asupra Respiraţiei RAM. Petrus şi-a dat probabil seama, căci a reînceput să cânte melodia veche, şi nu s-a oprit decât când am fost din nou destins. Dacă descoperi secretul şi îţi găseşti sabia, vei descoperi de asemenea chipul lui RAM, şi vei fi stăpânul Puterii. Dar asta nu e tot: pentru a atinge starea de înţelepciune, va trebui să străbaţi celelalte trei drumuri, inclusiv drumul secret, care nu-ţi va fi revelat nici de cel care l-a străbătut. Îţi spun asta pentru că n-o să ne mai vedem decât o singură dată.”

  Inima mea a făcut un salt în piept, şi, involuntar, am deschis ochii. Petrus strălucea în acel fel de lumină pe care nu-l văzusem decât la Maestru.

  „Închide ochii!” şi m-am conformat prompt. Dar aveam inima strânsă şi nu mai reuşeam să mă concentrez. Ghidul meu a reluat melodia italiană şi abia după mult timp m-am destins din nou.

  „Mâine, vei primi un bilet indicându-ţi unde mă aflu. Va fi un ritual de iniţiere colectivă, un ritual în cinstea Tradiţiei. Bărbaţi şi femei care, de-a lungul secolelor, au contribuit la hrănirea flăcării înţelepciunii, a Luptei celei Bune şi a lui Agape. Nu vei putea să-mi vorbeşti. Locul unde ne vom regăsi este sacru, scăldat de sângele cavalerilor care au urmat calea Tradiţiei, şi care, chiar cu săbiile lor ascuţite, nu au fost în stare să învingă tenebrele. Dar sacrificiul lor nu a fost în zadar, dovada este că secole mai târziu, oameni care urmează drumuri diferite vor fi acolo ca să-i omagieze. E important, şi nu trebuie să uiţi asta niciodată: chiar dacă devii Maestru, să ştii că drumul tău nu este decât unul dintre numeroasele drumuri care duc la Dumnezeu. Iisus a spus o dată: Casa Tatălui meu are numeroase încăperi.”

  Petrus a adăugat că, de poimâine, n-aveam să-l mai văd.

  „Într-o zi, vei primi un mesaj din partea mea cerându-ţi să conduci pe cineva pe drumul Sfântului Iacob, aşa cum te-am condus şi eu. Atunci vei putea trăi marele secret al acestei călătorii, un secret pe care ţi-l voi revela acum, dar numai în cuvinte. Este un secret care trebuie trăit pentru a fi înţeles.”

  A urmat o tăcere prelungită. Mi-a trecut prin cap că se răzgândise sau că plecase. Am simţit o dorinţă imensă de a deschide ochii pentru a vedea ce se întâmplă, şi am făcut un efort ca să mă concentrez la Respiraţia RAM.

  „Secretul este următorul, a spus în sfârşit Petrus. Nu poţi învăţa decât atunci când înveţi pe altcineva. Am parcurs împreună straniul drum al Sfântului Iacob, dar, în timp ce tu învăţai Practicile, eu le descopeream semnificaţia. Învăţându-te pe tine, am învăţat cu adevărat. Jucând rolul ghidului, am reuşit să-mi descopăr propriul drum.

  „Dacă reuşeşti să-ţi găseşti sabia, va trebui să predai învăţătura Drumului cuiva. Abia atunci, când vei accepta rolul de Maestru, vei descoperi toate răspunsurile în inima ta. Noi toţi cunoaştem deja tot, înainte ca cineva, oricine, să ne fi vorbit măcar. Viaţa ne învaţă în fiecare clipă, şi nu există decât un secret: să acceptăm că, în viaţa noastră de zi cu zi, putem fi la fel de înţelepţi ca Solomon, şi la fel de puternici precum Alexandru cel Mare. Dar n-o să ne dăm seama cu adevărat de asta decât atunci când suntem obligaţi să învăţăm pe cineva şi să participăm la aventuri la fel de extravagante cum e aceasta.”

  Eram pe cale să trăiesc una dintre despărţirile cele mai neaşteptate din viaţa mea. Cineva cu care avusesem o relaţie atât de intensă, de la care mă aşteptam să mă conducă până la obiectivul meu, mă lăsa aici, chiar în mijlocul drumului. Într-o gară feroviară care mirosea a ulei şi făcându-mă să ţin ochii închişi.

  „Nu-mi place să-mi iau adio, a reluat Petrus. Sunt italian şi sunt emotiv. Aşa cum o cere legea, va trebui să-ţi descoperi singur sabia – e singurul mijloc de a putea crede în propria ta putere. Tot ceea ce aveam să-ţi transmit, ţi-am transmis. Nu mai rămâne decât exerciţiul Dansului, pe care am să ţi-l predau acum, şi pe care va trebui să-l realizezi mâine, în timpul celebrării rituale.”

  A rămas tăcut o vreme, apoi: „Cel care se slăveşte, fie ca aceasta să fie întru slava Domnului. Poţi să deschizi ochii.”

  Petrus era aşezat normal pe un atelaj de locomotivă. Nu aveam poftă să vorbesc, pentru că, fiind brazilian, şi eu eram emotiv. Lampa cu mercur care ne lumina a început să clipească, şi un tren a fluierat în depărtare, anunţându-şi sosirea apropiată.

  Atunci Petrus m-a învăţat EXERCIŢIUL DANSULUI.

  „Încă ceva, a spus el privindu-mă în străfundul ochilor. Când m-am întors din pelerinaj, am pictat un tablou imens prezentând tot ce mi se întâmplase. E drumul oamenilor obişnuiţi, şi tu poţi face la fel dacă vrei. Dacă nu ştii să pictezi, scrie sau inventează un balet. Astfel, oriunde s-ar afla, oamenii vor putea parcurge drumul Sfântului Iacob, Calea Lactee, straniul drum al Sfântului Iacob.”

  Trenul care fluierase a intrat în gară. Petrus a făcut un semn cu mâna şi s-a urcat într-un vagon. Eu am rămas în mijlocul acestui zgomot de frâne scârţâind pe oţel, să încerc să descifrez misterioasa Cale Lactee de deasupra capului meu, cu stelele ei care mă conduseseră până aici, şi care conduceau, în liniştea lor, solitudinea şi destinul oamenilor.

  A doua zi, nimic altceva decât o notă în despărţitura camerei mele: „ora 7 seara, castelul Templierilor.”

  Am petrecut restul după-amiezei hoinărind. Am traversat de mai mult de trei ori orăşelul Ponferrada, privind în depărtare, căţărat pe o stâncă, la castelul unde trebuia să mă aflu la căderea nopţii. Templierii îmi înflăcăraseră întotdeauna mult imaginaţia, iar castelul din Ponferrada nu era singura urmă a ordinului Templierilor de pe drumul Sfântului Iacob. Ordinul a fost creat de nouă cavaleri care hotărâseră să nu se mai întoarcă din cruciade; în scurt timp, şi-au întins puterea în toată Europa şi au provocat o adevărată