O privire rapidă asupra negativelor le îngăduise să desluşească nişte siluete de vapoare, două grupuri de cîte patru bărbaţi, dintre care unul luat din spate şi avînd drept -fundal cabinetul de lucru al lui Joe Regan, şi mai multe instantanee ale unor femei tinere aproape goale şi ale unor bărbaţi în costume de seară.

Priceperea lui Mircea în arta fotografică era aproximativă. Abe era însă novice. Nu ştia ce să mai facă spre a fi de folos lui Mircea. Şi pe el 11 stăpînea nervozitatea.

Cîteva ore mai tîrziu, examinau la lumina albă a becului eliberat de îmbrăcămintea lui de celofan pozitivele încă umede.

Grupul celor patru bărbaţi se afla în centrul atenţiei lui Mircea. Unul din ei, văzut dintr-o parte purta la butonieră o orhidee.

— Cunoşti pe vreunul, Abe ? întrebă el. Mie mutrele; lor nu-mi spun nimic.

Abe se uită atent la fotografie. Deodată faţa i se lumină, începu să rîdă fără veselie.

— Pe ăştia doi, din dreapta, îi cunosc. Bătu cu degetul în poză. Aş pune rămăşag că hipopotamul ăsta e Ernie Franckfurter. A îmbătrînit licheaua dracului. A făcut burtă, i s-a rărit părul. Acum douăzeci de ani am studiat împreună la ilustra Şcoală de corecţie din Sainfc Louis. Cînd l-au băgat în şcoală, Ernie avea la activul său devalizarea unei staţii de benzină şi două violuri... Dăm noi repede de el, Aveam un prieten comun : Micky Shel-don. Ernie şi cu mine nu ne-am putut înghiţi niciodată., Iar pomădatul ăsta cu orhideea, de lîngă Ernie, este Blakie Mc Coo. Acum un an, la Las Vegas, m-a curăţat la pocher de 5 000 de dolari. Pînă la partida aia mă credeam tartorul trişorilor. Dar ăsta mi-a risipit iluziile. Şi culmea e că am rămas prieteni. Avea un fel de' a ţi se vîrî pe sub piele... Ce să zic, boss, nu îl văd pe ăsta amestecat în asasinarea lui Reggie. Nu pot să spun acelaşi lucru despre Ernie. Asta era în stare să omoare şi pe soră-sa, numai bani să-i iasă. Nu m- ar mira să aflu că Ernie e vîrît pînă la gît în crima asta... Pe cel de-al treilea nu-l cunosc. Datam să fac unele investigaţii... Acum să dăm de urma lui Ernie.

Abe trecu în dormitor şi forma un număr de telefon. Mircea îl urmă şi luă receptorul suplimentar spre a urmări convorbirea.

— Hello ! Charlie's Bar! răsună un glas feminin foarte melodios, la celălalt capăt al firului.

— Hello, honey ! Dă-mi-l pe Micky.

— Cine întrebă ?

— Un prieten, Abe Macchia.

— Moment.

Abe aşteptă cîteva clipe. Se auzi o tuse tabagică, după care o voce spartă rosti jovial :

— Hello, Abe. Ce e cu tine, cutră bătrînă ? Abe rîse.

— Cutră ca cutră. Mai merge. Da' bătrînă ? Mai bine te-ai auzi pe tine cum horeai, mumie deşelată. Dacă nu te laşi de havane şi de havaneze, o să- ţi ţin panglica la înmormîntare.

— Ia spune ce te doare ?

— Aveam noi un amic. Franckfurter. Ernie Franckfur-ter. Vreau să dau de el.

— Ce treabă ai cu el ?

— Eşti curios ca întodeauna. Il ştiam specialist în violuri şi voiam să-mi dea nişte lecţii.

— Am înţeles, Abe. Faci pe misteriosul. Ernie e mare patron de garaj la

Chicago. S-a ajuns.

— Aha ! Poţi să-mi dai adresa ?

— Garajul Avis, Augusta Boulevard — Chicago. Alături de hotelul

Metropol. Unde-am tras noi un chef de pomină după ce ne-am întors din

Coreea. Cînd vii să te cinstesc cu un Gordon Rouge ?

— Am ac,um o treabă, căreia vreau să-i dau repede de capăt. După asta te calc eu. So long, Micky.

— So long, Abe.

Abe lăsă telefonul în furcă şi îşi frecă îneîntat mâinile.

— Cînd plecăm la Chicago, boss ?

Mircea deschise dulapul-bar şi umplu două pahare cu whisky.

— Poftim, Abe, zise el întinzîndu-i un pahar. Beau în cinstea ta. Pregăteşte-te să încasezi o gratificaţie grasă.

Se uită la ceas. Miezul nopţii să ne prindă la Chicago. Rezerva telefonic două bilete de avion. Şi închiriază o maşină care să ne aştepte la aeroport.

Mircea era încîntat de iuţeala cu care se adapta mediului. Se mişca printre oamenii Mafiei cu atîta uşurinţă, încît s-ar fi zis că se afla în mijlocul lor de cînd lumea. Dovedea aptitudini pentru activitatea aceasta plină de primejdii.

Ştia că asupra lui planau ameninţări grave. Dar acum acestea nu-l mai îngrijorau. Dimpotrivă, ll stimulau, ii creau o stare de euforie, ca şi un vis tare, ameţitor.

Abe comandă la agenţia Societăţii Aeriene Sunder-land Airlines bilete pentru Chicago. Avionul avea plecarea la ora 21,30 şi sosea la Chicago la ora

23,10.

Abe se uită la ceas.

— Boss, să ne grăbim. într-o jumătate de oră trebuie să fim la John

Kennedy Airport.

Mircea vîrî într-o servietă diplomat o pijama, o cămaşă de schimb,

instrumentele de bărbierit şi un Smith and Wesson. Pentru mai multă siguranţă, strecură un Walther P. 38 cu surdină în hamul de sub haină.

Abe luă cîteva încărcături de rezervă.

S-ar putea să avem nevoie, spuse el practic.

PARTEA A TREIA

IN JET DE LA ATLANTIC LA PACIFIC

LA ORA nouă, Mircea şi Abe părăsiră vila, urmăriţi câ de obicei de la distanţă de o maşină cu oamenii Lui Landis.

La no.uâ şi cincisprezece minute — după o cursă infernală pe străzile din

Bronx şi Queens — sosiră la aeroport. Formalităţile de îmbarcare durară puţin.

Mircea şi Abe se urcară în avion cu cîteva secunde înainte de a se închide uşile.

— Ai văzut ce mutre au făcut oamenii lui Landis cînd s-au pomenit că le scăpăm din mînă ? zise Abe după ce se aşeză pe scaunul său. înainte de plecare am avut grijă să cumpăr ultimele cinci bilete disponibile, ca să evit orice surpriză.

— Asta nu înseninează că la Chicago nu ne pot lua în primire alţi indivizi.

îţi închipui că Landis a rămas cu braţele încrucişate după ce a aflat că i-am scăpat printre degete?

— Aşa ceva cere totuşi timp, spuse Abe.

— Timpul lucrează în favoarea lor, zise Mircea. Eu nu pot depăşi un anumit termen.

— Avem înaintea noastră trei zile pline. Dacă punem mîna pe Ernie,