Lydia s-a ridicat şi a închis uşa din faţă. S-a întors şi s-a întins. Era o după-amiază de sâmbătă, pe la ora patru.

M-am ghemuit din nou.

6.

Lydiei îi plăceau petrecerile. Iar Harry dădea tot timpul petreceri. Aşa că ne îndreptam către locuinţa lui. Harry Ascot era editorul unei mici reviste pe nume Retort. Soţia lui purta rochii lungi, transparente, îşi arăta tuturor chiloţii şi umbla desculţă.

– Primul lucru care mi-a plăcut la tine, a zis Lydia, a fost că nu aveai televizor acasă. Fostul meu soţ se uita la televizor în fiecare seară şi tot weekend-ul. Când făceam dragoste, trebuia să ne adaptăm programului TV.

– Înî.

– Şi un alt lucru care mi-a plăcut la tine acasă a fost că era murdar. Cutii de bere pe podea. Plin de gunoi peste tot. Farfurii murdare şi urme de căcat în WC, jegul întărit din cadă. Toate lamele alea ruginite care zăceau pe marginea chiuvetei. Am ştiut că o să mă lingi între picioare.

– Judeci un om după aparenţe, nu-i aşa?

– Da. Atunci când văd un bărbat care are o casă ordonată, ştiu că e ceva în neregulă cu el. Iar dacă e prea ordonată, înseamnă că e poponar.

Am parcat maşina şi am coborât. Apartamentul era la etaj. Muzica era dată tare. Am sunat la uşă. Harry Ascot ne-a deschis. Avea un zâmbet blând şi generos.

– Intraţi, a zis.

Oaspeţi din lumea literară erau acolo, bând vin şi bere, discutând, adunaţi în grupuleţe. Lydia era încântată. Am aruncat o privire împrejur şi m-am aşezat. Urma să fie servită masa. Harry era un pescar bun, era mai bun ca pescar decât ca scriitor. Şi mult mai bun ca pescar decât ca editor. Familia Ascot trăia din pescuit, tot aşteptând ca talentele lui Harry să înceapă să aducă nişte bani.

Diana, nevastă-sa, a apărut cu platourile cu peşte, trecându-le oaspeţilor. Lydia s-a aşezat lângă mine.

– Ei, a zis ea. Uite cum se mănâncă peştele. Sunt o fată de la ţară - uite-te la mine.

A deschis peştele ăla, făcând ceva cu cuţitul la şira spinării. L-a tăiat în două jumătăţi perfecte.

– Ah, chiar mi-a plăcut asta, a zis Diana. De unde ziceai că eşti?

– Utah. Din Muleshead, Utah. O sută de locuitori. Am crescut la o fermă. Taică-meu era alcoolic. Acum e mort. Poate că de-aia sunt cu el... M-a arătat cu degetul.

Am mâncat.

După ce peştele s-a terminat, Diana a adunat oasele. Apoi am fost serviţi cu tort de ciocolată şi vin roşu tare (ieftin).

– Ah, tortul ăsta e bun, a zis Lydia. Pot să mai iau o felie?

– Sigur, dragă, a zis Diana.

– Domnule Chinaski, a strigat o tânără brunetă, din celălalt colţ al camerei. Am citit traduceri de-ale cărţilor dumneavoastră în Germania. Sunteţi destul de cunoscut în Germania.

– Ei, asta-i drăguţ, am zis eu. Măcar de mi-ar fi trimis nişte parale...

– Ascultă, a zis Lydia. Hai să nu discutăm despre porcării literare. Hai să facem ceva.

A sărit în picioare şi şi-a legănat şoldurile.

– HAI SĂ DANSĂM!

Harry Ascot a arborat zâmbetul lui blând şi gene-ros, s-a dus şi a dat muzica mai tare. A dat volumul la maximum.

Lydia dansa în jurul încăperii şi un tânăr blond, cu bucle lipite de frunte, i s-a alăturat. Au început să danseze împreună. S-au ridicat şi alţii. Eu am rămas aşezat acolo.

Randy Evans stătea lângă mine. Mi-am dat seama că şi el o urmărea pe Lydia. A început să vorbească. A tot vorbit. Din fericire, nu-l puteam auzi, muzica era dată prea tare.

Am privit-o pe Lydia dansând cu blondul. Lydia se pricepea. Mişcările ei aveau ceva sexual. M-am uitat şi la celelalte fete şi ele nu păreau să danseze în felul acela; dar, m-am gândit, asta doar din cauză că pe Lydia o cunosc, iar pe ele nu.

Randy a continuat să vorbească, chiar dacă eu nu răspundeam. Dansul s-a terminat şi Lydia s-a întors şi s-a aşezat lângă mine.

– Sunt frântă! Cred că mi-am ieşit din formă. Cineva a schimbat discul ai Lydia s-a ridicat şi s-a dus la tipul cu bucle aurii. Am continuat să beau bere şi vin.

Discurile s-au succedat unul după altul. Lydia şi tipul au tot dansat - în mijloc, în vreme ce restul dansatorilor se mişcau în jurul lor, fiecare dans mai intim decât celălalt.

Am continuat să beau bere şi vin. Un dans sălbatic şi zgomotos era în plină desfăşurare. Tipul cu bucle aurii şi-a ridicat ambele mâini deasupra capului. Lydia s-a lipit de el. Era dramatic, erotic, îşi ţineau mâinile sus, în vreme ce-şi lipeau trupurile. Trup lângă trup. El îşi arunca câte un picior în spate. Lydia îl imită. Se holbau unul în ochii celuilalt. A trebuit să recunosc că erau buni. Melodia nu se mai termina. În cele din urmă, s-a oprit. Lydia s-a întors şi s-a aşezat lângă mine.

– Sunt de-a dreptul epuizată, a zis ea,

– Ştii ce, i-am zis. Cred că am băut prea mult. Poate că ar trebui să plecăm.

– Te-am văzut cum tot trăgeai la măsea.

– Hai să mergem. Vor mai fi şi alte petreceri. Ne-am ridicat şi am plecat. Lydia le-a spus ceva lui Harry şi Diana. Când s-a întors, ne-am îndreptat spre uşă. În vreme ce o deschideam, tipul cu bucle aurii a venit spre mine.

– Ascultă, neică, ce părere ai despre mine şi gagica ta?

– Sunteţi OK.

Când am ajuns afară, am început să vomit. Am dat afară toată berea şi vinul. A curs şi s-a împrăştiat în tufişuri - dincolo de trotuar - un şuvoi în lumina lunii. În cele din urmă, mi-am îndreptat spinarea şi m-am şters la gură cu mâna.

– Tipul ăla te-a supărat, nu-i aşa? m-a întrebat ea.

– Da.

– De ce?

– Totul semăna cu un futai sau chiar mai rău.

– N-a însemnat nimic, n-a fost decât un dans.

– Şi ce-ar fi dacă aş înşfăca şi eu o femeie pe stradă şi m-aş da la ea în felul ăsta? Muzică ar oferi legitimitate gestului?

– Nu înţelegi. De fiecare dată când am terminat dansul, m-am întors şi m-am aşezat lângă tine.

– Bine-bine, i-am zis. Stai o clipă.

Am vărsat încă un