– Ticălosule! Dumnezeule, ce tâmpenie de licean! Astea sunt rahaturi de licean! Şi nici nu se putea întâmpla într-un moment mai prost! Ei bine, am încurcat-o! Am încurcat-o!

M-am dus către ea, în baie.

– Lydia, te iubesc.

– Pleacă dracului de-aici! M-a împins, a închis uşa şi am rămas în hol, ascultând cum curgea apă în baie.

5.

N-am mai văzut-o pe Lydia vreo două zile, deşi am sunat-o de vreo 6-7 ori în acest răstimp. Apoi a venit weekend-ul. Fostul ei soţ, Gerald, lua întotdeauna copiii la el în weekend.

Am plecat cu maşina către ea pe la 11 în acea sâmbătă dimineaţă şi am bătut la uşă. Purta blugi mulaţi, cizmele şi o bluză portocalie. Ochii ei păreau de un căprui mai intens ca niciodată şi, în lumina soarelui, în vreme ce deschidea uşa, am observat un roşu natural în părul ei negru. Era uimitor. Mi-a permis s-o sărut, apoi a ieşit, a încuiat uşa şi ne-am îndreptat spre maşină. Ne-am hotărât să mergem pe plajă - nu ca să facem baie, era miezul iernii -, ci doar ca să avem o ţintă. Am pornit într-acolo. Mă simţeam bine cu ea alături.

– Ce mai petrecere ai dat! Asta numeşti tu petrecere de colaţionare? A fost mai degrabă o petrecere de copulare!

Am condus cu o mână, pe cealaltă i-o ţineam pe coapsă. Nu mă puteam abţine. Lydia nu părea să observe. În vreme ce conduceam, mâna mi-a alunecat între picioarele ei. Ea a continuat să vorbească. Brusc, mi-a zis:

– Ia-ţi mâna. Aia e păsărica mea!

– Îmi pare rău, am zis.

Nici unul din noi n-a mai zis nimic, până ce am ajuns în parcarea din faţa plajei Veneţia.

– Vrei un sandviş, o cola - ceva? am întrebat.

– Da, mi-a răspuns.

Am intrat într-o mică prăvălie evreiască şi, după ce am cumpărat, ne-am îndreptat către o movilă acoperită cu iarbă cu vedere Ia mare. Luasem sandvişuri, murături, cartofi prăjiţi şi băuturi răcoritoare. Plaja era aproape pustie şi mâncarea era gustoasă. Lydia nu vorbea. Am fost uimit de viteza cu care înghiţea. Şi-a devorat sandvişul cu sălbăticie, a băut cola cu înghiţituri mari, a mâncat o jumătate de murătură dintr-o singură muşcătură şi a luat şi un pumn de cartofi prăjiţi. Eu, dimpotrivă, am obiceiul să mănânc foarte încet.

E plină de pasiune, m-am gândit.

– Cum e sandvişul? am întrebat.

– Destul de bun. Mi-era foame.

– Ăştia fac sandvişuri gustoase. Vrei şi altceva?

– Da. Un baton de ciocolată.

– Ce fel?

– Mi-e indiferent. Ceva bun.

Am muşcat din sandviş, am înghiţit nişte cola, le-am pus jos şi m-am dus până la magazin. Am cumpărat două batoane, ca să poată alege. Când mă întorceam, un negru înalt se îndrepta către movilă. Era o zi răcoroasă, însă el era cu bustul gol şi avea un trup plin de muşchi. Părea să aibă vreo 20 şi ceva de ani. Mergea foarte încet şi ţeapăn. Avea un gât lung, zvelt şi un cercel de aur în urechea stângă. A trecut prin faţa Lydiei, pe nisip, pe partea dinspre ocean a movilei. Am urcat şi m-am aşezat lângă ea.

– L-ai văzut pe tipul ăla? a întrebat Lydia.

– Da.

– Dumnezeule, şi eu umblu cu tine, care eşti cu douăzeci de ani mai în vârstă. Aş fi putut alege ceva în genul ăla. Ce dracu' e cu mine?

– Uite, două batoane. Alege-l pe care-l vrei. A luat unul, a rupt ambalajul, a muşcat din el şi a privit către tânărul negru, în vreme ce acesta se îndepărta de-a lungul ţărmului.

– M-am săturat de plajă, a zis ea. Hai să ne întoarcem la mine.

Nu ne-am mai văzut timp de o săptămână. Apoi, într-o după-amiază, eram în apartamentul Lydiei şi ne sărutam, în pat. Lydia s-a retras.

– Nu ştii nimic despre femei, nu-i aşa?

– Ce vrei să spui?

– Vreau să spun că pot să-mi dau seama, citindu-ţi poeziile şi povestirile, că, pur şi simplu, nu ştii nimic despre femei.

– Mai zi.

– Păi, ca un bărbat să mă intereseze, trebuie să mă lingă între picioare. Ai dat limbi vreodată?

– Nu.

– Ai peste cincizeci de ani şi n-ai lins niciodată o păsărică?

– Nu.

– E prea târziu.

– De ce?

– Nu poţi să dresezi un câine bătrân.

– Ba poţi.

– Pentru tine, e prea târziu.

– Întotdeauna am pornit mai încet. Lydia s-a ridicat şi s-a dus în cealaltă cameră. S-a întors cu un creion şi o bucată de hârtie.

– Fii atent, vreau să-ţi arăt ceva. A început să deseneze pe hârtie.

– Uite, asta e o pizdă, şi aici e ceva despre care probabil nu ştii nimic. Clitorisul. Aici sunt toate senzaţiile. Clitorisul se ascunde, dar, vezi, iese din când în când, e roz şi foarte sensibil. Uneori, se ascunde de tine şi trebuie să-l găseşti, trebuie doar să-l atingi cu vârful limbii...

– OK, am zis. Am priceput.

– Nu cred că poţi s-o faci. Ascultă ce-ţi spun eu, nu poţi dresa o javră bătrâna.

– Hai să ne dezbrăcăm şi să ne întindem. Ne-am dezbrăcat şi ne-am întins. Am început s-o sărut pe Lydia. Am coborât de la buze pe gât, apoi pe sâni. Am ajuns la buric. Am coborât şi mai jos.

– Nu, nu poţi să faci asta, a zis ea. Pe acolo ies doar sânge şi pişat. Gândeşte-te, doar sânge şi pişat.

Am ajuns la ţintă şi am început să ling. Făcuse un desen destul de realist. Totul era aşa cum se presupunea că ar trebui să fie. Am auzit-o respirând mai greu, apoi gemând. M-a excitat. Mi s-a sculat. Clitorisul a ieşit la iveală, dar nu era chiar roz, era roz-violet. L-am morfolit. Zeamă i-a umezit locul şi s-a amestecat cu flocii. Lydia gemea în continuare. Apoi am auzit uşa de la intrare deschizându-se. Am auzit paşi. Am ridicat privirea. Un băieţel negru, de vreo cinci ani, a apărut lângă pat.

– Ce naiba vrei? l-am întrebat.

– Aveţi nişte sticle goale?

– Nu, n-am nici o sticlă goală, i-am zis. A ieşit din dormitor, a trecut prin camera din faţă, a ieşit pe uşă şi a dispărut.

– Dumnezeule, a zis Lydia, am crezut că uşa