— .Daca puaem mîna pe Ernie..., repetă Mircea cu oarecare îndoială. în caz că lucrează cu Landis, acesta se va grăbi să-i asigure o pază eficientă.

— Surpriza este elementul hotărîtor, replică Abe optimist. Landis şi Yale nu au de unde să ştie că dumneata ai aflat identitatea unuia dintre asasinii lui Reggie. Yale a devalizat seiful lui Regan, tocmai ca să-intre în stăpî- nirea fotografiilor.

— Nu e de presupus că 1-a pus pe gînduri faptul de a nu fi găsit şi negativele ? Altminteri de ce au încercat să mă suprime la Clubul 47 ? Mă mir că după ce m-au lovit în cap nu mi-au scotocit şi buzunarele.

— Nu s-au mai ostenit ; au fost siguri că n-ai să mai ieşi viu din subsolul clubului, spuse Abe. Greşelile sînt tataie, boss. Nu există crimă perfectă.

Există numai alibiuri perfect ticluite şi influenţe perfecte. Abe rîse iarăşi. Mă întreb ce mutră are să facă Ernie cînd are să dea cu ochii de mine.

— Tocmai asta mă face să cred că ar fi bine să intru singur în garaj, Abe. Va opera elementul surpriză, de care vorbeai tu. Foarte puţină lume mă cunoaşte sub noul meu aspect.

— Nu te las singur în bîrlogul lupilor, boss ! Ai văzut ce era să păţeşti la club.

Mircea zîmbi.

— Bine, Abe. Intrăm împreună.

La ora 23,10 potrivit orarului, avionul ateriza la

Chicago.

Mircea şi Abe se urcară în Bitirfc-ul Electra, închiriat telefonic, eare-i aştepta în parcul de automobile. Abe luă' volanul.

în drum spre centrul oraşului, Abe îşi aruncă de cîteva ori privirile asupra retrovizorului. Erau încadraţi într-un fluviu de maşini care goneau cu viteză constantă pe Kennedy Expressway,

— Ce n-aş da să ştiu dacă sîntem urmăriţi, zise Abe. Coti la dreapta pe

North Damen Avenue, apoi la stînga pe Augusta Boulevard.

După cinci minute de mers, apăru silueta cu douăzeci rie etaje a hotelului Metropol. Intrarea puternic luminată ..' garajului Avis se profila dincolo de hotel.

Ajuns în faţa garajului, Abe viră brusc la dreapta şi intră înăuntru. Se strecură ca un tipar printre automobilele care mişunau prin garaj şi opri în dreptul unui perete de sticlă, cu uşi automate. Pe una din uşi scria cu litere aurii Direcţia.

Abe scoase. pistolul de sub haină, îi trase piedică şi îl vîrî la loc în ham. Coborî din maşină, dădu buzna pe uşa cu-litere aurii şi fără să ţină seama de protestele secretarei, care bătea la o maşină de scris, împinse cu putere uşa din celălalt capăt al încăperii pe care scria Director. Biroul era gol. In scrumiera de pe masa de lucru fumega o ţigară.

Abe se întoarse spre secretară :

— Unde-i Ernie, frumoaso ? Am vrut să-i fac o surpriză.

Secretara, o blondă oxigenată, cu ochelari mari, rotunzi, înrămaţi cu metal, îi aruncă o privire glacială.

— Mr. Franckfurter e sus la etajul zece. Asistă la montarea unui nou ascensor.

— Thanks a million, îi mulţumi Abe.

Părăsi biroul şi se urcă în Buick. Făcu contactul.

— Trebuie să fim cu ochii în patru, boss. Am impresia că ni se întinde o cursă. Mi s-a spus că Ernie e sus.

Demară. Buick-ul se angaja pe serpentina betonată care ducea spre etajele superioare. Abe înainta precaut.

Pe dreapta, dincolo de balustrada de beton, se deschidea golul dintre etaje, în jurul căruia şerpuia pista în spirală. Pe flancul stîng se ridicau pereţi de beton, deschişi la fiecare etaj spre platformele de parcare respective.

Mircea scoase cele două pistoale şi le aşeză alături de el, pe banchetă, să le aibă la îndemînă.

Buick-ul depăşi fără incident primele patru etaje.

Mircea îşi simţi gura uscată. Din fiecare maşină care trecea pe lîngă ei riscau să fie mitraliaţi. Şi oricare maşină, cu o manevră abilă, ar fi putut să-i catapulteze în hăul deschis în dreapta lor.

Buick-ul urcă încă patru etaje. Abe se uită spre dreapta.

Pe spirală, cu un etaj mai jos, se vedeau ureînd două limuzine.

— Ciudat. Am impresia că ne urmăresc, zise Mircea.

— Se prea poate, replică Abe. Vedem noi imediat. Buiefc-ul se angaja pe spirala etajului IX, apoi pe ultima spirală, ce urca spre etajul X.

Cînd să iasă pe ultima platformă, ii apărură în faţă două maşini aşezate una lîngă alta, care le blocau diurnul.

Farurile lor quadruple se aprinseră simultan, orbindu-i.

Abe opri instinctiv. Cuplă pe marş-arrier.

Deodată văzu în retrovizor celelalte două automobile, care-i urmăriseră pînă atunci, apropiindu-se bord la bord, de asemenea cu toate farurile aprinse.

— Ne-au prins la mijloc, scrîşni Abe. Vor să ne împingă în gol. Sări din maşină, boss !

Mircea deschise portiera cu cotul şi înarmat cu cele două pistoale, fiecare în cîte o mînă, sări pe pista betonată.

Trase o rafală în direcţia parbrizului primei maşini care se apropia cu viteză, apoi ochi şi pe a doua. Se adăposti după un stîlp de beton. Începu să tragă şi în maşinile care urcau din urmă.

Abe aprinse toate farurile, îşi lansă Bmc7c-ul împotriva automobilelor care veneau din faţă, apoi sări la rîn-dul său pe pistă.

Se auzi zgomotul unei ciocniri, apoi pîrîituri de metal care se îndoaie şi zăngănit de geamuri sparte.

Abe scoase pistolul de sub haină. Se răsuci pe călcîie şi, lipindu-se de perete, începu să tragă cu Mircea spre maşinile care veneau din spate.

Maşina ce urca pe partea dreaptă a pistei viră brusc şi se izbi cu putere de parapet, imobilizîndu-se. Şi cealaltă maşină încremeni, cu parbrizul plesnit de gloanţe.

Focurile trase de arme cu surdină nu făcuseră zgomot.

Mircea şi Abe schimbară o privire triumfătoare.

Dintr-una din maşini ieşi împleticindu-se un om care se sprijini de portieră, apoi se prăvăli pe pista betonată, în celelalte nu observară nici o mişcare.

— Acum să ne răfuim cu Ernie, zise Abe.

— Numai să dăm de el, spuse Mircea.

— Nici o grijă. Trebuie să fie pe aproape.

în aceeaşi clipă, un Ford Musiang, alb, decapotabil, ţîşni de pe platformă, trecu pe lingă maşinile accidentate şi se angaja vijelios pe pistă în jos.

— Laşul ! urlă Abe. Laşul ! Să nu ne scape.

O luă la fugă spre primul