21

O pîclă deasă în care nu ştiam cum să mă mişc! E tot ce-mi amintesc cînd rememorez acele clipe. Gazetari punînd întrebări — dorind interviuri — munţi de scrisori şi de telegrame — Greta făcînd faţă solicitărilor.

Primul lucru de a dreptul uimitor a fost descoperirea adevăratei situaţii în legătură cu familia Elliei. A fost de a dreptul şocant să aflăm că erau, în cea mai mare parte a lor, nu în America, ci în Anglia. Era normal, poate în ceea ce o privea pe Cora van Stuyvesant. Cum oferea imaginea unei fiinţe neobosite, mişcîndu-se dezinvolt prin Europa. În Italia, spre Paris, Londra, şi înapoi în America, spre Palm Beach, spre Vest şi spre ranch-ul care o aştepta întotdeauna, aici, acolo, pretutindeni în ziua morţii Elliei fusese la o distanţă de cincizeci de mile în căutarea unei case pentru a-şi satisface moftul de a avea aşa ceva şi în Anglia. Rămăsese în Londra pentru două sau trei zile ca să găsească noi agenţi imobiliari şi să dea alte ordine după care plecase în regiunea noastră ca să vadă alte imobile.

Descoperirăm că şi Stanford Lloyd călătorise în acelaşi avion pentru a participa la o întîlnire de afaceri la Londra. Fiinţele astea aflară de moartea Elliei, nu din telegramele pe care le trimiserăm în America, ci din presa engleză.

Se iscă o dispută aprinsă în legătură cu locul în care Ellie urma să fie înmormîntată. Eu credeam că era normal să fie îngropată aici, unde murise. Aici, unde eu şi ea trăiserăm.

Dar familia ei se împotrivi cu tărie. Doreau ca trupul să fie adus în America, unde urma să fie înmormîntată alături de strămoşii săi. Unde bunicul ei, tatăl mama şi ceilalţi îşi aveau rămăşiţele. Cred că de fapt aşa se cuvenea dacă stau să mă gîndese mai bine.

Andrew Lippincott veni să-mi vorbească despre aceasta şi o făcu într-o manieră rezonabilă.

— Nu a lăsat nici o recomandare privind locul unde ar dori să fie înmormîntată, începu el.

— De ce ar fi făcut-o? întrebai eu pe neaşteptate. Cîţi ani avea? Douăzeci şi unu? Doar nimeni nu se gîndeşte la douăzeci şi unu de ani că o să moară. Şi deci nici la locul unde ai dori să fii înmormîntat nu te gîndeşti. Dacă ne am fi gîndit da aşa ceva, atunci cred că am fi dorit să fim înmormîntat amîndoi în acelaşi loc, chiar dacă nu aveam să murim în acelaşi timp. Dar cine se gîndeşte la moarte în floarea vieţii?

— O observaţie pertinentă, zise dl. Lippincott. Şi apoi mai spuse: Mi-e teamă că va trebui să vii şi dumneata în America, să ştii. Sînt o mulţime de probleme de afaceri de care trebuie să te ocupi.

— Ce fel de afaceri? Ce am eu cu afacerile?

— O să ai destule de făcut, zise el. Nu-ţi dai seama că eşti principalul beneficiar al testamentului?

— Vreţi să spuneţi că sînt fiinţa cea mai apropiată de Ellie sau de ce?

— Nu. Ci datorită testamentului.

— Nu ştiam că a făcut un testament.

— Oh, da, zise Lippincott. Ellie era o tînără femeie de afaceri foarte meticuloasă. Trebuia să fie. A trăit intr-o astfel de lume. A făcut un testament atunci cînd a devenit majoră şi pe urmă imediat după ce s-a căsătorit. Era la avocatul său din Londra cu rugămintea ca o copie să-mi fie trimisă şi mie. Făcu o pauză. Dacă vii în America, ceea ce te sfătuiesc să faci, cred că trebuie să-ţi spun că este necesar să-ţi plasezi afacerile în mîinile unui avocat cu reputaţie.

— De ce aş face-o?

— Pentru că, în cazul unei averi mari, depuneri, investiţii în diverse domenii, vei avea nevoie de un consilier abilitat.

— Da, şi eu nu sînt în stare să mă descurc în astfel de probleme am spus cu amărăciune într-adevăr nu sînt.

— Înţeleg, zise Lippincott.

— Nu aş putea să las totul în seama dumitale?

— Ai putea, desigur.

— Ei bine, atunci există vreo piedică?

— Cu toate acestea, cred că ar trebui să fii reprezentat separat. Acţionez deja în numele cîtorva membri ai familiei şi s-ar putea isca un conflict de interese. Dacă laşi totul în mîinile mele, voi avea grijă ca interesele ţi să fie reprezentate de un avocat recunoscut drept o capacitate.

— Mulţumesc, am zis, eşti foarte amabil.

— Dacă pot să fiu puţin imprudent, se uită la mine un pic cam stingherit — şi îmi plăcu să-l ştiu că era pe cale să facă o imprudenţă.

— Da? am zis.

— Te-aş sfătui să fii foarte grijuliu cu tot ce semnezi. Orice document de afaceri. Înainte de a semna să citeşti în întregime şi cu multă grijă.

— Un asemenea document îmi va spune ceva dacă îl citesc?

— Dacă nu-ţi va fi clar, îl vei înmîna sfătuitorului dumitale legal.

— Încerci să mă previi împotriva unei anumite persoane? am întrebat eu, simţind cum mi se trezeşte interesul.

— Nu e o întrebare la care să pot răspunde, zise dl. Lippincott. Dar îţi voi spune numai atît: Cînd e vorba de sume mari de bani este de dorit să nu ai încredere in nimeni.

Deci mă prevenea împotriva cuiva dar nu avea să-mi dea nici un nume. Am putut să văd asta. Era oare Cora? Sau avea vreo bănuială — poate o bănuială mai veche împotriva lui Stanford Lloyd? Un bancher atît de prosper, de o bonomie atît de evidentă, atît de bogat şi fără griji care fusese de curînd în Anglia cu afaceri? Să fi fost Unchiul Frank care ar fi putut să-mi strecoare niscaiva documente de care să nu-mi dau seama? Am avut dintr-o dată viziunea fiinţei mele, un biet neofit, o victimă înotînd într-un lac plin de crocodili care-mi zîmbeau fals a amiciţie.

— Lumea e un loc al răutăţilor, îmi spuse dl. Lippincott.

Avea poate să rostesc o stupizenie, dar îi pusei totuşi e întrebare.

— Moartea Elliei favorizează pe cineva?

Se uită la mine cu o privire plină de asprime.

— E o întrebare destul de curioasă. De ce o pui?

— Nu ştiu. Mi-a venit, aşa deodată în minte.

— Te favorizează pe dumneata, rosti el.

— Da, bine, zisei eu Asta