Cărți «Ken Follett - Trilogia secolului descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Nu mai fusese în viaţa lui atât de fericit – simţea că o adoră, mai ales atunci când renunţa la rolul ei de fetişcană şi lăsa să se întrevadă mintea ascuţită şi umorul debordant. Recunoscu că îl sedusese pe Greg la ordinele tatălui său, dar îi mărturisi că se îndrăgostise de el fără să vrea. Numele ei real era Mabel Jakes şi, deşi pretindea că are 19 ani, avea de fapt 16, fiind doar cu câteva luni mai în vârstă decât Greg.
Lev îi promisese un rol într-un film, însă părea că încă mai căuta rolul potrivit pentru ea. Imitând la perfecţie accentul rusesc al lui Lev, ea zise:
— Dar bănuiesc că nu se speteşte al dracu’ de tare ca să-l găsească.
— Bănuiesc că nu sunt foarte multe roluri scrise pentru actorii de culoare, rosti Greg.
— Ştiu, până la urmă voi juca tot un rol de menajeră, dându-mi ochii peste cap şi spunând întruna „Doamna, doamna”. Există africani în piese de teatru şi-n filme – Cleopatra, Hannibal, Othello –, dar de obicei sunt jucaţi tot de albi.
Tatăl ei, care murise, fusese profesor la o facultate pentru negri şi ea ştia mai multă literatură decât Greg.
— În orice caz, de ce ar trebui negrii să joace doar persoane de culoare? Dacă în rolul Cleopatrei poate juca o actriţă albă, de ce nu poate fi o negresă Julieta?
— Oamenilor li s-ar părea ciudat.
— Oamenii s-ar obişnui cu ideea. Ei se obişnuiesc cu orice. Ce, Iisus trebuie să fie interpretat neapărat de un evreu? Nu-i pasă nimănui.
Avea dreptate, se gândi Greg, ştiind totuşi, în acelaşi timp, că asta nu avea să se întâmple prea curând.
Când Lev îl anunţă că trebuie să se întoarcă în Buffalo – în ultima clipă, ca de obicei –, Greg fu devastat. Îşi întrebă tatăl dacă putea veni şi Jacky în Buffalo, însă Lev râse şi-i spuse:
— Fiule, nu te poţi cufuri acolo unde mănânci. O s-o vezi când vei mai veni la Washington.
Cu toate acestea, Jacky îl urmă în Buffalo o zi mai târziu, instalându-se într-un apartament ieftin din apropiere de Canal Street.
În următoarele săptămâni, Lev şi Greg fură ocupaţi cu preluarea cinematografelor Roseroque.
Dave le vânduse până la urmă cu două milioane, la un sfert din oferta iniţială, şi admiraţia lui Greg pentru tatăl său crescu şi mai mult. Jacky îşi retrăsese plângerea, lăsând de înţeles în presă că acceptase în schimb nişte bani. Greg era uluit de tupeul tatălui său.
Şi o avea pe Jacky. Seară de seară îi zicea mamei sale că iese cu băieţii, dar de fapt îşi petrecea tot timpul liber cu Jacky. Îi arătă tot oraşul, merse cu ea la un picnic pe plajă, ba chiar reuşi să o scoată în larg cu o şalupă rapidă împrumutată. Nimeni nu făcea legătura între ea şi fotografia ştearsă din ziar a unei fete ieşind în halat de baie din hotelul Ritz-Carlton. Însă, cel mai des, îşi petreceau serile calde de vară făcând sex, asudaţi şi pătimaşi în aşternuturile roase de pe patul îngust din micul ei apartament. Hotărâră să se căsătorească de îndată ce aveau să fie majori.
În seara aceea avea să o ducă la balul de la Clubul de Iahting.
Era extrem de greu să faci rost de bilete, dar Greg mituise un coleg de şcoală pentru a le obţine.
Îi cumpărase lui Jacky o rochie nouă, din satin roz. Primea o alocaţie generoasă din partea Margăi, iar lui Lev îi plăcea să-i mai strecoare din când în când câte cincizeci de dolari, aşa că avea mereu suficienţi bani.
Însă un glas din adâncul minţii nu contenea să îl avertizeze. Jacky avea să fie singura negresă de la bal care nu servea lumea cu băuturi. Ea nu ţinea deloc să meargă, dar Greg o convinsese până la urmă. Ştia că oamenii mai în vârstă aveau să afişeze o anumită ostilitate, dar tinerii cu siguranţă aveau să-l invidieze. Urma să se şuşotească. Dar simţea că frumuseţea şi farmecul lui Jacky aveau să alunge multe prejudecăţi: cum ar fi putut cineva să-i reziste? Însă, dacă se găsea vreun nesăbuit care să se îmbete şi să o insulte, Greg avea să îi dea o lecţie cu pumnii.
În timp ce gândea astfel, auzea parcă glasul mamei sale spunându-i să nu se poarte ca un infatuat. Însă un bărbat nu putea trece prin viaţă ascultându-şi mereu mama.
Pe când străbătea Canal Street în frac şi redingotă, simţea nerăbdarea de a o vedea în noua ei rochie şi se gândea că poate chiar avea să îngenuncheze ca să-şi ridice tivul, până ce el îi va vedea chiloţii şi jartiera.
Intră în clădire, o casă veche, acum subîmpărţită. Pe casa scării se afla un covor roşu şi jerpelit şi în interior mirosea a condimente. Descuie apartamentul cu propria sa cheie.
Locul era pustiu.
Era bizar. Unde s-ar fi putut duce Jacky fără el?
Cu inima încolţită de teamă, deschise şifonierul. Rochia de bal din satin roz atârna pe un umeraş, dar toate celelalte haine dispăruseră.
— Nu! exclamă el. Cum e posibil?
Pe masa scâlciată de pin se afla un plic. Îl luă şi îşi văzu numele trecut pe el, cu scrisul îngrijit, de şcolăriţă, al lui Jacky. Simţi cum îl cuprinde spaima. Desfăcu plicul cu mâini tremurânde şi citi mesajul scurt.
Dragul meu Greg,
Ultimele trei săptămâni au fost cele mai fericite din toată viaţa mea. Deşi ştiam în sinea mea că nu ne vom putea căsători, a fost plăcut să ne prefacem că asta ar fi posibil. Eşti un băiat minunat şi vei deveni un bărbat pe cinste, asta dacă nu vei ajunge să semeni prea mult cu tatăl tău.
Oare Lev aflase că Jacky locuia acolo şi o determinase cumva să plece? Nu ar fi făcut una ca asta! Sau poate că da…
Adio şi nu mă uita.
Cadoul tău,
Jacky
Greg mototoli hârtia