Îşi pipăi creştetul. Îşi aminti că mai încasase-o lovitură asemănătoare, nu de mult, în trenul de Palermo. Atunci ieşise cu uşurinţă din încurcătură. Nu ştia dacă acum va mai fi tot atît de norocos. Blestemă aventura în care se lăsase angrenat. Aspectele dezagreabile erau mai numeroase decît cele plăcute. Una e să citeşti o carte de aventuri, şi alta e să trăieşti aventurile,

Zîmbi amar în ciuda precauţiunilor sale, căzuse în cursă ca un imbecil.

Zări pistolul, aruncat pe ciment ceva mai departe.

Din sala cazanelor se auzea un şuierat ciudat. .

Se tîrî pînă la pistol şi îl luă în mină. Verifică încărcătorul. Era plin. Imbecilii ! reflectă el. îi lăsaseră o armă. Simţi un junghi în creştet. Gemu. Un miros bizar îi dădu de gîndit. Abia acum îşi dădu .seama că şuieratul provenea de la conducta de alimentare cu gaze a cazanelor, lăsată deschisă.

Cu un efort se ridică de jos. ÎI durea cumplit capul. Voiau să-l asfixieze ? Nu era imposibil,

împleticindu-se, se îndreptă spre uşa din capătul culoarului. Constată —

după cum se aşteptase — că era încuiată.

Fu ispitit să tragă cu pistolul în broască, dar şansele erau minime. în primul rînd avea de-a face cu o uşă blindată. Afară de aceasta focul de armă putea aprinde gazele emanate din sala cazanelor şi provoca o deflagraţie cu urmări funeste în primul rînd pentru el.

I se îngăduia să-şi aleagă moartea. Prin asfixie sau prin explozie.

Proastă inspiraţie avusese cînd pornise în căutarea fotografiilor luate de Joe Regan. Instinctiv îşi pipăi buzunarul în care strecurase casetele. Acestea se aflau încă asupra lui. Oamenii lui Charlie Yale nu ştiau nimic de casete ? Atunci ce căutase Yale în cabinetul lui Regan în noaptea morţii acestuia ?

Înainte de a încerca dezlegarea enigmei, se impunea să reflecteze serios asupra unui mijloc de evadare din subsol. Şi cît mai repede. Aerul de pe culoar începuse să devină irespirabil.

Alergă în sala cazanelor. Conducta de gaze era deschisă. Cheia dispozitivului de închidere dispăruse. Era cu neputinţă să oprească şuvoiul de gaze cu mijloacele avute la îndemînă.

Simţea că se înăbuşe. începu să tuşească. îşi udă batista la un robinet şi ş-o aplică pe faţăj asemenea unui tampon.

Se simţi ceva mai bine, dar soluţia aceasta nu era dfecît vremelnică.

Ieşi pe culoar şi închise în urma sa uşa sălii cazanelor, spre a mai întîrzia răspîndirea gazelor.

Căuta din. ochi o' ieşire. încercă pe rînd uşile care răspundeau în culoar,

cu excepţia acelora care comunicau cu atelierul fotografic şi cu sala cazanelor.

Nu lăsă camera neexploraţă. Cînd ajunse în încăperea în care descoperise cu o noapte înainte pe oamenii lui Abe> îşi aminti că aceştia fuseseră coborîţi din sala barului în subsol cu ajutorul unei platforme. îşi zise că folosin-du-se de aceeaşi platformă, se putea urca din subsol în bar. O uşă de metal culisantă, fără nici un fel de dispozitiv aparent de deschidere, era încastrată în mijlocul peretelui din fund.

Mircea o cercetă cu privirile, apoi încercă să o deschidă împingînd-o lateral. Eforturile sale rămaseră sterile. O ciocăni cu degetul şi constată cu disperare că uşa era masivă.

Deschiderea ei reprezenta singura lui şansă de salvare.

Fiindcă becul din plafonieră lumina insuficient încăperea, scoase din buzunar o lanternă, o aprinse şi începu să cerceteze încheieturile uşii în căutarea dispozitivului de deschidere.

Atmosfera din cameră devenise irespirabilă. Gazul începuse să pătrundă prin batista udă.

I se urcase sîngele în cap. Era oare sortit să moară într-un chip atît de stupid ?

începu să izbească în uşă cu pumnul în care ţinea lanterna. Mişcările dezordonate vehiculară fascicolul de lumină al lanternei pe peretele opus.

Deodată se auzi un clănţănit.

Uşa porni să culiseze încet spre dreapta.

Mircea rămase cu respiraţia tăiată. îşi dădu seama că uşa se deschidea cu celulă fotoeléctrica.

în faţa lui apăru o încăpere destul de mare cu planşeu de ciment. în partea dreaptă a încăperii se afla o platformă rotundă, pe care era instalată o masă cu patru scaune. Pe masă se aflau tacîmuri pentru patru persoane.

Din partea stingă a încăperii se ridica din planşeu un braţ metalic, înclinat la 45 de grade, care susţinea altă platformă rotundă în chepengul din tavan.

Fără să mai stea pe gînduri, Mircea trecu pragul. Uşa se închise, culisînd în urma lui.

Pe zidul din dreapta era fixat un tablou de comandă cu patru butoane.. Mircea apăsă primul buton. Uşa culisantă se deschise. Apăsă al doilea buton. Uşa se închise. Cînd apăsă pe al treilea buton, camera fu cufundată în beznă. Se auzi un bîzîit abia perceptibil.

Mircea aprinse lanterna. La lumina ei văzu platformele punîndu-se simultan în mişcare. Platforma din tavan începu să coboare, iar cea din dreapta porni să urce, susţinută de asemenea de un braţ metalic înclinat.

Cu un salt, Mircea se aruncă pe această platformă care printr-o mişcare de translaţie îl scoase în sala barului.

Era salvat. Respiră adînc. Priveliştea familiară a barului îl umplu de încîntare.

În sală domnea penumbra. Ferestrele care dădeau spre mare erau acoperite cu draperii groase.

Mircea se uită în jur. Nu văzu ţipenie de om. Mai mult ca sigur că necunoscutul care-l încuiase în subsol dispăruse, spre a nu fi de faţă în eventuaelitatea unei < «plozii provocată involuntar de victima sa.

Mircea părăsi clădirea printr-o uşă-fereastră care dădea spre terasa cea mare.

Travesră precaut păduricea şi ajunse fără nici un incident la automobilul său. Se urcă la volan şi demară.

Cînd ieşi din Belle Harbour se uită la ceas. Era douăsprezece fără şase minute. Plin de voioşie acceleră, îndreptîndu-se spre New York.

*

* *

În camera sa de baie, amenajată pentru circumstanţă în atelier fotografic,

Mircea. secondat de Abe copia filmele găsite în subsolul Clubului 47.

Abe îi adusese de la New York o întreagă gamă de aparate şi ustensile necesare acestei delicate operaţii.

Lucrau cu înfrigurare. Mircea era conştient -că de aceste fotografii depindea existenţa sa. Dacă Regan spusese adevărul, însemna că aci se afla dacă jftti cheia misterului, cel puţin un indiciu foarte serios pentru dezle- garea lui.

Dar dacă Regan minţise ?

Ce rost ar fi avut atunci ascunzişul în care erau păstrate casetele ?