Edward abia dacă aude ce a zis ea. A fost brusc inundat de un val de amintirile despre fratele său. I se întâmplă uneori şi ştie că trebuie să treacă prin ele. Singura cale de ieşire este să le parcurgă. Şi-l aminteşte pe Jordan în patul de deasupra, cu capul pe jumătate îngropat în pernă. Îşi aminteşte faţa lui Jordan când compunea muzică, cu fruntea încruntată de concentrare. Îl vede pe Jordan alături, în avion, şi ştie că cel mai mic, cel mai adevărat motiv pentru care nu va mai zbura niciodată este că ultimul loc pe care a stat într-un avion trebuie să fie cel de lângă fratele său.

„Pentru ce trăim, dacă nu pentru a ne face unul altuia viaţa mai uşoara?”

George Eliot

Chiar înainte de servirea mesei, Veronica face o scurtă pauză în colţul din faţă al cabinei, lângă bucătărie. În acest moment i se face întotdeauna poftă de o ţigară. Dorinţa e ciudată, de vreme ce a renunţat de patru ani la fumat şi nu-i lipseşte câtuşi de puţin senzaţia fumului care îi umple plămânii, dar, cumva, gestul acela de a-şi rezema şoldul de blatul de metal şi a privi afară pe ferestruică o face să-şi dorească de fiecare dată o ţigară.

Se întreabă câtă vreme va sta în LA – două zile, trei? E în aer deja de patru zile şi, cu toate că încă n-a primit programul pentru săptămâna viitoare, ştie că are dreptul la câteva zile libere. Vrea să-şi pună costumul de baie nou şi să zacă pe marginea piscinei. Vrea să conducă decapotabila fratelui său şi vântul să-i ciufulească părul.

Cât timp e în aer, vântul îi lipseşte cel mai mult. Aerul din avion nu-i aşa de rău cum zic pasagerii; nu-i place când oamenii trântesc păreri fără să se ostenească să adune mai întâi informaţii. Avioanele iau cam cincizeci la sută din aerul adunat din supapele de evacuare din compartimentul pasagerilor şi îl amestecă cu aer curat de afară. Apoi aerul trece prin filtre, pentru a fi sterilizat înainte să le fie dat pasagerilor. Aşa că aerul din avion este curat şi nu ai de ce să te plângi de el, dar Veronica tot simte în el gustul ostenelii cu care e obţinut.

Ori de câte ori pleacă de pe un aeroport, apreciază caracterul imprevizibil al fiecărei respiraţii. Poate fi o adiere blândă, sau mirosul de popcorn, sau apăsarea dinaintea unei furtuni. Observă nuanţe ale aerului care le scapă tuturor celorlalţi, în afară de cei din submarine, probabil, şi de astronauţi. Oamenii cărora pământul nu le ajunge; libertatea lor este în afara pământului. Veronica savurează în doze mici natura neînfrânată a lumii exterioare, dar acesta este căminul său. La douăsprezece mii de metri altitudine este cea mai desăvârşită versiune a ei înseşi.

Se îndreaptă de spate şi îşi trece mâinile peste şolduri. De la despărţirea de Lionel, mâinile sale au fost singurele care i-au atins trupul. N-a făcut dragoste de o lună, ceea ce este un record personal. De obicei trece peste perioadele de singurătate făcând sex cu tipul drogat şi sexy de la parterul locuinţei sale sau cu fostul iubit din facultate, însă acum a fost prea ocupată, sau poate cu gândurile în altă parte, ca să apeleze la ei. Totuşi, îşi dă seama că se simte singură; începe să simtă un mic frison când atinge un pasager chipeş. Chiar şi finanţistul de la clasa întâi – prea lunecos şi înfometat ca să-i placă, în mod normal – stârneşte ceva înăuntrul ei. Îşi scutură capul şi trage afară raftul mare, plin cu tăvile cu mâncare. Le pune pe cărucior. Alege cel mai lent mers, cel care amplifică la maximum legănarea şoldurilor, şi intră în compartimentul pasagerilor. Le cere fiecare privire şi apoi o azvârle ca pe o monedă în casa de marcat.

Stewardesa de la clasa economică se înfiinţează lângă Bruce.

— Servim mai întâi mâncarea specială, zice.

Bruce clipeşte nedumerit spre ea.

— Mâncarea specială?

Jordan coboară în poală suportul pentru tavă.

— E pentru mine. Mulţumesc.

— De ce capeţi mâncare specială? întreabă Eddie.

— E vegană. Mama a comandat prânzul pentru noi toţi când a rezervat biletele şi i-am spus să treacă preferinţa mea.

Pe tava pe care i-o întinde stewardesa se află un borcănel cu sos de mere, un sendviş cu humus şi un morman de felii de morcovi.

— Acum eşti vegan? zice Bruce.

— Sunt vegan de câteva săptămâni. Doar că n-ai observat tu că mă feresc de mâncărurile tale gătite cu produse lactate.

Jordan scoate ambalajul transparent al sendvişului.

Mutarea e grea pentru noi toţi, îşi zice Bruce. El nu face decât să se exprime. Asta fac adolescenţii. Nu te pierde cu firea.

Bruce a fost întotdeauna bucătarul familiei şi, când era preşcolar, Jordan obişnuia să vină în bucătărie şi să ceară să-l ajute la gătit. De atunci au fost mereu parteneri. La început, Jordan a primit un cuţit pentru unt, pe care l-a folosit ca să taie legume moi. Aranja mâncarea pe farfurii. Gusta pastele, ca să vadă dacă au fiert destul, şi sosurile, dacă sunt destul de sărate. La zece ani îl ajuta pe Bruce să aleagă reţete. De Hanukkah a primit propriul abonament la Bon Appétit şi studia atent fiecare număr, îndoind colţul la reţetele pe care voia să le încerce. Eddie a devenit degustătorul lor, venea în bucătărie de la pian sau de la cartea pe care o citea, ca să dea mâncării nota de trecere. Când Bruce îşi imagina fericirea, aceea era să gătească în bucătărie alături de Jordan, în vreme ce îl ascultau pe Eddie cântând la pian în camera de alături. Scena se repeta în mod regulat şi îl făcea pe Bruce să freamăte de bucurie. De fiecare dată îşi spunea: N-o să iau asta ca şi cum mi s-ar cuveni.

Cu un an în urmă, Jordan a declarat că devine vegetarian din motive morale. Gata cu fleicile, hamburgerii de duminică,