— Bomboane de ciocolată pentru o fată norocoasă? îl întrebă mama lui, trecând pe lângă el pe hol.

Nu-i scăpa nimic, chiar dacă avea un singur ochi.

— O carte, răspunse el. Pentru Joanne Rouzrokh.

— Nu o să vină la bal.

— Ştiu.

Mama se opri şi-i aruncă o privire iscoditoare. După o clipă, zise:

— Văd că eşti foarte hotărât în privinţa ei.

— Aşa cred. Însă ea mă consideră prea tânăr.

— Probabil că mândria o face să creadă asta. Prietenele ei ar întreba-o însă cum de nu şi-a găsit un băiat de vârsta ei cu care să iasă în oraş. Fetele sunt crude în această privinţă.

— Am de gând să insist până se mai maturizează.

Mama zâmbi.

— Pun pariu că o faci să râdă.

— Da. Este cel mai bun atu de care dispun.

— Păi, ce să spun? Şi eu l-am aşteptat destul de mult pe tatăl tău.

— Serios?

— Eu m-am îndrăgostit de el de când l-am văzut prima oară. Am tânjit după el ani buni. A trebuit să-l văd cum se îndrăgosteşte de individa aia superficială de Olga Vyalov, care nu îl merita, dar care avea ambii ochi sănătoşi. Slavă Domnului că a lăsat-o gravidă şoferul!

Mama obişnuia să vorbească mai deşucheat, mai ales atunci când bunica nu era prin preajmă. Deprinsese acest nărav în anii în care lucrase în presă.

— Apoi el a plecat la război, continuă ea. A trebuit să mă duc după el până în Franţa ca să-l cuceresc.

În amintirile ei se amestecau nostalgia şi suferinţa, realiză Woody.

— Da, dar şi-a dat seama că tu eşti fata potrivită pentru el.

— Da, într-un final.

— Poate că se va întâmpla la fel şi în cazul meu.

Mama îl sărută.

— Mult noroc, fiule, îi zise ea.

Casa familiei Rouzrokh se afla la mai puţin de un kilometru şi jumătate de ei, aşa că Woody plecă într-acolo pe jos. Niciunul dintre membrii familiei nu avea să fie prezent la Clubul de Iahting în seara aceea. Dave apăruse în toate ziarele după incidentul misterios petrecut la hotelul Ritz-Carlton din Washington. Unul dintre titluri anunţa: MOGUL AL CINEMATOGRAFIEI ACUZAT DE O STARLETĂ. Woody aflase pe pielea lui că nu puteai să ai încredere în ceea ce scria presa. Totuşi, oamenii mai naivi considerau că era imposibil să iasă fum fără foc – altminteri, de ce l-ar fi arestat poliţia pe Dave?

De atunci, nimeni din familie nu mai participase la vreun eveniment social.

În faţa casei, un paznic înarmat îl opri pe Woody.

— Familia nu primeşte vizite, se răsti individul.

Woody intui că omul petrecuse mult timp izgonind reporterii, aşa că îi trecu cu vederea tonul nepoliticos. Îşi aminti numele menajerei familiei Rouzrokh şi spuse:

— Vă rog să-i spuneţi doamnei Estella să o anunţe pe Joanne că Woody Dewar are o carte pentru ea.

— Poţi să mi-o laşi mie, rosti paznicul, întinzând mâna.

Woody strânse cartea în mâini.

— Nu, mulţumesc.

Deşi păru iritat, paznicul îl conduse pe Woody pe alee şi apăsă soneria. Estella deschise uşa şi spuse imediat:

— Bună seara, domnule Woody, intraţi! Joanne se va bucura nespus să vă vadă!

Woody îi aruncă paznicului o privire triumfătoare şi trecu pragul casei.

Estella îl conduse într-un salonaş pustiu. Îi oferi lapte şi prăjiturele, ca şi cum el ar fi fost încă un copilaş, dar el o refuză politicos. Joanne intră în cameră câteva clipe mai târziu. Era trasă la faţă şi pielea sa măslinie părea palidă, însă îi zâmbi afectuos şi se aşeză ca să vorbească cu el.

Primi cartea bucuroasă.

— Acum va trebui să-l şi citesc pe Freud, nu numai să-mi dau cu părerea despre el, ca o neavizată, zise ea. Exerciţi o influenţă pozitivă asupra mea, Woody.

— Mi-aş dori să exercit o influenţă negativă.

Ea îi trecu cu vederea această remarcă.

— Nu te duci la bal?

— Aveam bilet, dar dacă nu eşti şi tu acolo, nu mă interesează. Ai vrea să vii cu mine la un film?

— Nu, mulţumesc.

— Sau am putea merge la cină. Undeva, într-un loc mai discret. Dacă nu te deranjează să mergi cu autobuzul.

— Of, Woody, sigur că nu mă deranjează, dar eşti prea mic pentru mine. Oricum, vara e pe sfârşite. Tu te vei întoarce la şcoală în curând, iar eu mă voi duce la Vassar.

— Unde bănuiesc că vei ieşi la întâlniri.

— Eu aşa sper!

Woody se ridică.

— Bine, atunci. Eu unul voi face un jurământ de castitate şi mă voi retrage la o mănăstire. Te rog să nu vii să mă vizitezi; o să-i tulburi pe fraţii mei călugări.

Ea pufni în râs.

— Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să-mi mai abat gândul de la problemele cu care se confruntă familia mea.

Era prima oară când pomenea de cele păţite de tatăl său. El nu intenţionase să deschidă acest subiect, însă acum – că o făcuse ea – îi zise:

— Să ştii că suntem toţi de partea ta. Nimeni nu crede povestea scornită de actriţa aceea. Toată lumea din oraş îşi dă seama că a fost totul doar o înscenare pusă la cale de porcul de Lev Peshkov şi suntem furioşi din această cauză.

— Ştiu, spuse ea. Însă simpla acuzaţie este mult prea ruşinoasă pentru tatăl meu. Cred că părinţii mei se vor muta în Florida.

— Îmi pare nespus de rău.

— Mulţumesc. Acum, du-te la bal.

— Poate că mă voi duce.

Ea îl conduse la uşă.

— Pot să te sărut de rămas-bun? o întrebă el.

Ea se aplecă în faţă şi îl sărută pe buze. Nu era deloc precum ultimul lor sărut, iar el ştiu instinctiv că nu era bine să o cuprindă şi să-i strivească gura de a sa. Era un sărut delicat, iar buzele ei zăboviră doar câteva clipe peste ale lui. Apoi, ea se desprinse de el şi deschise uşa de la intrare.

— Noapte bună, îi zise Woody, ieşind din casă.

— Rămas-bun, spuse Joanne.

(VIII)

Greg Peshkov era îndrăgostit.

Ştia prea bine că tatăl lui i-o cumpărase practic pe Jacky Jakes, drept răsplată pentru rolul jucat în cursa întinsă lui Dave Rouzrokh, însă dragostea lui pentru ea era reală.

Îşi pierduse virginitatea la câteva minute după ce se întorseseră de la secţie şi îşi petrecuseră aproape toată săptămâna în pat, la Ritz-Carlton. Greg nu trebuia să folosească metode contraceptive, căci ea îi zisese că era deja „rezolvată”. Deşi avea doar o idee vagă cu privire la sensul acestui termen, el