cunoscut ziua naşterii şi anul, găseşti zodia şi planeta după an şi zi. Iar dacă nu ştii ziua — şi ştii anul şi luna — alegi ziua după lună; luna întîia a anului, ziua întîia a săptămînii; luna a doua a anului, ziua a doua a săptămînii. Şi este ş-un meşteşug cînd nu cunoşti nici luna nici ziua, însă cunoşti anul.

— Mare bătaie de cap pentru un becisnic... a lăsat să-i cadă cu un fel de greaţă vorbele cămărăşiţa, printre ştirbăturile dinţilor.

— Lasă-l, nană Chiră, urma s-o îmbuneze comisoaia Ilisafta, spune, şi el după meşteşugul pe care l-a învăţat.

— Ce să zic? se amestecă jupîneasa Candachia, cu vioiciune şi plăcere; eu am fost mulţămită de ce mi-a arătat dascălul Pamfil pentru Cristea. «Va fi mîndru la  chip şi prea iubit.» * Aşa este, căci aşa l-a făcut maica sa jupîneasa Ilisafta, în zi de joi 15 martie, anul de la Hristos 1437.

Auzind asemenea vorbe, aşa de frumos şi de cuviincios rostite de gura nurorii domniei sale, jupîneasa Ilisafta s-a bucurat şi şi-a adus aminte cum s-a întîmplat acea naştere aşa de grea a prea iubitului său fiu Cristea. A oftat dînd din cap:

— Mă rog Maicii Domnului să facă uşor cumnată-ta, căci nevestele tinere din ziua de azi îs mai puţintele la trup şi mai slabe decît cele de demult!

În vremea asta, părintele Nicodim ajungea în deal la grajdurile domneşti, găsind acolo cu totul altceva decît se aştepta. Slujitorii se purtau încolo şi încoace. Jupîn Manole Păr-Negru nu părea tulburat de nimica; avea un glas de bună-voie care se auzea de departe. Lucru ceva mai ciudat; se auzea şi glasul lui Simion. Lîngă comisul cel bătrîn, Lazăr Pitărel, şătrarul; şi lîngă Simion — Niţă Negoiţă, omul lui Simion.

Cînd umbla întunecat Simion, umbla întunecat şi Niţă Negoiţă, omul său. Şi cînd i se deschidea obrazul lui Simion, parcă bătea o rază de soare şi-n obrazul lui Niţă Negoiţă.

I se părea numai cumva, acuma, părintelui Nicodim, ori chiar auzea şi glasul lui Niţă Negoiţă?

Deasemenea, călugărul a văzut în cerdacul casei celei nouă a lui Simion pe jupîneasa Maruşca. Şi alăturea, pe jupîneasa Anca, soacra lui Simion.

Toate aceste fiinţi stăteau ca într-o aşteptare. Priveau spre drumul grajdurilor, pe urmă se uitau unii la alţii încuviinţîndu-şi rostul ce au; după aceea iar se înturnau spre grajduri. Bărbaţii, din ogradă, mai răsuceau capetele cătră jupînese arătîndu-şi albuşul ochilor; iar jupînesele îşi stecleau dinţii.

Cînd s-a înţeles din cerdac că soseşte oaspete de devale, jupîneasa Maruşca a dat glas:

— Părintele Nicodim, iaca părintele Nicodim!

S-au înturnat şi bărbaţii şi comisul cel bătrîn a ridicat braţele.

Călugărul a descălecat şi s-a dus la bărbaţi; întîi a cuprins pe comisul cel bătrîn, amestecîndu-şi barba sa cu a lui; pe urmă l-a sărutat pe Simion; şi după asta au venit să-i pupe mîna Pitărel şi Negoiţă şi alţi slujitori care se aflau în laturea stăpînilor. Numai după asta părintele Nicodim s-a grăbit cătră cerdac, păşind cît putea de larg cu ciubotele cu tureatcă naltă şi pălălăindu-şi giubeaua de şiac. Comanacul îi era puţintel pe-o sprînceană, de care vedere s-a bucurat mai cu samă jupîneasa Maruşca, rîzînd cu dinţişorii ei albi, fără să spuie de ce rîde.

