Marty a scris cecul şi mi l-a dat.

– Poftim, a zis. Două sute de dolari.

– 200 de dolari! a strigat Tammie. Băi, nenorocitule...

M-am uitat pe cec.

– Glumeşte, i-am spus. Calmează-te. M-a ignorat.

– 200 de dolari, i-a zis ea lui Marty.

Nenorocitule...

– Tammie, am zis, sunt 400 de dolari...

– Semnează cecul, a zis Marty, şi am să-ţi dau bani gheaţă.

– M-am îmbătat destul de tare acolo, mi-a zis Tammie. L-am întrebat pe un tip „pot să-mi sprijin trupul de trupul tău?" Mi-a zis „OK".

Am semnat ai Marty mi-a dat un teanc de bancnote. Le-am băgat în buzunar.

– Ştii ce, Marty, cred că ar fi mai bine să plecăm.

– Nu pot să-ţi sufăr ochii, i-a zis Tammie lui Marty.

– Nu vreţi să mai rămâneţi, să mai stăm de vorbă? a întrebat Marty.

– Nu, trebuie să plecăm.

Tammie s-a ridicat.

– Trebuie să mă duc la toaletă.

A ieşit. Marty şi cu mine am rămas acolo. Au trecut zece minute. Marty s-a ridicat şi a zis:

– Stai un pic. Mă întorc imediat.

Am stat şi am aşteptat. Cinci minute, zece minute. Am ieşit din birou şi apoi pe uşa din spate. M-am dus în parcare, m-am aşezat în maşină. Au trecut cincisprezece minute, douăzeci, douăzeci şi cinci.

Îi mai dau cinci minute şi dup-aia plec, mi-am spus. Tocmai atunci, Marty şi Tammie au ieşit pe uşa din spate şi au venit pe alee. Marty arăta cu degetul.

– Uite! Tammie a venit spre maşină. Hainele îi erau mototolite şi răsucite. S-a urcat pe locul din spate şi s-a ghemuit.

M-am rătăcit de vreo două-trei ori pe autostradă. În cele din urmă, am tras în faţa casei. Am trezit-o pe Tammie. A coborât şi a fugit pe scări spre apartamentul ei, trântind uşa.

68.

Era într-o miercuri noaptea, pe la 12:30, şi mă simţeam foarte rău. Mă durea stomacul, dar am reuşit să nu borăsc cele câteva beri băute. Tammie era cu mine şi părea că mă compătimeşte. Dancy era la bunică-sa.

Chiar dacă eram bolnav, se părea că, în sfârşit, era bine - doi oameni trăind împreună.

A bătut cineva la uşă. Am deschis. Era fratele lui Tammie, Jay, cu încă un tânăr, Filbert, un portorican scund. S-au aşezat şi le-am dat fiecăruia câte o bere.

– Hai să mergem să vedem un film porno, a zis Jay.

Filbert nu făcea decât să stea acolo. Avea o mustaţă neagră, tăiată cu grijă, şi un chip lipsit de expresie. Nu iradia deloc. Mă gândeam la termeni precum şters, de lemn, mort ş.a.m.d.

– De ce nu spui nimic, Filbert? a întrebat Tammie.

N-a vorbit.

M-am ridicat, m-am dus la chiuveta din bucătărie şi am vomitat. M-am întors şi m-am aşezat. Am mai băut o bere. Mă. enerva la culme când berea nu voia să rămână în stomac. Pur şi simplu, fusesem beat prea mult zile şi nopţi la rând. Aveam nevoie de o pauză. Dar o bere puteam bea fără să păţesc nimic. Am tras o înghiţitură bună.

Berea nu voia să rămână în stomac. M-am dus la baie. Tammie a bătut în uşă.

– Hank, eşti teafăr? Mi-am clătit gura şi am deschis uşa.

– Mi-e rău, asta-i tot.

– Vrei să scap de ei?

– Sigur.

S-a întors la ei.

– Ştiţi ce, băieţi, ce-ar fi să mergem sus la mine?

Nu m-aşteptam la asta. Tammie neglijase să-şi plătească factura la electricitate sau nu dorise s-o facă. Urcaseră să stea acolo la lumina lumânării. Luase cu ea o sticlă de cocteil Margarita pe care o cumpărasem împreună mai devreme.

Am stat şi am băut singur. Următoarea bere n-am mai vomitat-o. li puteam auzi deasupra discutând.

Apoi, fratele lui Tammie a plecat. L-am văzut cum se duce spre maşină în lumina lunii...

Tammie şi Filbert rămăseseră acolo, singuri, la lumina lumânării.

Am continuat să beau pe întuneric. A trecut o oră. Puteam vedea flacăra luminării fâlfâind în întuneric. M-am uitat în jur. Tammie îşi lăsase pantofii la mine. I-am luat şi am urcat scările. Uşa era deschisă şi am auzit-o spunându-i lui Filbert;

– ... aşa că, oricum, ce-am vrut să spun era că...

M-a auzit urcând scările.

– Henry, tu eşti?

I-am aruncat pantofii de pe scări. Au aterizat în faţa uşii.

– Ţi-ai uitat pantofii, am zis.

– Ah, să trăieşti, a zis ea.

În dimineaţa următoare, pe la 10:30, Tammie a bătut la uşă. I-am deschis.

– Curvă împuţită!

– Nu mai vorbi aşa.

– Vrei o bere?

– Vreau.

S-a aşezat.

– Păi, am băut sticla de Margarita. Dup-aia frati-miu a plecat. Filbert era foarte drăguţ. Stătea acolo şi nu prea vorbea. „Cum o să ajungi acasă?"

I-am întrebat. „Ai maşină? " A zis că n-are. Nu făcea decât să stea acolo şi să mă privească. Şi i-am zis:

„Păi, am eu maşină, te duc eu până acasă". Aşa că l-am dus. Oricum, de vreme ce eram acolo, m-am culcat la el. Eram cam beată, dar nu m-a atins. A zis că trebuie să se ducă la muncă dimineaţă. Tammie a râs.

– Uneori, în timpul nopţii, a încercat să se dea la mine. Mi-am pus perna peste cap şi am început să chicotesc. Am ţinut perna acolo, chicotind. A renunţat. După ce a plecat la muncă, m-am dus până la maică-mea şi am luat-o pe Dancy ca s-o duc la şcoală. Şi acum, iată-mă...

În ziua următoare, Tammie s-a drogat. Tot intra şi ieşea de la mine. În cele din urmă, mi-a zis:

– Am să mă întorc diseară. Ne vedem diseară!

– Hai, las-o baltă.

– Dar ce-i cu tine? Unii bărbaţi ar fi fericiţi să mă vadă diseară.

Tammie a ieşit trântind uşa. Pe veranda mea dormea o pisică gravidă.

– Du-te dracu' de-aici, roşcato!

Am înşfăcat pisica şi am aruncat-o după ea. Am ratat-o cu puţin şi pisica a căzut într-un tufiş din apropiere.

În seara următoare, Tammie luase Metedrină. Eu eram beat. Tammie şi Dancy ţipau la mine de la fereastra de deasupra.

– Mănâncă-ţi mizeria, labagiule!

– Da, mănâncă-ţi mizeria, labagiule! HA HA HA!

– Du-te şi joacă-te cu baloanele alea mari ale mă-tii! am răspuns eu.

– Să mănânci rahat de şobolan, nenorocitule!

– Nenorocitule! Nenorocitule! HA HA HA!

– Capete seci! am răspuns. Să mi-o sugeţi!

– Bă... a început Tammie.

Brusc, s-au auzit mai multe împuşcături în apropiere, fie pe stradă, în spatele curţii