biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Exercițiu de sinceritate carti de filosofie online gratis :) PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Exercițiu de sinceritate carti de filosofie online gratis :) PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 44 45 46 ... 56
Mergi la pagina:
personale sunt băgaţi în spitalele de boli psihice, deşi sunt perfect sănătoşi, el însuşi făcând acest lucru6. Este momentul să ne explice: când şi de ce a practicat asemenea metode?

Asemenea afirmaţii, ale celui care s-a pus la dispoziţia imperialismului, scot în evidenţă mai bine ţinuta lui morală şi politică.

Este limpede pentru oricine că Ion Vianu a început să-şi pregătească terenul pentru ca, atunci când va emigra în Occident, să fie mai bine cotat ca un denigrator şi element ostil României socialiste.

În ziua de 7 mai 1975, şeful de lucrări Vianu Ion a semnat în faţa rectorului şi a colectivului de cadre didactice „Jurământul“ către patrie, prin care se obliga: „să pun întreaga mea capacitate de muncă în slujba înfăptuirii politicii interne şi externe a partidului şi statului, să aduc la îndeplinire, cu întreaga răspundere, atribuţiile care îmi sunt încredinţate, să acţionez neclintit pentru întărirea şi dezvoltarea orânduirii noastre socialiste, pentru apărarea patriei, a suveranităţii, independenţei şi integrităţii ţării noastre, să respect Constituţia R.S. România şi legile ţării, să păstrez cu stricteţe secretul de stat“.

Mergând pe linia descompunerii sale morale, pe data de 8 februarie a.c. a depus actele pentru plecarea sa definitivă în Franţa, pe data de 8 martie a.c. a trimis o scrisoare prof. dr. doc. Predescu Vasile, şeful Clinicii de psihiatrie, şi rectorului institutului, în care sunt aduse grave calomnii şi injurii la adresa profesorului Predescu, a catedrei din care face parte şi la asistenţa medicală de psihiatrie. Mai mult, în momentele grele în care s-a aflat ţara, din cauza cutremurului din 4 martie, când toate cadrele didactice din I.M.F., alături de întregul nostru popor au lucrat cu abnegaţie deosebită pentru înlăturarea efectelor seismului, dr. Vianu şi-a luat concediu de odihnă, sfidând cele mai elementare norme de conduită deontologică şi civică.

Trăsăturile mic-burgheze ale acestui medic dovedesc în primul rând slabul său nivel politic, faptul că a trăit beneficiind din plin şi fără griji de tot ceea ce societatea, prin truda celor ce muncesc, i-a pus la dispoziţie, pentru a învăţa, a se specializa, a scrie pe planul ştiinţei, gratuit şi fără griji, de neimaginat în alte societăţi.

Asemenea acţiuni, care sunt în contradicţie cu legile ţării şi cu normele democratice şi umaniste şi care stârnesc indignarea cadrelor didactice din facultate, îl situează pe Vianu Ion în afara corpului didactic şi impun măsuri din partea organelor de stat.

A fost convocată această adunare pentru a cere lui Vianu Ion să răspundă în faţa colectivului de faptele săvârşite, să fie confruntat cu opinia cadrelor didactice care condamnă şi resping cu indignare atitudinea şi concepţiile sale duşmănoase.

ŞEDINŢA EXTRAORDINARĂ LĂRGITĂ

A CADRELOR DIDACTICE DE LA F.S.P.M.F.

Şedinţa se deschide la ora 12.15, sub preşedinţia tov. prof. dr. I. Pană, decanul F.S.P.M.F.

Prof.dr. I. Pană

Stimaţi tovarăşi,

Am convocat adunarea generală a cadrelor didactice, la care au fost invitaţi şi alţi membri ai corpului profesoral de la toate facultăţile institutului, pentru a discuta o problemă legată de atitudinea unui cadrul didactic, şi anume a dr. I. Vianu, de la disciplina de psihiatrie.

În acest sens, a fost întocmit un material pe care vă rog să-mi permiteţi să-i dau citire (urmează lectura materialului).

Se dă cuvântul dr. I. Vianu.

Dr. I. Vianu

Regret foarte mult că nu am fost pregătit pentru această luare de cuvânt – în acest sens, mă socotesc de la început într-o oarecare inferioritate faţă de referent, care a avut timp să gândească îndelung la ceea ce are de spus şi să se documenteze. Totuşi, voi încerca să improvizez.

Sunt oarecum dezamăgit, deoarece mă aşteptam la o discuţie mai amplă, din care ar fi putut să rezulte mult mai bine anumite lucruri, decât în acest cadru care a fost pregătit, de prelucrare concepută în spirit tradiţional cu foarte multe generalităţi, părţilor concrete acordându-li-se un timp relativ mai mic. Voi răspunde punct cu punct unor aserţiuni, pe urmă mă voi opri asupra unor lucrări pe care referentul nu le-a pomenit – şi cred că nu le-a pomenit pentru că n-a vrut.

Nu este exactă aserţiunea referentului că am fost influenţat de propaganda antisocialistă. Tot ceea ce am făcut provine dintr-o determinare interioară – sunt un om destul de responsabil şi în acţiunile mele nu mă pot lăsa influenţat de ce zice unul sau altul şi cred că acestea sunt concluziile care s-au putut trage din activitatea mea şi din personalitatea mea din ultimii 14 ani. Eu nu m-am lăsat amăgit de promisiunea unei vieţi mai bune în Occident; dimpotrivă, cred că în Occident – dacă voi ajunge – pentru acesta îmi trebuie o autorizaţie a autorităţilor, acolo nu voi ocupa niciodată poziţia proeminentă pe care am ocupat-o aici. Aici eram o personalitate profund înrădăcinată, eram cineva; acolo la vârsta mea este foarte greu să obţii aşa ceva. Totuşi, nu regret frazele pe care le-am rostit, pentru că chiar cei care sunt aici şi au auzit ce s-a spus nu vor avea curajul să mărturisească desigur că ceea ce am făcut eu le va pune grave probleme de conştiinţă – într-o zi ele vor răbufni. Ei spun că sunt un element mărginaş; reiese din referat că nu sunt un element mărginaş sau marginal, ci un element central. În biografia mea,

1 ... 44 45 46 ... 56
Mergi la pagina: