o prea văd căţărîndu-se către un asemenea loc pe o cărare năpădită de bălării. Şi nici n-a mai fost cu noi de foarte multă vreme. Cam de o lună. Nu-mi aduc aminte s-o fi văzut folosind o asemenea brichetă. Sau poate n-am băgat de seamă. S-ar putea să ştie ceva domnişoara Andersen.

— Ei bine, luaţi-o cu dumneavoastră şi arătaţi-i-o.

— Aşa voi face. Dacă e într-adevăr a Corei e destul de ciudat că nu am văzut-o acolo atunci cînd am fost ultima data. Deşi nu mi se pare a fi mare lucru. Observi ceva de acest gen zăcînd pe podea — pe podea nu era, nu?

— Da, destul de aproape de divan. Desigur că oricine putea să folosească acel loc. E numai bun pentru un cuplu de îndrăgostiţi, să se întîlnească oricînd. Vorbesc de localnici. Dar ar fi puţin probabil ca ei să-şi permită un lucru atît de costisitor.

— Pe urmă ar mai fi Claudia Hardcastle, am zis, dar mă îndoiesc că ar avea un obiect de acest fel. Şi ce să facă ea la „Folly”?

— Era o prietenă destul de apropiată de-a soţiei dumneavoastră, nu-i aşa?

— Da, am încuviinţat, cred că era cea mai bună prietenă a Elliei, aici. Şi îmi închipui că ştia că nu ne-ar fi deranjat faptul dacă folosea „Folly” oricînd ar fi dorit.

— Ah, zise, sergentul Keene.

I-am aruncat o privire încărcată de reproşuri.

— Doar nu credeţi că poate Claudia Hardcastle sa fie o — o duşmancă de-a Elliei. Ar fi absurd.

— În aparenţă nu ar exista nici un motiv pentru care ar trebui s-o considerăm o astfel de persoană, dar cu femeile nu ştii niciodată de unde vine surpriza.

— Presupun — am început şi apoi m-am oprit pentru că ceea ce eram pe punctul de a rosti ar fi părut destul de caraghios.

— Da, domnule Rogers?

— Am impresia că doamna Hardcastle a fost căsătorită cu un american — un american al cărui nume era Lloyd; principalului curator al afacerilor soţiei mele în America este Stanford Lloyd. Dar sînt sute de persoane al căror nume este Lloyd şi oricum ar fi numai o coincidenţă să fie aceeaşi persoană Şi ce legătură ar avea cu toate acestea?

— Nu prea pare să aibă. Şi totuşi... dar se opri.

— Partea nostimă este că am avut impresia că l-am văzut pe Stanford Lloyd în ziua accidentului — da — cînd luam masa la „George la Bartington”.

— Şi nu a venit să vă vadă?

Am dat din cap

— Era cu cineva care părea să fie d-na Hardcastle. S-ar putea să fie o confuzie din partea mea. Cred că ştiţi că fratele ei ne-a construit casa?

— S-a arătat interesată de casă?

— Nu, răspunsei, nu cred că-i place cum concepe fratele ei linia construcţiilor. Şi cu asta m-am ridicat. Mă rog, am cam abuzat de timpul dumitale. Încearcă să găseşti ţiganca.

— Puteţi să fiţi sigur că nu vom întrerupe căutarea. Şi judecătorul de instrucţie doreşte să o audieze.

Am spus la revedere şi am ieşit din clădirea poliţiei. Şi aşa cum se întîmplă să dai peste cineva despre care tocmai ai vorbit, în acelaşi moment Claudia Hardcastle. Ieşea din clădirea poştei pe lîngă care treceam. Ne-am oprit amîndoi. Îmi zise cu acea uşoară jenă pe care cineva o are cînd întîlneşte o persoană care a fost lovită de e nenorocire:

— Îmi pare rău, Mike, îmi pare rău pentru Ellie. Nu pot să spun mai mult. E cumplit cînd oamenii încearcă să ţi se adreseze. Dar trebuie — trebuie să spun — măcar — măcar atît.

— Ştiu, am rostit. Ai fost foarte drăguţă cu Ellie. Ai făcut-o să se simtă acasă aici. Îţi sînt recunoscător.

— Aş fi vrut să-ţi mai spun ceva şi m-am gîndit că ar fi mai bine s-o fac acum, înainte să pleci în America. Am auzit că o să pleci în curînd.

— Cît o să pot de repede. Mai am destule de pus la punct şi acolo.

— M-am gîndit — dacă îţi vei scoate casa la vînzare — m-am gîndit că vei încerca să faci ceva în acest sens înainte de a pleca şi aş fi dorit să fiu prima care să ştiu dacă pot să mă angajez la aşa ceva.

Am rămas înmărmurit. A fost ceva care m-a surprins într-adevăr. Era ultimul lucru la care m-aş fi aşteptat.

— Vrei să spui că ai dori să o cumperi? Am crezut că nici măcar nu-ţi place acest tip de arhitectură.

— Fratele meu Rudolf mi-a spus că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată. Şi îndrăznesc să cred că el se pricepe. Presupun că vei dori un preţ foarte ridicat dar să ştii că pot să fac faţă. Da, mi-ar place să fie a mea.

Nu mi-am putut stăpîni gîndul că totul era de un ridicol total. De cîte ori venise în vizită nu-şi exprimase vreodată nici cea mai mică apreciere în legătură cu stilul casei noastre. Mă întrebam, aşa cum mi s-a mai întîmplat să mă întreb o dată sau de două ori, dacă există cumva vreo urmă de ataşament faţă de fratele ei. Chiar ţinea la el? Uneori avusesem impresia că îi detestă dacă nu cumva îl şi ura. Oricum vorbea despre el într-un mod foarte ciudat. Dar oricare i-ar fi fost sentimentele, ceva nutrea faţă de el... Şi se pare că era ceva important. Am dat din cap încetişor.

— Înţeleg că ai putut să te gîndeşti că vreau să vînd locul şi să plec pentru că aici şi-a găsit Ellie moartea, am zis eu. Dar de fapt nu e deloc aşa. Am trăit aici şi am fost fericiţi şi acesta e locul care o să-mi amintească cel mai bine. Nu voi vinde Moşia Ţiganului — sub nici un motiv! Poţi să fii sigură de asta.

Ochii noştri s-au întîlnit. Între noi începuse un soi de luptă. Al ei s-au coborît în cele din urmă.

Mi-am adunat tot curajul şi am rostit:

— Nu e treaba mea, dar al fost măritată o dată. Soţul dumitale se numea Stanford Lloyd?

Se uită la mine un moment fără să scoată o vorbă. După care zise brusc:

— Da,