— Crezi că a fost aruncat de cineva care bănuieşte ceva?

— S-ar putea să fie ceva, în genul răutăţilor din scrisorile anonime. Cred că se primesc destul de multe la ţară.

Îmi înapoia hîrtia

— Cred că trebuie să ţi urmezi primul gînd şi s-o duci sergentului Keene. S-ar putea ca el să ştie mai multe decît mine despre asemenea lucruri.

L-am găsit pe sergentul Keene la postul de politic şi fu vizibil interesat de problemă.

— Se petrec lucruri ciudate pe-aici, zise el

— Ce credeţi că vrea să însemne asta? am întrebat.

— E greu să mă pronunţ. S-ar putea să fie răutate îmbinată cu o acuzaţie conducînd spre o anumită persoană.

— Adică acuzaţie să fie îndreptată direct împotriva doamnei Lee?

— Nu, nu cred că putem să spunem asta. S-ar putea — şi mi-ar plăcea să cred că ar putea fi aşa — s-ar putea ca cineva să fi văzut ceva sau să fi auzit ceva. Un zgomot sau un strigăt sau calul fugind de parcă ar fi mîncat pămîntul. Şi s-ar fi putut să fi dat peste cineva iar ei au văzut sau au întîlnit vreo femeie curînd după aceea. Dar sună ca şi cum ar fi vorba de o altă femeie decît ţiganca, pentru că toată lumea crede că ţiganca este oricum amestecată în povestea asta. Aşa încît mesajul sună de parcă o alta, cu totul diferită femeie ar fi legată de eveniment.

— Dar ce ştiţi despre ţigancă? am întrebat. Aveţi vreo veste despre ea sau aţi găsit-o?

Dădu din cap încet.

— Ştim cîteva dintre locurile unde obişnuieşte să se ducă atunci cînd pleacă de aici. Spre Anglia estică. Are prieteni pe acolo printre triburile de ţigani. Au transmis că acum nu e acolo, dar probabil că au spus aşa, de formă. Se închid ca mormîntul cînd e vorba de aşa ceva, ştiţi. E destul de cunoscută din vedere prin părţile acelea, dar nimeni nu a văzut-o. Cu toate astea eu cred că nu e aşa departe spre Anglia de est.

Era ceva ciudat în tonul cu care spusese aceste cuvinte.

— Nu prea înţeleg, am zis eu

— Judecaţi lucrurile în felul următor, e speriată. Are şi motive. A ameninţat-o pe soţia dumneavoastră, a speriat-o şi acum, iată, a provocat un accident iar soţia dumneavoastră a murit. Poliţia o urmăreşte. Ea ştie asta, aşa că se va duce la capătul lumii cum se spune. Va încerca să mărească pe cît îi stă în putinţă distanţa dintre noi şi ea. Dar nu va vrea să se arate. Îi va fi frică de mînia publică.

— Dar o s-o găsiţi? E o femeie cu multe ciudăţenii.

— Da, o s-o găsim pînă la urmă. Asemenea lucruri iau ceva timp. Asta numai dacă aşa s-a întîmplat.

— Crezi că s-a întîmplat altfel, nu-i aşa?

— Ei, doar ştiţi la ce mă gîndeam tot timpul. De ce ar fi plătit-o cineva să spună lucrurile pe care le spunea?

— Pentru că aşa ar fi determinat o plecare mai grabnică, am sugerat eu.

— Dar şi altcineva ar fi fost grăbit să plece. Ar trebui să vă gîndiţi la asta, domnul Rogers.

— Vrei să spui, am rostit încet, că şi persoana care o plătea…

— Da.

— Presupunînd — că o femeie o plătea.

— Şi să mai presupunem că altcineva a avut această idee. Şi aşa au început să trimită mesaje anonime. Iar femeia s-ar putea să fie speriată. Nu a vrut să se întîmple asta, ştiţi. Oricît de mult ar fi dorit ca ţiganca s-o sperie pe soţia dumneavoastră şi s-o îndepărteze de aceste locuri, nu s-a gîndit niciodată ca totul să se sfîrşească cu moartea doamnei Rogers.

— Nu, am zis, Moartea nu era prevăzută. Voiau numai să ne sperie Să o sperie pe soţia mea şi pe mine ca să plecăm de aici

— Şi acum cine va fi speriat? Femeia care a provocat accidentul Şi asta e d-na Esther Lee. Şi ea va încerca să se dezvinovăţească, nu-i aşa? Va spune de fapt n-a fost ea Va admite chiar că a fost plătită să facă asta Şi va spune un nume. Va spune cine a plătit-o. Şi acelui cineva n-o să-i placă asta, nu-i aşa domnule Rogers?

— Vreţi să spuneţi că acea persoană necunoscută — acea femeie necunoscută — pe care o bănuim mai mult sau mai puţin — fără să ştim dacă există într-adevăr sau nu?

— Bărbat sau femeie, să zicem cineva care a plătit-o. Ei bine, acel cineva o va reduce la tăcere destul de repede, nu credeţi asta?

— S ar putea deci să fie moartă?

— E o posibilitate, nu sînteţi de aceeaşi părere? întrebă Keene. Şi pe urmă schimbă brusc subiectul. Cunoaşteţi căsuţa numită „Folly”, de pe locul ce se găseşte pe culmea dealului, la capătul pădurii?

— Da, zisei, ce-i cu el? Soţia mea şi cu mine l-am amenajat şi l-am adus la o stare de întrebuinţare. Obişnuiam să mergem acolo din cînd în cînd, nu prea des. N-am fost de mult, oricum. De ce?

— Am fost la vînătoare prin apropiere. Ne-am aruncat o privire. Nu era încuiat.

— Nu, am continuat, nu ne oboseam s-o încuiem. Nu era nimic de valoare acolo, numai nişte mobilă.

— Am crezut că poate d-na Lee s-ar fi ascuns acolo, dar n-am găsit nici o urmă de-a ei Am găsit, în schimb asta. V-o arătam oricum Deschise un sertar şi luă din el o brichetă gravată cu aur. Era o brichetă de femeie şi avea o iniţială pe ea în diamante. Era litera „C”. Cred că nu e a soţiei dumneavoastră, nu-i aşa?

— Nu cu iniţiala „C”. Nu, nu e a Elliei, zisei. De altfel nu avea un asemenea obiect. Şi nu e nici a domnişoarei Andersen. Numele ei e Greta.

— Era undeva, parcă uitată de cineva care ar fi pierdut o E un lucru destul de scump, costă bani,

— „C”, am spus, repetînd iniţiala cu un aer gînditor. Nu pot să fac decît o singură trimitere la persoană — Cora. E mama vitregă a soţiei mele. Doamna van Stuyvesant, dar nu