prin poziţia mea, sunt o persoană, un element mărginaş poate fi un psihopat, care are o viaţă dubioasă, care schimbă 70 de meserii. Eu nu sunt un asemenea element, se poate verifica acest lucru, dar nu poate fi în nici un caz probat. Nu este nevoie să insist asupra acestui lucru, pentru că raportul a făcut îndeajuns şi s-a contrazis.

Nu este vorba nici de ură faţă de poporul meu. Indiferent dacă îl voi părăsi sau nu, el rămâne poporul meu în mijlocul căruia m-am născut. Nu este vorba nici de ură personală, ci pur şi simplu este vorba de dorinţa mea de a atrage atenţia asupra unor realităţi de fapte nu neapărat pentru a le proba – pentru că sunt cu mâinile goale şi nu înarmat ca cei din faţa mea –, dar pentru a face un gest spectacular, a atrage atenţia şi a da un exemplu.

În ce priveşte unele acuzaţii mai specifice, mai la obiect, cum ar fi fraza mea despre tratatul de psihiatrie, trebuie să vă spun că la acest tratat am redactat câteva subcapitole, care reprezintă numai o parte minusculă sau relativ mică a tratatului. Când s-a făcut împărţirea capitolelor, acum foarte mulţi ani în urmă – pentru că trebuie să spun celor care nu ştiu că redactarea acestui tratat a durat 8 ani, el a început în 1968, trebuia să apară anul următor şi a apărut în 1977 –, credeam că voi face mai mult şi pe măsură ce a trecut timpul aş fi putut face mai mult. Prof. Predescu mi-a spus cu un ton ironic: „Tu ai mare putere de muncă!“. Se pare că puterea mea de muncă nu vor să o folosească. Merg până acolo încât să spun că capitolele mele sunt de valoare redusă, ele corespundeau la ceea ce aveam de spus în 1969, dar s-au demodat rămânând în sertare. Încât nu mai este cazul să mă exprim asupra lor, deoarece însăşi capitolele redactate de mine eu le contest.

S-a făcut o declaraţie deosebit de gravă, deoarece ştiu că antrenează pedeapsa penală sau cel puţin contravenţională, că aş fi făcut declaraţii la Europa Liberă. Eu nu am făcut nici un fel de declaraţii la acest post, dar acesta are corespondenţi, are persoane care se informează – sunt aici o serie de anecdote caraghioase care circulă şi, prin urmare, treaba lor de unde au aflat.

Îmi aduc aminte că, de câte ori am fost în străinătate, patriotismul meu se exacerba, devenea extrem de sensibil. Dacă voi ajunge în Occident, se va putea constata dacă fraza pronunţată de referent în legătură cu această problemă este exactă sau nu.

În ceea ce priveşte jurământul prestat în 1975 – vă mulţumesc că mi-aţi adus aminte –, jurământul acesta a fost obligatoriu pentru toţi salariaţii şi de atunci foarte mulţi cetăţeni care au prestat jurământul acesta l-au prestat fără să li se facă subiectul unei prelucrări publice.

În ceea ce priveşte calomniile pe care le-aş fi pronunţat, ţin să informez că, în urma unei iniţiative, care nu ştiu de unde vine, ele sunt obiectul unei cercetări penale. Voi da seama în faţa justiţiei şi, dacă este cazul, voi fi condamnat. Nu ştiu dacă un astfel de proces, chiar dacă se pronunţă împotriva mea, serveşte cauzei ţării.

În ceea ce priveşte injuriile adresate prof. Predescu, neg că eu am pronunţat asemenea injurii; am fost dimpotrivă foarte reţinut, m-am cenzurat foarte mult – desigur, nu este o scrisoare de complimente, dar în nici un caz nu este injurioasă.

Câteva lucruri sunt grave după părerea mea.

Mai întâi şi întâi, problema plecării în străinătate. Fratele soţiei mele este elveţian şi român, dar acest lucru nu este recunoscut de partea românească – în 1969 a fugit, cum se zice, şi s-a stabilit în Elveţia; n-a fost nevoie să ceară nici un fel de azil politic. S-a stabilit acolo obţinând actele în 3 zile şi după aceea renunţarea la cetăţenia română. De atunci a venit în ţară de 3 ori să-şi vadă părinţii şi surorile. La un moment dat, după ce în 1971 am fost în Franţa, au început tot felul de lucruri bizare. Una este intrarea mea în partid – dar la aceasta mă voi referi mai târziu. De exemplu, nu este exact că am fost în Grecia şi Anglia, am fost în Franţa, în Italia. Deci au fost o serie de neajunsuri care îmi dovedeau că nu este nevoie să fiu distrus ca să anticipez că voi fi distrus – au fost lucruri care m-au indispus profund. În al doilea rând, nu înţeleg de ce pentru a face o călătorie turistică este nevoie de acordul a 10 persoane. Cred că dacă 20 de milioane de români ar fi contra ca eu să călătoresc în străinătate, încă aş putea să călătoresc – aceasta este o chestiune a mea personală. Este ca şi când aş vrea să port o pălărie cu pană – cine mă poate împiedica s-o port?

În sfârşit, este o chestiune care m-a afectat foarte tare legată de intrarea mea în partid. Acum 4 ani am fost solicitat să intru în partid şi am făcut tot ce era necesar în acest sens, obţinând două recomandări foarte favorabile, dintre care una a prof. Predescu, şi într-o dimineaţă, pe la orele 8, m-am dus la secretarul organizaţiei de bază de care depindeam, prof. Pană, care mi-a spus: „Până acum am alergat noi după dumneata, de acum încolo o să alergi dumneata după noi“. Nu mi-a venit bine şi vă mărturisesc că am spus în sinea mea: „s-o crezi dumneata că o să alerg eu“. Nu cred că este o modalitate de a trata un om, de a se juca de-a şoarecele cu pisica. Am fost foarte solicitat să intru în partid, am crezut că fac bine la un moment dat