— Barley! Fii bine-venit în Barbaria, bătrâne! Pentru Dumnezeu, omule. Nu-mi strânge mâna în prag, avem şi aşa destule necazuri! Pari în plină formă, se plânse Alik Zapadnîi, după ce avuseseră timp să se examineze unul pe altul. Cum se face că nu eşti mahmur, pot să te întreb? Eşti îndrăgostit, Barley? Iar ai divorţat? Ce-ai de gând să faci, de simţi nevoia să-mi mărturiseşti?

Cu faţa şi ochii traşi, Zapadnîi îl studia cu o inteligenţă disperată, obrajii săi supţi purtând pe vecie umbrele detenţiei. Când Barley l-a întâlnit pentru prima oară, Zapadnîi era un traducător dubios, căzut în dizgraţie, care lucra sub alte nume. Acum era un erou dubios al Reconstrucţiei, îmbrăcat într-un costum negru, prea mare pentru el, şi o cămaşă albă cu un guler prea larg.

— Am auzit vocea, Alik, îi explică Barley cu un elan de veche afecţiune, în timp ce-i strecură în mână un teanc de numere vechi din The Times învelite cu hârtie maro. Mă vâr în pat cu o carte bună în braţe în fiecare seară la orele zece. Acesta este Len Wicklow, specialistul nostru în limba rusă. Ştie mai mult despre tine decât ştii tu însuţi, nu-i aşa, Leonard Carl?

— Mulţumesc lui Dumnezeu că mă mai ştie cineva! protestă Zapadnîi, având grijă să nu-i mulţumească lui Barley pentru cadou. Devenim atât de nesiguri de noi înşine, acum, când marele mister rus e scos la lumină. Cât de mult ştii despre noul tău şef, domnule Wicklow? Ai auzit spunându-se, de pildă, că a vrut să reeduce de unul singur Uniunea Sovietică? O, da! A avut viziunea încântătoare a unui milion de muncitori sovietici subeducaţi visând să-şi completeze lacunele în timpul orelor libere. Se gândea să le vândă un număr mare de titluri. Privind învăţarea limbii greceşti fără profesor, trigonometria şi elementele de bază ale întreţinerii casei. A trebuit să-i explicăm că sovieticul obişnuit se consideră limitat, iar în timpul liber e beat, şi ştii ce am cumpărat în schimb, pentru a-l face fericit? O carte despre golf. Nici nu puteţi să vă închipuiţi cât de mulţi dintre cetăţenii noştri stimaţi sunt fascinaţi de golful vostru capitalist. Nu că am avea capitalişti pe-aicea. O, Dumnezeule, nu! adaugă el în grabă, riscând o glumă primejdioasă.

Erau zece aşezaţi în jurul unei mese galbene, sub un tablou a lui Lenin pe lemn furniruit. Zapadnîi cuvânta, ceilalţi ascultau şi fumau. Niciunul dintre ei, după câte ştia Barley, nu avea competenţa să semneze un contract sau să aprobe o tranzacţie.

— Barley, ce-i toată povestea asta fără cap şi coadă? Spui că ai venit să cumperi cărţi sovietice? întrebă Zapadnîi pentru a deschide conversaţia, ridicându-şi sprâncenele arcuite şi lipindu-şi vârfurile degetelor ca Sherlok Holmes. Voi, englezii, nu cumpăraţi niciodată cărţile noastre. Ştiţi, în schimb, să ne faceţi pe noi să le cumpărăm pe ale voastre. În plus, eşti falit. Sau cel puţin aşa ne spun nouă prietenii de la Londra. A & B se hrăneşte cu aerul dat de Dumnezeu şi cu whisky. Aşa spun. Personal, consider că este un regim excelent şi atunci, de ce ai venit? Personal, cred că ai vrut să găseşti un pretext pentru a ne vedea din nou.

Timpul trecea.

Masa galbenă parcă plutea în razele soarelui, învăluită într-un nor de fum de ţigară. În capul lui Barley defilau imagini în alb-negru ale Katiei. Diavolul este întotdeauna alibiul femeilor. Au băut ceai din ceşti frumoase de Leningrad. Zapadnîi îşi pronunţă protestul său standard împotriva tratativelor directe cu editori sovietici, adresându-se lui Wicklow, singurul care părea să-l asculte: războiul etern între VAAP şi restul lumii era, evident, în toi. Doi indivizi palizi intrară să asculte ce se vorbea şi ieşiră. Wicklow încercă să le cumpere bunăvoinţa împărţindu-le câteva ţigări Gauloises albastre.

— Am primit capital, Alik, se auzi Barley explicând cu o voce ce părea să vină de departe. Timpurile s-au schimbat. Rusia e pe primul loc în zilele acestea. N-am avut decât să le spun băieţilor cu bani că pregătesc un catalog de autori ruşi şi au şi început să fugă după mine cât i-au ţinut picioarele lor scurte şi grăsune.

— Dar, Barley, aceşti băieţi, aşa cum le spui tu, vor deveni bărbaţi foarte curând, îl avertiză Zapadnîi, marele sofisticat, stârnind un nou hohot de râs de complezenţă. În special când vor voi să-şi recupereze banii, aş adăuga eu.

— Ţi-am explicat deja în telex, Alik. Poate ca nu ai avut timp să-l citeşti, spuse Barley cu un strop de agresivitate. Dacă lucrurile merg aşa cum le-am prevăzut, A. & B. va lansa anul acesta o colecţie nou-nouţă dedicată în întregime autorilor ruşi. Romane, literatură social-politică, poezie, literatură pentru copii şi tineret, ştiinţă. Avem o nouă colecţie broşată de medicină pentru toţi. Subiectele trec frontierele, ca şi reputaţia autorilor. Am dori să avem printre colaboratori adevăraţi medici şi oameni de ştiinţă sovietici. Nu suntem interesaţi în creşterea oilor în Mongolia Exterioară sau a peştilor în Antarctica, dar dacă ai subiecte valabile pe care ai dori să ni le propui, suntem gata să te ascultăm şi să cumpărăm. Vom prezenta catalogul nostru la viitorul târg de carte de la Moscova şi, dacă totul merge cum trebuie, vom scoate primele şase titluri în primăvara viitoare.

— Scuză-mi întrebarea, Barley, aveţi propria reţea de desfacere? Sau mai contaţi încă pe o intervenţie divină ca înainte? întrebă Zapadnîi cu tactul său ostentativ.

Rezistând tentaţiei de a-i spune lui Zapadnîi să se poarte cum trebuie, Barley continuă atacul:

— Negociem un contract de distribuire cu câţiva dintre cei mai importanţi editori şi, în curând, vom face o declaraţie oficială în acest sens. Cu excepţia romanelor. În acest domeniu, vom face apel la propria reţea lărgită, spuse el, incapabil să-şi aducă aminte de ce se opriseră asupra acestui aranjament bizar şi dacă l-au încheiat vreodată.

— Romanul este încă nava amiral a editurii A. & B., domnule, explică Wicklow cu zel, pentru a-l scoate pe Barley din încurcătură.

— Romanul ar trebui întotdeauna să fie nava amiral, îl corectă Zapadnîi. Aş spune chiar că romanul este cel mai mare în orice competiţie, dar aceasta