totul baltă şi să se predea poliţiei. Dar această criză de conştiinţă nu dură mult. Destăinuirile lui Abe în legătură cu tineretul dădea un temei moral misiunii pe care Mircea şi-o asumase. Obiectivele umanitare amintite de Schiarelli nu reprezentau o argumentare stearpă, ele răspundeau unor realităţi stringente. Desfiinţarea reţelei de traficanţi de stu- pefiante devenea astfel un scop pentru care Mircea se simţea obligat să lupte, oricît de. mari ar fi fost riscurile.

Trebuia sa iasă în oraş. Va găsi el posibilitatea să ' folosească un telefon public.

Abe se înapoîe peste cîteva minute.

— Totul e în ordine, boss. Putem pleca oricîni Ia treabă. Ce program avem azi ?

— Trebuie să ajungem la fotografii !

— Să percheziţionăm apartamentul lui Chariie, propuse Abe.

— Crezi că Chariie e atît de nesocotit încît să le păstreze în locuinţa sa, în eventualitatea că el le-a luat ?

— Atunci ce e de făcut ?

— Râmi ne să aflăm unde îşi developa Regan filmele. Poate izbutim să dăm de negative.

— O.K., boss. O facem şi p-asta. Deşi New York-ul nu este un oraş tocmai mititel. Cred că numără peste zece mii de firme de fotografii,

*

* *

 

Mircea stătea pe bancheta din faţă a LtnccZn-ului, alături de Abe, care conducea, şi analiza mintal posibilitatea recuperării fotografiilor, sau a negativelor, cu mutrele asasinilor lui Lascalzo.

Era atît de absorbit în gîndurile. sale, încît nici nu observa furnicarul de oameni şi de automobile printre care LmcoZre-ul se strecura anevoie.

Ziua era însorită. în fundul prăpastiel deschisă între pereţii abrupţi ai zgîrie-norilor, Brodway-ul se strecura asemenea unui pîrîiaş blestemat să rămînă veşnic cufundat în umbră.

Mircea văzu firma unui fotograf. Fu ispitit să oprească maşina. De ce n-ar face o încercare ? N-ar fi exclusă o coincidenţă fericită. Ceva mai încolo zări însă vitrina altui fotograf.

Ar fi fost mai greu să găsească în acest chip ceea ce căuta decît să cîştige lozul cel mare folosindu-se de un singur bilet.

Nu-i rămînea decît o singură speranţă, legată de o ipoteză care căpăta tot mai multă consistenţă. De bună seamă că Joe Regan, care nu era un începător, nu ar fi dat pe mîna unui fotograf spre developare un film atît de compromiţător. De ce nu s-ar presupune că Joe Regan sau fiul său developau filmele ? Mai ales dacă Regan era deprins să-şi ia „măsuri de precauţie", aşa cum afirma chiar el ?

Faţă de cine îşi lua proprietarul Barului 47 „măsuri de precauţie" ? Ce legături existau între el şi Charlie Yale ? Era oare Yale interpusul lui Landis, sau lucra pe cont propriu ?

Landis, de pildă, ar fi avut tot interesul să-l doboare-pe Vincenzo

Genovese. Numai în acest rnod şi-ar fi putut extinde definitiv autoritatea asupra sectorului acestuia, sector deosebit de important, deoarece cuprindea întreg Statul New York.

Era greu de presupus că Yale lucra independent. în cadrul organizaţiei ocupa un loc prea puţin însemnat ca să poată acţiona fără sprijinul vreunui personaj de prim plan.

Că Pedro transmisese lui Yale discuţia dintre Regan şi .Mircea era neîndoios. Tot atît de neîndoios era şi faptul că Regan se ferea de Yale. De aceea îşi luase acele măsuri de precauţie, fotografiind pe asasinii lui Lascalzo. Yale şi le însuşise spre a încurca toate pistele. Pînă acum reuşise- din plin.

Mircea nu avea de gînd să se dea bătut. Nu putea abandona lupta nici dacă ar fi fost ispitit să o facă. Alternativa era categorică. Victoria sau moartea. Suna oarecum melodramatic, dar corespundea — din nefericire — realităţii.

Mircea se uită prin retrovizor.

Un Oldsmobile, cu patru oameni la bord, urma îndeaproape Lincoln-u.

— Am un plan, Abe. zise Mircea. Dar ca să-l duc la îndeplinire, trebuie să scap de coada asta.

— Prea bine, boss, răspunse Abe. în cinci minute te scap. Oamenii mei mă aşteaptă în Times Square. Vor tăia drumul Oldsmobile-ului, care ne va pierde urma.

— Nu, nu e bine, zise Mircea. Dacă ne pierd din vedere, vor da alarma. Şi eu nu vreau să bănuiască ceva. Uite cum ai să procedezi. După ce reuşeşti să te îndepărtezi suficient de Oldsmobil, mă laşi la un colţ de stradă. Tu ai să-ţi continui apoi drumul, cu viteză moderată, ca să fii iarăşi ajuns din urmă de oamenii lui Landis. Ai să te invîrteşti circa trei ore pe străzi. Am nevoie de acest răstimp. M-ai înţeles, Abe ? La unu treci tot pe aici. Ai să mă vezi lingă chioşcul de ziare. Manevrezi astfel încît să te îndepărtezi oarecum de ei. Vreau să mă pot urca in maşina ta fără să fiu observat.

— 'nţeles, boss.

Stratagema pregătită din timp de Abe reuşi pe deplin. Cînd Lincoln-ul trecu prin Times Square, o limuzină Chrysler tăie ca din întîmplare drumul Oldsmobil-ului.

Cu preţul unei manevre măiestre, Chrysler-ul reuşi să evite în ultimul moment o ciocnire. Fu însă destul ca să provoace o blocare temporară a circulaţiei. Oldsmobil-ul pierdu cîteva momente preţioase. Se avîntă iarăşi în urmărirea Lincoln-ului, reuşind să-l prindă aproape de Herald Square.

Mircea avusese însă timp să coboare dincolo de colţul lui 40 th Street, lîngă intrarea Staţiei B.&.O. Terminal.

Ascuns după un chioşc cu ziare, putu să vadă Oldsmobil-ul gonind cu mare viteză pe Broadway în jos. Intră în prima cabină telefonică şi căută în anuar cea mai apropiată agenţie de închiriat automobile.

Z e c e minute mai tîrziu se văzu la bordul unui Doage Polara şi în posesia unui ghid al New York-ului.

Traversă podul Manhattan şi se angaja pe Flatbush Avenue. Avea o ţintă precisă — Rockway Park Clubul 47.

Acţiona sub impulsul unei inspiraţii. Era încredinţat că subsolul Clubului

47 îi va da dacă nu dezlegarea enigmei, cel puţin un fir conducător spre cei patru inşi care puseseră mîna pe milioanele lăsate în grija lui Lascalzo.

Pînă la Belle Harbour circulă cu mare viteză. De acolo îşi continuă drumul agale, ca un turist dornic să admire tot ce e de admirat. Trecu prin faţa clădirii Clubului 47 fără să oprească. Intrarea în restaurant se zărea printre pilcurile de copaci şi de arbuşti în floare.

Uşile păreau zăvorite. Nu