Un răstimp a urmat amestec de vorbe. S-a aflat că i-a venit aşa părintelui Nicodim o toană, să iasă la lume, ca să-şi vadă părinţii şi neamurile. S-a oprit puţintel la Timiş devale.

Jupîneasa Maruşca a întrebat cu grăbire:

— Cum se află soacră-mea?

— Slavă Domnului, bine; sta de vorbă în pridvor cu nora dumnisale Candachia.

— Cum aşa? Eu socoteam că geme şi suspină. Socru-meu jupîn Manole spunea c-a lăsat-o în pat, legată la cap cu ştergar ud.

— Nu, cumnată dragă, a zîmbit părintele Nicodim, eu am găsit-o în bună stare.

Jupînesele au sărutat mîna ieromonahului, după aceea s-au mirat iar de asemenea vorbe.

— Boala dumnisale voi fi fost eu, s-a amestecat comisul Manole. Cum m-am urnit eu din casă, i-a trecut.

Părintele Nicodim s-a întors înspre dreapta şi înspre stînga:

— Mă rog, pe cine aşteptaţi domniile voastre de vă uitaţi hojma într-acolo?

— Aşteptăm să sosească paicii şi comişeii lui Vodă, a răspuns Simion Jder. Au să fie aicea într-o clipeală, ca să facă alai lui Vizir. Îl trimitem pe Vizir măriei sale la Vaslui.

— Aha! S-a bucurat părintele Nicodim. Văd că am plăcere să gust acru şi sărat, ca unul care, dimineaţa şi sara, m-am chinuit numai cu dulce.

Bărbaţii s-au zîmbit a rîde. Jupîneasa Maruşca a rîs subţirel, arătîndu-şi toţi dinţişorii. Rîdea prea mult jupîneasa Maruşca.

— I-i dor părintelui Nicodim să umble iar calare prin Ţara Leşască, a zis ea împungînd spre cleric cu sprîncenele înălţate.

Obrazul călugărului s-a limpezit de trecătoarea tulburare lumească. Jupîneasa Maruşca a primit de la maica sa mustrarea pieziş repezită a ochilor.

— Lasă, maică, a şoptit ea, cumnatul Nicodim nu se supără pe mine.

Călugărul s-a închinat cu toată înfăţişarea cuviincioasă a fiinţii lui, arătînd prin aceasta, fără cuvinte, că nu poate fi vorba de supărare.

S-au arătat pe drumul dintre grajduri doisprezece slujitori ai măriei sale, paici şi comişei, cu arcane încolăcite la oblînc, în dreapta, şi cu săbii uşoare la coapsa stînga. Toţi purtau straie la fel, de postav albastru şi cuşme cu pană.

Pe cînd se închinau cătră stăpînii de la Timiş, Lazăr Pitărel s-a dus la grajdul cel mare de aproape unde avea pregătit harmăsarul domnesc pentru asemenea ţeremonie. L-a adus fără şa, cu teltie de matasă neagră în spinare şi avînd la căpiţeală, între urechi, surguci de pene de coloarea teltiei. Era alb cu stea întunecată în frunte, pintenog la trei picioare. Piciorul din stînga de dinainte era curat.

Pitărel îl ţinea strîns de sub zăbale, lăsînd să fluture în adierea dimineţii, lîngă pumnul său, un fuior de matasă nestricat de vopsea. Ca şi cum ştia la ce slujbă mare e chemat între toţi caii de pe lumea asta, harmăsarul domnesc venea încordat din grumaz, mestecîndu-şi zăbalele şi forăind. Juca pe picioarele subţirele, cu chişiţe mlădioase, îşi flutura coada lungă şi din cînd în cînd îşi închina surguciul.

Cei doisprezece slujitori domneşti l-au împresurat şi l-au purtat dînd ocol pe dinaintea cerdacului casei, în vederea jupîneselor,