Nathan erau bun prieten şi cu Tanti Solescu, poreclită Sulamita, care la rândul ei era prietenă intimă cu Agatha Bogdan, mama vitregă a lui Catul, şi a treia soţie a lui Aristide. Amândouă erau deştepte şi cinice, şi pe deasupra picant frumoase. Tanti Solescu avea piele bronzată de ţigancă, ochi splendizi, verzi ca lagunele veneţiene, şi buze care dădeau pofta sâmburilor de rodie, cu dinţi cum numai nomazii au, şi lupii. Când mergea pe stradă, nu era bărbat care să nu întoarcă ochi lucioşi după trupul ei de gitană cu sânge de zmeură. Tanti făcea aviaţie, automobilism, sky, tenis, călărie şi amor. La Iaşi, venea numai din când în când, frecventând-o numai pe Agatha Bogdan cu care-şi făcuse liceul la Nancy, acceptându-l ca însoţitor distractiv, la cinematograf, cofetărie, bodegă şi plimbări, numai pe Nathan, care o punea la curent cu literatura frivolă universală, sporindu-i uneori inventivitatea cu sugestii originale. Bărbaţii ieşeni n-o interesau: în bloc. Provinciali. Nathan, însă, cultivase treptat în ea misterul invizibilului Catul Bogdan, fiul vitreg al Agathei. O aţiţase mai ales punându-i în faţă invulnerabilitatea lui faţă de femei, determinând-o să-i scrie subt controlul lui.

Catul Bogdan primea multe scrisori de la admiratoare, corespondenţa zilnică aducându-i cel puţin cinci misive cu elogii, propuneri, spovedanii, cereri de autografe, fotografii. În genere, nu depăşeau nivelul platitudinei sentimentale sau erotice. Coşul şi soba erau unicul lor destin, deşi prezenţa lor grosolană nu numai că nu-l indispunea, dar îl şi măgulea într-un fel, devenind glasul cetitorilor anonimi, tovărăşia lor pe biroul lui, aşa cum ar fi perspectiva galeriei cu seminţe şi limonăzi pentru un orator public. Nu răspundea însă niciodată la astfel de scrisori.

Dar Nathan veghease destinul scrisorii lui Tanti Solescu, la a cărei redactare participase indirect. Îi vorbise despre Sulamita, prezentîndu-i-o ca pe o femeie exotică, interesantă ca atare. Catul Bogdan acceptase o întâlnire cu ea la Nathan. Rezultatul: câteva plimbări în doi, cu automobilul ei, evident fructuoase, şi atât. Se gustaseră reciproc, limitându-şi apetitul la trei plimbări, şi se despărţiseră calmaţi.

— Tanti e ca stridiile, îi spusese Catul Bogdan. Din când în când... Dar poate alimenta un personaj episodic într-un roman.

Acesta fusese epitaful unei aventuri în care Nathan sperase. Nu numaidecât să-l capteze pe Catul Bogdan, dar măcar să-l tulbure erotic, să-l neliniştească, dându-i şi apetitul altor femei, pornindu-l deci pe „drumul căutării”. Alte încercări similare nu depăşiseră acest rezultat. De unde, îndesirea refrenului „Ţi-ai pierdut nebunia”, urmat de altul, mai corosiv: „Îmbătrâneşti”. De altfel, în ultimii doi ani, potolirea lui Catul Bogdan luase într-adevăr proporţii alarmante. Cu excepţia lecţiilor la Universitate, trăia exclusiv în casă, nemaifăcând nici plimbări, decât întâmplătoare, renunţând chiar la călătoriile în străinătate. Prefera singurătatea, lectura şi scrisul. la orice. În călătorie, nu mai vedea neprevăzutul, sau regăsirea cunoscutului artistic; ci exclusiv oboseala deplasării şi dificultatea acomodării la viaţa de hotel şi restaurant. Îşi exagera voluntar şi migrenele, făcând din ele un fel de infirmitate incompatibilă cu riscurile călătoriei. Nu se mai plimba decât prin grădină şi prin casă, pretinzând că are de-ajuns, că nu se simte deloc limitat într-un exil, ci că dimpotrivă, niciodată n-a acceptat viaţa mai plenar decât atunci, atingând aşa cum trăia echilibrul perfect.

Nathan schimbase refrenul, limitându-l la un cuvânt: „Strigoiule”, care suna glumeţ, fără să izbutească totuşi să ascundă îngrijorarea lui Nathan. Se temea că prietenul său trece printr-o criză patologică, fără să aibă curajul să-i aducă un doctor, căci nu vroia să-l deprime pe Catul Bogdan, ci numai să-l stimuleze.

Recursese iarăşi la un vicleşug. Plecase la Bucureşti cu câteva sticle de Cotnar roznovenesc, rămase din pivniţa Sabbetarior, şi cu o ediţie rară din Rabelais, făcând o vizita lungă prietenului lor comun de la Paris, Savel Tedoru, subsecretar de stat la Instrucţie. Şi cu toate dificultăţile de ordin politic — preşidenţia comisiunilor de bacalaureat, fiind supralicitată mai ales prin politică —, izbutise să obţie numirea lui Catul Bogdan la Galaţi. Luptase câteva nopţi cu el ca să n-o refuze, minţindu-l mereu: că trenul e comod, că drumul e încântător, că hotelul de la Galaţi e occidenal, că Galaţul e un mic Stambul dunărean, că bacalaureatul o să-i aducă o întreagă galerie de tipuri savuroase, mai ales la Galaţi, unde se întâlnesc toate neamurile balcanului —, silindu-l să accepte numai de groaza prelungirii acestei necontenite cicăleli care înlocuise oricare alt subiect de conversaţie.

— Nu mai pot scrie din cauza ta. Mă enervezi că o femeie.

— Cedează.

— Poftim. Cedez unui duşman.

— îţi mulţumesc, amice.

Şi-l expediase la Galaţi conducându-l la gară, instalându-l în tren şi asistându-l până la plecarea trenului, de teamă să nu se întoarcă pe furiş îndărăt, ca un şcolar dus cu sila la internat.

Se aşteptase la orice: la o scrisoare cu blesteme, la o demisie intempestivă în plin examen — numai la telegrama pe care-o primi după câteva zile nu se putea aştepta.

Mă căsătoresc peste două săptămâni. Nu mai vin la Iaşi, până după căsătorie. Rog trimite-mi actele necesare, hainele de rigoare şi tot ce crezi, că-mi trebuie deocamdată. Vei fi martorul meu. Nu anunţa pe nimeni, mai ales familia. Iţi mulţumesc. M-am lăsat de fumat.

Tăni

— Slavă Domnului! în sfârşit, Catul Bogdan a înnebunit, — jubilase Nathan cu glas tare, ceea ce într-adevăr era extraordinar pentru un om deprins să dea glas buzelor numai altora.

Apoi a doua telegramă:

Rog dispune să fie tăiaţi castanii de la fereastra ietacului, în locul lor plantează urgent garoafe roşii. Mulţumesc.

Tăni

Apoi a treia telegramă:

Spune haziaicei că Doamna noastră vine însoţită de fosta el dădacă, o bătrână severă şi foarte respectabilă. Să-i pregătească