nerăbdare să-mi dezvăluie acest mic detaliu. Fata care bea cocktailuri daiquiri era între joburi și nu părea deloc interesată să-și îndrepte situația profesională în viitorul apropiat. Nate s-a despărțit de ea în scurt timp.

Chelnerița ne aduce băuturile, iar Annika gustă cu prudență din a ei.

— Îți place? o întreb.

— E foarte bun.

Își țuguie buzele puțin, probabil pentru că vinul e un pic mai sec decât se aștepta.

— Trebuie să mă duc la toaletă, anunță Sherry, apoi se uită la însoțitoarea mea. Vrei să vii cu mine?

— Nu, răspunde Annika, strâmbându-se și folosind același ton cu care ar refuza o obturație de canal.

Sherry se uită la ea, nedumerită.

— Nu?

Annika tace o secundă. Apoi își dă deoparte șervetul din poală și zâmbește.

— De fapt, da. Merg și eu la toaletă.

Îmi mențin chipul inexpresiv, dar în sinea mea râd. Reacția ei sinceră la cea mai răspândită convenție socială feminină e foarte comică, dar a vorbit cu atâta farmec – fără urmă de sarcasm –, încât există o mare posibilitate să fiu singurul care își dă seama că, de fapt, Annika nu s-a răzgândit din senin. Pur și simplu a durat câteva secunde să caute în minte care e reacția socială adecvată. Nu e de mirare că era atât de obosită după cina formală organizată de compania mea. Trebuie să fie extenuant pentru ea, iar gândul ăsta mă face să fiu și mai protector.

— E întotdeauna atât de sinceră? mă întreabă Nate, după ce fetele pleacă de la masă.

Sorb din băutura mea.

— Întotdeauna. Ce-i în gușă, și-n căpușă. Fie că Annika te place, fie că nu, fii sigur că o să afli, spun eu râzând.

— Fără jocuri, fără abureală. Pun pariu că e plăcut. Ai avut dreptate. E frumoasă.

— Și pe dinăuntru e la fel.

În ciuda felului ei foarte direct de a vorbi, nu pot să mi-o imaginez spunând ceva răutăcios despre altcineva. A fost hărțuită de multe ori, a suportat foarte multe abuzuri, așa încât niciodată nu i-ar provoca altuia stânjeneală, în mod intenționat.

— Deci, până la urmă, chiar voia să vă împăcați.

— Amândoi voiam.

N-o să-i spun niciodată lui Nate și nici Annikăi că fusesem cât pe ce să nu mai acord relației a doua șansă. Dar acum nu mai contează.

Sherry și Annika se întorc de la toaletă. Sherry ia o gură zdravănă din paharul ei cu vin, iar Annika o imită, înecându-se ușor.

— Vinul e excelent. Exact ce-mi trebuie după o zi ca asta, zice Sherry.

— Și pentru mine la fel, spune Annika oftând.

— Asta e soiul meu favorit de Chardonnay, dar uneori prefer un Sauvignon Blanc răcoros. Iar în unele zile, singurul lucru care mă remontează e un pahar uriaș de Cabernet, zice Sherry. Tu ai un vin preferat? o întreabă pe Annika.

— Pentru mine nu prea contează. În facultate beam șpriț cu suc, dar acum nimeni nu mai comandă așa ceva.

Rămân nemișcat, cu paharul la jumătatea drumului spre buze, așteptând reacția lui Sherry.

— Da! Ce vremuri! Adoram șprițul cu aromă de pepene verde.

— Mie îmi plăcea cu aromă de cireșe. Mi se înroșeau buzele după ce îl beam, povestește Annika.

— Dar erau foarte dulci. N-aș mai putea să beau asta.

— A, nici eu, zice Annika peste câteva secunde, înfiorându-se de parcă nici ea nu se poate închipui făcând așa ceva.

Este adorabilă. În plus, sunt sigur că ar bea un șpriț cu suc de cireșe chiar acum, dacă i-aș pune unul în față.

Doamnele își golesc paharele și, când chelnerița le întreabă dacă mai vor vin, amândouă acceptă.

— Probabil că-ți plac cărțile, din moment ce lucrezi într-o bibliotecă, spune Sherry.

— Îmi plac cărțile mai mult decât îmi plac majoritatea oamenilor.

Nate și Sherry își înăbușă un hohot, dar reacția lor n-are