această strategie. Gladys proceda la fel culcându-se cu Lev. Iar Greg şi tatăl său erau norocoşii beneficiari.

Observând că ea îşi lăsase poşetuţa în camera lui, o luă şi apăsă pe clanţă – uşa nu era încuiată, aşa că intră în camera ei.

Ea vorbea la telefon, îmbrăcată într-un halat de baie roz. Când el intră, ea tocmai zicea:

— Da, excelent, nicio problemă.

Vocea ei părea acum diferită, cumva mai matură, şi Greg îşi dădu seama că fata folosise cu el un ton seducător ce nu era natural. Văzându-l, zâmbi şi reveni la vocea de fetişcană dinainte, rostind în receptor:

— Vă rog să-mi blocaţi toate apelurile. Nu vreau să fiu deranjată. Mulţumesc. La revedere.

— Ţi-ai lăsat asta la mine, spuse Greg dându-i poşeta.

— Eh, de fapt voiai să mă vezi în halatul de baie, zise ea pe un ton cochet.

Partea din faţă a halatului nu-i ascundea complet sânii, iar el zări curba fermecătoare a pielii sale cafenii, fără de cusur.

— Nu chiar, dar mă bucur că am avut ocazia, zise el rânjind.

— Du-te înapoi în camera ta. Trebuie să fac un duş. S-ar putea să te las să vezi mai mult, ceva mai încolo.

— O, Doamne! exclamă el.

Se întoarse apoi în camera lui. Era uluitor… „S-ar putea să te las să vezi mai mult, ceva mai încolo”, repetă el cu voce tare. O fată care să spună una ca asta…!

Avea deja erecţie, dar nu voia să se masturbeze când era atât de aproape de un moment cu mult mai excitant… Ca să-şi ia gândul de la acest lucru, continuă să-şi despacheteze lucrurile. Avea o trusă scumpă de bărbierit – un brici şi un pămătuf cu mânere de sidef – primită cadou de la mama lui. Le aşeză în baie, întrebându-se dacă aveau să o impresioneze pe Jacky.

Pereţii erau subţiri şi auzi sunetul apei care curgea în încăperea alăturată. Imaginea trupului ei gol şi ud îi invadă gândurile. Încercă să se concentreze asupra aranjării chiloţilor şi a şosetelor într-un sertar.

Apoi o auzi ţipând.

Înlemni. O clipă fu prea surprins ca să se mai mişte. Ce însemna asta oare? De ce ar fi ţipat aşa? Apoi ea ţipă din nou şi el îşi veni în fire. Trânti la perete uşa de legătură şi intră în camera ei.

Ea era goală. Nu mai văzuse în viaţa lui o femeie goală, în carne şi oase. Avea sânii arcuiţi, cu aureole de un cafeniu-închis. Între picioare i se vedea un smoc de păr negru şi sârmos. Se lipise de perete, încercând fără succes să îşi acopere goliciunea cu mâinile.

În faţa ei se afla Dave Rouzrokh, care avea două zgârieturi pe obrazul său aristocratic, făcute probabil de unghiile roz ale lui Jacky. Pe reverul fracului alb al lui Dave se vedeau pete de sânge.

Jacky ţipă:

— Ia-l de pe mine!

Greg îl lovi cu pumnul. Dave era mai înalt cu câţiva centimetri, însă era mai vârstnic, în vreme ce Greg era un adolescent sportiv. Lovitura îl nimeri pe Dave în bărbie – mai mult din noroc decât din calcul –, iar bărbatul se împletici, căzând apoi la podea.

Uşa camerei se deschise pe neaşteptate.

Tipul lat în umeri pe care Greg îl văzuse mai devreme intră în încăpere. Probabil că avea o cheie universală, se gândi Greg.

— Eu sunt Tom Cranmer, de la paza hotelului, rosti individul. Ce se petrece aici?

Greg zise:

— Am auzit-o ţipând şi, când am ajuns, l-am găsit pe el aici.

Jacky spuse:

— A încercat să mă violeze!

Dave se ridică în picioare, împleticindu-se.

— Nu-i adevărat, rosti el. Mi s-a spus să vin în această cameră pentru o întâlnire cu Sol Starr.

Jacky izbucni în plâns.

— Acum mai şi minte!

Cranmer zise:

— Puneţi ceva pe dumneavoastră, domnişoară. Vă rog!

Jacky îşi trase pe ea halatul roz de baie.

Tipul de la pază ridică receptorul telefonului din cameră, formă un număr şi spuse:

— De obicei este un poliţist la colţul străzii. Adu-l imediat la recepţie.

Dave se uită cu insistenţă la Greg, apoi spuse:

— Tu eşti bastardul lui Peshkov, nu-i aşa?

Când Greg se pregătea să-l pocnească din nou, Dave zise:

— O, Doamne, este o înscenare!

Greg fu cu totul surprins de această remarcă. Simţi intuitiv că Dave spunea adevărul. Lăsă pumnul jos – probabil că întreaga scenă fusese pregătită de Lev, realiză el. Dave Rouzrokh nu era un violator. Jacky se prefăcea. Şi Greg ajunsese un simplu actor în această piesă. Simţi că-l ia ameţeala.

— Vă rog să veniţi cu mine, domnule, rosti Cranmer, apucându-l ferm de braţ pe Dave. Şi voi doi.

— Nu mă puteţi aresta, pufni Dave.

— Ba da, domnule, pot, replică Cranmer. Şi vă voi preda unui ofiţer de poliţie.

Greg i se adresă lui Jacky:

— Vrei să te îmbraci?

Ea clătină repede din cap, cu hotărâre. Greg îşi dădu seama că planul îi cerea să apară în halat.

O luă pe Jacky de braţ şi îi urmară împreună pe Cranmer şi pe Dave de-a lungul holului, până în lift. La recepţie aştepta un poliţist. Atât el, cât şi tipul de la paza hotelului erau implicaţi în înscenare, presupuse Greg. Cranmer zise:

— Am auzit un ţipăt venind din camera ei şi l-am găsit pe bătrân acolo. Ea susţine că a încercat să o violeze. Puştiul este martor.

Dave era năucit, ca şi cum totul ar fi fost un vis urât. Lui Greg i se făcu milă de el – fusese prins în capcană cu multă cruzime. Lev era mai necruţător decât îşi închipuise Greg. Pe de o parte îşi admira tatăl; pe de altă parte însă, se întreba dacă o asemenea lipsă de scrupule era cu adevărat necesară.

Poliţistul îi puse lui Dave cătuşe la mâini şi spuse:

— În regulă, să mergem!

— Unde mergem? întrebă Dave.

— La secţie, răspunse poliţistul.

Greg interveni:

— Trebuie să mergem cu toţii?

— Da.

Cranmer îi şopti lui Greg:

— Nu-ţi face griji, băiete. Te-ai descurcat de minune. O să mergem să dăm declaraţii la secţie, după care poţi să i-o tragi până în veacul veacului.

Poliţistul îl conduse pe Dave spre uşă, urmat de ceilalţi trei. Când ieşiră din hotel, un fotograf îi prinse în cadru.

(VII)

Woody Dewar primi prin poştă un exemplar al cărţii lui Freud, Studii despre isterie, trimis de un librar din New York.

În seara balului de la Clubul de Iahting – punctul culminant de pe lista de evenimente sociale ale sezonului de vară